ea tocmai ieşea de după o perdea
iar viaţa trecea pe acolo să-i dăruiască
clipa când ea tocmai ieşea de după o perdea
întâmpinată de setea uimirii mele
un aer intangibil o-nfăşura
iar lumina se repezea să îndepărteze
tăcerea ce se insinua ca o umbră
în vorbirea acestei ţâşniri
ivită pe verticala unei lacrimi de zeu
era chiar picătura ochiului său încinsă
abur al clipei în gloria
frumuseţii imposedabile
iar de atunci unul spre altul înaintăm
şi continuăm
să ne apropiem ca doi arbori
II
ca doi arbori în respiraţia unui singur cer
două coline în palma aceluiaşi peisaj
când vântul de-afară îndoaie spicele în tablou
şi potoleşte elanul imposibilităţii
şi numai fiindcă drumul a ştiut să curgă sub paşii ei
se deplasează ea cu marea ei imobilitate
spre iluzia unei posibile întâlniri
aşa cum norii văzuţi din iarbă
ating coroana copacilor fiind departe
şi întrucât unduirile somnolenţei mele
se încolăcesc pe indiferentul ei deget
precum vârtejurile de vâsc
iarna
în platanii uscaţi
eu exist cuibărit în exteriorul ei
ca un ghem de iluzie
III
ea devine o amânare a trecutului meu
zbor de culori cu ramuri spre cerul verii
flacără urcătoare
fraîche amertume du laurier
soare nocturn în piele
IV
şi continui s-o ocolesc locuind în chiar sufocarea
prin care ea mi se aminteşte
pe culmile acestei risipe
de zile puţine împrăştiate pe suprafaţa lacului
în câteva seri cu nori leneşi şi viaţă scurtă
uneori ea tocmai iese din spatele unei fraze
şi se arată indulgentă cu lucrurile reale
ajunse la timp în realitatea spre care porniseră
la îndemâna inaccesibilului
Notă: Poezia de mai sus face parte din volumul: Dinu Flămând, Opera poetică, Editura Cartier, Colecţia Poesis, Chişinău, 2007, 216+244 p.
