Arhitectura - Ziua 13: Portugalia - Germania

În ceea ce priveşte Europa, există o teorie nu tocmai corectă politic, care vorbeşte despre o alternanţă stilistică între sud şi nord, între Riga Crypto şi Lapona Enigel. Stilurile sudului sunt derivate dintr-un mod sedentar de apropriere agricolă a pământului, geometric, cartezian, apolinic, stabil, al extensiei maritime, pe de o parte şi, respectiv, o apropriere a pământului ca teren de vânătoare şi creştere a animalelor, un orizont al formelor derivate din subconştient, dionisiac, migrator, al pădurii, pe de altă parte. Arhitectura clasică este sudică (greco-romană), la fel arhitectura romanică şi renaşterea, dar şi arhitectura modernă, în vreme ce goticul ar fi nordic, la fel tenebrosul baroc şi, mai târziu, arhitectura Hi-tech, o formulă contemporană, s-a spus, a goticului perpendicular britanic.

Ca orice teorie de felul acesta, alternanţa sedentar-migrator, agricultor vs. păstor are lipsurile ei. Evident că migraţia maritimă este un pandant al migraţiei continentale, iar păstoritul nu este doar apanajul nordicilor. Goticul va fi pornit de la St. Denis, care este, cumva, între "nord" şi "sud" şi s-a difuzat deopotrivă în Italia şi în Germania sau, sub forma goticului perpendicular, în insulele britanice.

Dar nu este mai puţin adevărat că rezistă, din această teorie, un alt factor care diferenţiază, cred, mai evident arhitectura nordică de cea sudică: lumina. Lumina Mediteranei ex-pune altfel suprafaţa plină, care devine radiantă şi privilegiază umbra şi răcoarea curţilor interioare, a porticelor. Albul varului sau al pietrei invită la exterioritate, la utilizarea spaţiului public, de unde şi definiţia lui Le Corbusier, a arhitecturii, ca joc savant şi sublim al formelor sub lumină. Dimpotrivă, lumina nordică este puţină şi săracă, dacă nu cumva încă o dată filtrată de vegetaţia umbroasă. Interiorul capătă predominanţă în această ambianţă, formele caută lumina cu obstinaţie şi culorile, vii sau închise, încearcă să suplinească ceea ce spectrul vizibil nu oferă de la sine: serotonina trebuie suplinită.

Cam în acest context trebuie privite Portugalia şi Germania, din punctul de vedere al arhitecturii şi al spaţiului urban. Lisboa e deschisă către apă, articulată în sens mediteranean, al geometrizării peisajului. Berlinul este amplu, verde, cu mega-edificii contrastante cu peisajul. Lisboa e pitorească, Berlinul este monumental. Prin Lisboa flanezi, în Berlin defilezi. Geometriei moleculare, localizate la nivelul edificiului, ba chiar a elementelor de faţadă, a Lisabonei îi este opusă structura urbană, mereu în căutare de axe ordonatoare molare, a Berlinului.

Pronostic: Hai, Portugalia!