Porţi pe verticală - Ziua 17: Germania - Turcia

Germania: Una din primele mele lucrări coregrafice - ca recompensă (?!) a premiului obţinut la Köln - se chema Sonntag (Duminică). Am realizat-o într-un superb muzeu de artă. Walraf-Richartz-Museum. Impresiile mele despre o anume Germanie provincială într-o după amiază ceţoasă şi plicticoasă de duminică.

Singurele spaţii de culoare în acest peisaj fiind cele ale zgomotoaselor şi pline de viaţă familii de turci imigranţi (Ca şi mine. Imigrat, nu turc! Eu însă incolor!).

Turcia: În ziua după ultimul spectacol. Un "bazar" colorat la Istambul. Minunate: grupurile excitate, euforice, exuberante de turişti veniţi din Germania. Mai plini de sevă şi de culoare decât tot restul mult-coloratului bazar.

Viaţa e un dans. Şi un interminabil meci. O "chestie" alcătuită din spaţii contrarii. Contrare. O CONLOCUIRE DE SPAŢII. Polarizate. Câmpuri (scenă, terenul de joc) magnetice. Din nou: (+) & (-), minus şi plus... Ying & Yang. Care nu numai că se atrag. Se completează. În ciuda antagonismului dintre ele au "a' naibii" nevoie unul de celălalt. (Se) Joacă între ele. Şi finalmente se şi bucură unul de celălalt. Kama-Sutric. 69, faimoasa année érotique a Domnului Gainsbourg? Sau/şi Je t'aime, moi non plus ("te iubesc, dar nici eu" - traducere liberă a faimoasei fraze a secolului).

Adevărata problemă "existenţială" fiind însă cea pragmatică a dozării spaţiului. Oricare ar fi el, spaţiul se lasă evaluat şi redistribuit. La nesfârşit. În ne-ştire. Farmacie a spaţiului? Geometrie algebrică? Sintaxă quantică? Poezie aritmetică?

Câte spaţii tot atâtea universuri paralele. În sensul ne-euclidian. Adică întrepătrunse. Tot la nesfârşit.

"Odisei" spaţiale? Război al lumilor?

Spaţii de cauză. Spaţii de efect. Antagonice. Paradoxale. Sincrone (Sincronicitatea Domnului Jung?). Decalate. Care drepte, care mai câş.

Spaţii temporale. Pachete de timp. Înainte şi după.
Înainte şi după naşterea unui copil. Înainte şi după a bea vin. Înainte şi după o dispariţie dureroasă. Înainte şi după amor...

Spaţiu ? Aer
Oxigen ? Respiraţie

A respira spaţiul. A-l "hali". Dacă nu, este el cel care te "haleşte".

Spaţiul se respiră.

A respira. A Gâfâi. A exulta (observabil sau pe ne-observate? Pe şest?).

Diferenţa între mişcarea de dans şi cea a sportivului:
Pe stadion e bine să se vadă efortul. Vizibilitatea efortului este gratificată. Valorizată. Aclamată.
În dans, în regulă generală, e MAI bine să NU se vadă "sforţarea". Exteriorizarea efortului NU este bine "văzută".

Mie însă, personal, îmi place să se cunoască lanţul opintirilor. Am nevoie de existenţa acestuia ca partener de dans. Ca şi transpiraţia. Cea a dansatorului are ceva magic. De proces Alchimic.

Respiraţia nu este numai un mod de supravieţuire ci un instrument de lucru. Şi de Artă.

Relaţia între diferitele spaţii ale corpului. Dintre corpuri. Dintre corpuri şi diversele spaţii în care se scaldă. O caligrafie spaţio-dinamică. Dansul fiind o serie infinită de pictograme cinetice. Pictogramatică? Ca şi în caligrafie (şi în meteorologie şi în viaţă de toate zilele în general) există doar două tipuri de spaţii: gol şi plin.

Pe stadion poarta ar putea reprezenta spaţiul Gol (?). Restul terenului: spaţiul Plin.
Ca şi în cazul respiraţiei: o înşiruire de "in" & "out"!

Alte două spaţii (antagoniste?): JOS şi SUS.

Desprinderea de pământ.

Una din legile fizicii (lege numai fizică?) spune că o suprafaţă lovită cu o anume forţă te respinge cu aceeaşi forţă.

Deci când loveşti pământul el îţi răspunde cu o scatoalcă care te respinge cu aceeaşi forţă.

Cum e aia?

Tu îl loveşti şi el dându-ţi una la rândul său, el rămâne iar tu zbori?

Zboruri în dans şi în fotbal.
Zbor uman şi zboruri de minge.
Diferenţa: în dans porţile nu se află la orizontală, la nivelul terenului ci la verticală. În cer.