20.06.2008


Croaţia - Turcia
(avancronică)
Louise de la Baume le Blanc de La Vallière
a inventat, se ştie, lavaliera
(utilizabilă şi în televiziune),
fluturii au inventat papionul,
porumbeii guleraţi - jaboul,
cro(v)aţii, la rându-le, cravata
(utilizabilă, în caz extrem, si drept cravaşă).

Turcii au inventat turcoaza şi turcoazul,
tot ei, turcoaicele (alias Zinnia elegans,
numite şi cârciumărese);
de aşa-zisul "gol turcesc"
mai fac caz, astăzi, numai unii dintre
comentatorii noştri
de football
prost-crescuţi.

Istoria,-n rest, a inventat resentimentul.
Când interesul superior o cere,
fesul coabitează, însă, cu cravata,
iar jocul morţii e-o partidă de plăcere.

0 comentarii

Publicitate

Sus