Europa de Sud, precum soarele, în şpagat între Răsărit şi Apus, între Sirtaki şi Flamenco. Rusia - imortală Bessmertnova
într-o Giselle
desfăşurându-şi imaterialele variaţii pe orizontalul de necuprins al unui imens Balşoi contra Suediei - opunând în oglinda verticală a geografiei sale imaginea unei Alter - Giselle, Ana Laguna, nebuna satului, mai vie ca oricând, născută precum Afrodita din spuma Baletelor Suedeze. Prelungire a geografiei către imaginar. Precum imaginarul zodiacului se proiectează pe geografia destinelor umane.
(
Gigi Căciuleanu - Simfonia fantastică (UFO))
Mingea jucătorului prelungeşte mişcările corpului, îl face să se deformeze ca în oglinzile de bâlci. Mişcările dansatorului merg mai departe decât traiectoria mingii. Nu numai de la picior încolo, ci explodând de peste tot, adevăratul dans fiind cel al proiecţiilor. Creierul mişcării se află în piramida centrală a corpului.
Ego-ul central, de unde pleacă impulsul primordial. Cu iuţeala instinctului animal. Cel al Predatorului, al Vânătorului, al Soldatului, al Omorâtorului. Dar şi cel sălbatic, orgasmic al Dătătorului şi Făcătorului de viaţă. Creierul mingii se află în picior. Câteodată chiar în cap atunci când formează împreună un desen ca cel al cifrei "8".
Optul din muzică.
Cel din frazele de dans.
Grecia - Spania: Dacă culcăm la orizontală optul de adineauri obţinem semnul vertiginos
al infinitului. Inelul lui Moebius, Grecia şi Spania ocupând fiecare rond al optului orizontal, unite de către centrul pământului European ca de o imensă curea de transmisie. În clipa în care capul loveşte mingea amândouă sferele, capul şi mingea, nu se pot atinge decât
într-un singur punct. Capul + Mingea = 8 = 4 + 4.
Să înţelegem deci că în acel unic moment privilegiat capul şi mingea să fie pătrate amândouă?
Suedia: Dacă ne uităm pe hartă, Suedia seamănă cu traiectoria unei mingi ţâşnită în sus, ca un gheizer Nord - Sud... Imediat după şut mingea capătă o viaţă proprie, tulburătoare şi turbată. Cât de micuţ şi neînsemnat pare şutul în comparaţie cu traiectoria pe care o imprimă. Ca şi impulsul prim al unei mişcări de dans, scânteia e mai mică decât focul, incendiul incomparabil mai mare decât focul iniţial.
(
Rita Rossi & Cristian Contreras în Urbanas de Gigi Căciuleanu - Ballet Nacional Chileno)
Spaţiul scenic, întregul său volum, sunt pline de traiectoriile invizibile ale mişcării corporale. Dâre de foc, curenţi de aer, cascade şi avalanşe. Cu viaţă, suflet şi personalitate proprii. Un foc de artificii umple scena în partea ei de sus, cea pe care nu se dansează. La fel ca cerul boltit al stadionului arzând de fulgerele mişcărilor venite de jos. De aceea tribunele tună. De aceea publicul se simte dus de val. Adevărata forţă este cea a invizibilului, care pune stăpânire pe corpul spectatorului mult mai puternic decât ceea ce poate el cuprinde cu vederea. Ce mic spaţiu ocupă ochii pe lângă restul corpului.
Rusia: Stadion pentru dansul unui meci de dimensiuni planetare. Manej pentru baletul unei mingi de mărimea simbolică a unui Sputnik cu mutriţă de lună plină. Să facem acum abstracţie de jucători şi chiar de teren. Să ne imaginăm balonul - ricoşeu de traiectorii - dansând de unul singur în spaţiu.
Ar arăta poate ca o moleculă
dintr-un lichid în fierbere.
Ca un spermatozoid în frenezia căutării.
Sau pur şi simplu ca o galaxie rotundă
agitându-se solitară prin univers.
