numai nepăsătorul care dărîmă taraba ştie ce zace în ea,
numai cel ce trece aiurit şi fără compasiune
înţelege cum vine jocul. Numai şi numai
cel ce va trece mai departe fără să-mi întoarcă
privirea frăţească ce i-o dau e haimanaua
cu genunchii juliţi pe care o iubesc şi căreia
îi închin această putinţă de a fi.
De-aş putea să întîrziu totuşi cu o singură mare clipită
amurgul tău, trecătorule, aşa cum
sunetul paşilor tăi pieritori venea
din ce va fi fost întîrziindu-mi
amurgirea... Şi tu,
de-ai simţi o singură clipită
cît eşti de vrednică de privit şi iubit,
fată ce te vei naşte spre bucuria logodnicului!
Daţi-vă întîlnire aici în pagina mea,
fantome dragi ale viitorului!
... Ţărîna cuvintelor
este tăcerea sub care auzi
cum scurmă oarba
neobosit. Scurmă şi surpă.
Ci limpezi
greierii întorc
arcul densului ceas.
