când vine primăvara, domnul Pa şi cu mine mergem pe câmp
să înălţăm un zmeu de hârtie. îl facem
dintr-o parte lucioasă şi o parte lemn-oasă, ca pe cel mai iubit dintre pământeni,
îi punem aripă coadă, un zmeu ca la carte, un zmeu de hârtie
alegem un deal şi urcăm, aşa cum urcă orizontul, înfăşurat pe gleznele mele sau cum
şosetele domnului Pa, desperecheate, prin toate lumile sale. apoi, domnul Pa, cu mine şi zmeul
urcăm pe un deal dinainte stabilit. iar lumea atunci e
univers de un epsilon.
domnul Pa îmi spune că domnul Pa din poezie e altfel
decât domnul Pa din realitate pe când domnul Pa
din poezie înalţă zmeie ca la carte pe când domnul Pa din realitate
nu are zmei de hârtie nu are zmei de hârtie
iubitul meu o să treacă azi pe aici, o să spună că iar
am scris platitudini, iar acest lucru îmi va aminti
de Peter Pan şi asta o să fie cam tot