Am intrat
Şi nu era chiar aşa de înspăimântător,
Pentru că eram toţi înăuntru
Aşa că nici n-am observat leii
Uneori intram râzând
Alteori plângând
Credem că e paradisul.
Chiar credeam.
Mă gândeam că merit
Să am parte
de ceva fericire
Mă gândeam chiar că sunt fericit.
Mi se spunea ce-i drept ca sunt naiv şi pueril şi altele asemeni
Dar mă distram de cât sunau de stupid toate astea
La un moment dat ceilalţi au dispărut.
Absolut toţi.
Şi pentru prima oară
am văzut leii
Am văzut leii
am văzut leii pentru prima oară
Şi priveliştea asta a fost ca o lovitură de ciocan, m-a zdrobit, m-a distrus.
Mă întrebam: «chiar nimănui nu-i pasă?»
Dar nu era nici ţipenie de om în jur
eram doar eu
Singur
Şi leii devorându-mă.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Descântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuRuga cuvintelor, N. Scott MomadayToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate