19.06.2008
Pe timpul "statului nou" instituit de Salazar, placidul dictator transformase Portugalia în ţara celor trei F: Fatima, Fado, Futebol (pronunţat: futâbol). Astăzi, toată lumea e de acord că ordinea celor trei termeni s-a inversat: jocul cu balonul rotund a trecut pe primul plan, în timp ce la Fatima numărul pelerinilor din străinătate îl depăşeşte net pe al celor autohtoni. La mijloc de interese, să zicem aşa, a rămas tot tânguitorul cântec ce exprimă sentimentul intraductibil numit saudade (căruia însă românii îi dau replica simetrică prin dor).

În percepţia comună de dincolo de Pirinei, Peninsula Iberică e un tărâm al vacanţelor, populat de oameni orgolioşi, temperamentali, oricând dispuşi să se exteriorizeze prin dans, amor şi pasiune. Asemenea stereotipuri vădesc necunoaşterea fâşiei din extremitatea vestica a Europei: descendenţii latinizaţi ai triburilor celto-iberice din Galicia până în Algarve sunt mai curând introvertiţi, meditativi, înclinaţi spre melancolie şi lirism. Ei bine, fotbalul le oferă o bună şansă de defulare populară (de nu cumva de-a dreptul populistă), o explozie colectivistă dificil de susţinut doar în cadrele unui campionat dimensionat pentru un stat cu 10 milioane de locuitori. După câteva luni petrecute aici, rivalităţile dintre F.C. Porto, Benfica şi Sporting devin atât de repetitive, încât totul capătă un aer incestuos. Noroc cu participările la cupele europene şi la pasionantele competiţii între selecţionatele naţionale. Un alt debuşeu sunt prezenţele fotbaliştilor portughezi în străinătate. Mă gândesc la Ronaldo strălucind la Manchester. De asemenea, fără dislocarea compatrioţilor săi la CFR Cluj, e dificil de imaginat că această echipă ar fi câştigat vreodată campionatul României.

Accentele lejer ridicole ale exacerbărilor suportericeşti, dar şi ale speculaţiilor "potenţialului lor electoral" de către mai-marii momentului, nu scapă publicului mai inteligent decât ei. În ajunul inaugurării Campionatului European 2008, echivalentul portughez al Academiei Caţavencu dă pe copertă o fotografie a primului ministru aşezat într-un fotoliu printre mingi de fotbal. Titlul sună astfel: Menţinerea lui Mister Sócrates în fruntea Portugaliei depinde de rezultatele obţinute de selecçăo. Înainte de plecarea din patrie, jucătorii au fost primiţi la palatul prezidenţial, iniţiativă prin care Cavaco Silva dorea să-i motiveze în luptele ce-i aşteaptă. Unele jurnale de circulaţie naţională s-au supărat că presa şi-a concentrat atenţia asupra decolării aeronavei spre Elveţia, când - bine se ştie - "ţara e în criză". Nici Ronaldo n-a fost prea încântat de decizia oficială prin care jucătorilor li se interzice să poarte cercei pe timpul meciurilor din acest turneu.

ICR Lisabona nu putea rămâne insensibil la un asemenea eveniment. De data asta, dinamizarea a atins toate institutele străine din capitala portugheză membre ale EUNIC (cu unica excepţie a Institutului Cervantes): printr-o decizie comună, ne reunim cu toţii în mirifica grădină botanică a Institutului Goethe. Colegii germani asigură locaţia - deja binecunoscută şi ca sediu al unui apreciat festival anual de jazz. Metropola e împânzită de afişe anunţând Fiesta estivală a EUNIC Portugalia, în cadrul Euro 2008. Pe ecranul imens vor fi vizionate partidele, în timp ce fiecare institut are un stand cu felurite surprize (preponderent gastronomice, dar şi culturale). Se aşteaptă o participare masivă, în primul rând din partea nucleului tare al spectatorilor fiecărui institut în parte, ca şi a celor înscrişi la cursurile de limbă.

După succesul înregistrat de doamna secretară-contabilă Marilena Crişan în inedita postură de maestră a bucătăriei româneşti la Sarbătoarea Francofoniei, suntem convinşi că prestigiul nostru culinar va înregistra o nouă creştere (comparabilă cu ascensiunea cultural-artistică a ţării noastre, tot mai prezentă în conştiinţa şi mass-media lusitană de la înfiinţarea ICR Lisabona). Pe lângă membrii EUNIC, participă la sărbătoarea noastră şi ambasadele Austriei şi Elveţiei (ţările-amfitrion ale Euro 2008). A fost o onoare şi plăcere, ca delegat al EUNIC Portugalia, să îndeplinesc misiunea de negociator pe lângă ambasada Cehiei, invitând-o să prezinte un stand cu ocazia meciului de deschidere susţinut de echipa cehă în Elveţia. Un punct de atracţie va fi banner-ul ICR Lisabona, lângă care cosmopoliţii participanţi la această fiestă se vor putea fotografia în compania personalului nostru (de câteva ori mai redus numeric decât al colegilor noştri, dar cu şapte inimi bătând în pieptul de aramă).

Pe tot timpul turneului, în spaţiul comun al cafenelei amplasate între Institutul nostru şi cel franco-portughez, funcţionează un ecran imens, pe care vor fi vizionate toate meciurile campionatului european. Cine nu prinde loc la Goethe Institut e binevenit dincoace. Vă orientaţi după cele trei drapele de pe faţadă: român, portughez şi francez.

(Dr. Virgil Mihaiu,
Director ICR Lisabona)

0 comentarii

Publicitate

Sus