Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Roman


Alexandru Vlad

09.09.2008
Observator Cultural, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Robert, personajul nostru, este un autodidact feroce - scotoceşte neobosit librăriile şi bibliotecile, ba citeşte în fiecare noapte şi la serviciu. Din cauza asta, preferă schimbul de noapte, în care veghează maşinile şi citeşte. Ambiţia lui este să-i citească pe toţi marii filozofi. De la antici la medievali, marea perioadă clasică, şi contemporanii, în măsura posibilităţilor. Vînînd cărţi aşteaptă ora deschiderii singurului anticariat, se duce pe urma anunţurilor din presă ("Vînd cărţi: pentru clienţi cu discernămînt" - şi discernămîntul lui Robert nu poate fi pus la îndoială!). Iar ambiţia lui secretă este să treacă examenul de admitere, devenind astfel student al universităţii din oraş, bineînţeles la secţia de filozofie. Cămăruţa lui e tapată literalmente cu cărţi, abia dacă mai este loc pentru patul larg şi pentru soba cilindrică de tuci. Iarna, soba se încinge, uneori plita bate în roşu, cărţile se încing şi ele, aerul e prea puţin, dar toate acestea i se par foarte potrivite cu idealul auster al vieţii sale. Părinţii lui, copilăria - toate acestea ar presupune capitole în plus şi personaje secundare.

Robert mănîncă la cantină şi pune cartea deschisă pe masă, lîngă şerveţel. Din cauza asta, ţine să fie singur la o masă, aşa că preferă să fie printre ultimii. Salută ospătăriţele foarte politicos, aşa că femeile îl servesc cu toată seriozitatea. Pe stradă se deplasează cu repeziciune ca să recupereze orice clipă pierdută. Ce înseamnă deplasarea între două puncte: un interval care nu se socoteşte nicăieri. Doar că, sănătos şi tînăr fiind, îl încearcă permanent dorinţele sexuale: era ca o jignire. În cele mai nepotrivite momente, sexul lui se întărea ca porţelanul. Uneori ospătăriţele trăgeau cu ochiul şi apoi chicoteau în oficiu. Democrit dezaprobă sexul - plăcerea nu trebuie să depăşească intelectul. Nici măcar Epicur nu-l aprobă şi spune că omul trebuie să fie norocos ca acesta să nu-i cauzeze. Sfîntul Augustin susţine că Adam şi Eva n-au avut contact sexual cît au fost în Paradis şi că, dacă n-ar fi gustat din măr, Adam ar fi putut să-şi impună voinţa asupra membrului sexual ca asupra restului trupului. Desigur, mai era şi dragostea, dar aici Nietzsche pusese pentru el lucrurile la punct. Dar toţi aceşti filozofi nu-l scuteau pe Robert de tot felul de dorinţe neclare, de viziuni încîlcite, în care el performa. Cearşafurile trebuiau date la spălat, după ce, mai întîi, cu apă rece, scotea el însuşi petele ca nişte hărţi. De fapt, pasajul acesta ar putea fi foarte bine scris de Michel Houellebecq, aşa că trecem mai departe.

Cînd lucra în schimbul de dimineaţă, se întorcea seara acasă, la închiderea bibliotecii, şi trecea pe lîngă geamurile mari ale autogării din vecini. Lumină scăzută şi lume multă înăuntru, unii aşteptau autobuzele de noapte, alţii ascundeau cîte-o sticlă din care trăgeau pe furiş. Unii probabil găseau aicea adăpost. Fumul de ţigară plutea în spaţiul neaerisit, undeva pe la mijloc, ca un nor coagulat. În această înghesuială insalubră vedea în fiecare seară o fată subţire, cu ochi mari, căprui şi lipicioşi. În faţa unei asemenea priviri degeaba erai îmbrăcat. Degeaba se interpunea geamul mare şi aburit.

Într-o seară, Robert bea o sticlă întreagă de vin ca să-şi facă puţin curaj, şi-şi spune: "De ce nu?". Şi-a pus fularul, a ieşit din casă şi a intrat în holul acru al autogării, imediat ea l-a reperat, i-a cerut o ţigară şi el a servit-o. Era rece în sala aceea cu ciment pe jos. La el era cald. A invitat-o cît să se-ncălzească măcar. I-a spus ce sobă are. O chema Tetina.

Şi astfel, de cîte ori se ivea în uşa sălii de aşteptare, ea se descotorosea de orice inoportun se-ntîmpla să fie lîngă ea şi-l urma pe Robert afară. Pe urmă învaţă drumul, vine singură şi ciocăne uşor la uşă. Îi auzea paşii încă de pe scări. Urechile lui îl învăţară pe de rost. Robert lăsa cărţile şi făcea dragoste atletic, excesiv, cu pasiunea celui stătut. Aşa ceva cărţile nu-i puteau da. Nici mirosul, nici zgomotul acela de sucţie. Ea închidea strîns ochii şi ridica picioarele luminoase în semiîntunericul încăperii lui. Flacăra arzătorului din sobă sălta pe pereţi, peste cărţile în stive. Pe ea n-o interesau cărţile, n-o interesau discuţiile, o interesa un singur lucru, şi acesta la nesfîrşit. Şi el o lua de fiecare dată de la capăt, de parcă ar fi vrut să scoată din sine un diavol care-l sustrăgea de la lecturi. Ea miorlăie şi se contorsionează ca o pisică. Pasajul acesta ne-ar cere de fapt arta recunoscută a lui Pascal Bruckner.

Seara o găsea de-acum aşteptîndu-l deja pe scări, în întuneric. Pînă la urmă rămîne gravidă şi îi spune prea târziu. Cică n-ar fi fost sigură. Dar el să nu-şi facă probleme, va rezolva ea cumva, a mai rezolvat. Speriat, el n-o mai primeşte, o urmăreşte prin geamul mare al autogării şi ea parcă-l vedea în întunericul de-afară, cu ochii ei mari. Trece timp în care pare că nu se întîmplă nimic. Apoi ea dispare o vreme, se retrage undeva la mama ei, şi acolo (după cum va afla mai tîrziu) naşte un băieţel, de 2,800 kilograme, debil şi plîngăcios. De fapt mama îi mai ţinea un copil, dintr-o relaţie anterioară. Revine după o vreme în oraş, îşi reia locul pe scări, dar el, precaut, încearcă să se descotorosească de ea. Devine ferm. După cîteva săptămîni, Robert găseşte în uşă o citaţie (mai mult ca sigur citită de toţi vecinii): era somat să se prezinte la un proces de stabilire a paternităţii. Constată că, în condiţiile acestea, se concentrează cu tot mai multă greutate asupra textelor aride ale lui Kierkegaard. Filozofii aveau dreptate: sexul prejudiciază fibra spiritului. Testul se face la Bucureşti şi demonstra că paternitatea lui nu se exclude - nu se exclude. Altfel, o experienţă umilitoare. Mai aveau să treacă cîţiva ani pînă la indubitabilele teste ADN. El s-a dus pînă în Capitală cu avionul (primul lui drum cu avionul), ea s-a dus cu trenul. Acolo nu şi-au vorbit. Pe bănci mai aşteptau şi alte perechi, strigate pe rînd, unii se prefăceau că nu se cunosc pînă cînd îi vedeai că intră împreună. Rezultatele au sosit peste cîteva zile.

Avocata, o femeie între două vîrste, încă frumoasă, îmbrăcată într-un deux-pièces sever, a clătinat din cap răsfoind dosarul, probele, şi i-a spus: "Un tînăr ca dumneata, cu o femeie din categoria aceasta! Cum ai putut?". Apoi: "Dacă mă gîndesc bine, ar fi o soluţie..." Avocata intuise şi ea ce viitor i se cuvenea unui bărbat studios ca el. Îl cheamă să pună la punct o strategie. De fapt un adevărat complot. Ţinînd cont de complexitatea juridică a lucrurilor, cel mai bine le-ar putea continua, să zicem, un scriitor familiarizat cu tenebrele domeniului - John Grisham, bunăoară. Pînă una-alta, lui Robert i se stabileşte o pensie alimentară, cu obligaţii retroactive - o sumă destul de mare de bani. Tetina îl mai caută (aveau aproape o dependenţă reciprocă) şi se ceartă de fiecare dată. Dar, fatalmente, mai fac şi dragoste din cînd în cînd. El constată cu această ocazie că furia e un bun afrodiziac.
Află, în răstimp, şi mai mult din întîmplare, că ea îl plasase pe micuţ la Casa Copilului şi avocata are un moment de jubilaţie. Îl instruieşte care trebuie să fie paşii următori, dacă va lăsa panica şi va avea diplomaţia necesară. Reacţia lui de a se apăra, de a-şi apăra viitorul, provenea dintr-o îndreptăţire naturală, care, aşa cum spune Locke, trebuie să stea, în principiu, la baza legilor juridice. Avea dreptul lui la o viaţă demnă, ori măcar rezonabilă. Aşa că îşi îndulceşte tonul şi chiar mai toarnă vin în pahare: "Deci banii nu îţi mai revin ţie, ci merg de fapt la Stat sau la Casa Copilului. Dacă eu fac recurs, şi tu recunoşti că nu eu sînt tatăl (scrii de exemplu o scrisoare unei prietene, scrisoarea îmi parvine mie etc.), îţi pot înmîna toată această sumă retroactivă". Şi-ar putea cumpăra multe lucruri pe care şi le doreşte. Ce îşi doreşte ea e să meargă amîndoi la mare cu banii aceştia. Să trăiască două săptămîni regeşte.

Ea e de acord, dacă el mai face dragoste cu ea ca înainte. Observă că sexul o înmoaie şi că în astfel de momente poate face cu ea tot ce doreşte. Imediat ce răreşte ritmul, pe motive cum ar fi că trebuie să se pregătească pentru examene, ea se bosumflă, devine suspicioasă, îl priveşte încruntată şi are îndoieli în privinţa bunei lui credinţe. Nu mai e sigură că va scrie scrisoarea aia. Ca urmare, el o ia cu asalt, dovedindu-se un adevărat campion, cu atît mai abitir cu cît avocata începuse să devină şi ea sceptică. Alte procese îi intraseră pe rol. Totul depindea acum de energia lui, de capacitatea de convingere. Tetina îşi spăla lenjeria în lighean şi o atîrna deasupra sobei. Tot acest haos îl exaspera pe Robert. Ducea dorul sălilor aproape pustii de lectură, cu mirosul lor de praf şi celuloză dospită.

Pe măsură ce se-apropie procesul, pur şi simplu n-o mai lasă să iasă din cămăruţa lui, o înnebuneşte. O aduce la exaltare. Ea nu se mai îmbracă ore întregi, el adoarme de cîteva ori în schimburile de noapte, pierde cărţi pe care le uită în autobuz. Între acte, o închide în casă cu cheia şi iese să se revigoreze cu un vin roşu şi să se laude prietenilor - cît e de epuizat, cum se adaptează la excesul erotic trupul masculin şi are nevoie din ce în ce mai mult. Nu mai riscă s-o lase să iasă, să-şi contacteze prietenele (personaje secundare) care-o sfătuiau probabil împotriva lui. După un astfel de tur de forţă, ea, topită, scrie în sfîrşit scrisoarea în care recunoaşte faptul că altcineva e tatăl, cu totul altcineva, că regretă mult tentativa de a-l împovăra cu un lucru de care nu-i vinovat, periclitîndu-i astfel studiile şi tot viitorul. În noaptea de dinaintea procesului o isterizează pur şi simplu. Ochii ei lipicioşi aveau pupilele mărite.

În faţa completului recunoaşte spăşită că a minţit. Nu văzuse altă soluţie. Pînă la termenul legal de recurs, Robert o ţine literalmente în pat. Îşi ia pentru asta toate zilele restante de concediu. Mîncarea de la cantină aproape că se dovedeşte insuficientă, viteza cu care se deplasa pe stradă creşte şi aceasta. Dacă ar fi putut, s-ar fi aflat în două locuri concomitent, sau chiar în trei: în cămăruţa aglomerată, la cantină şi la bibliotecă. Apoi, într-o zi, găseşte în cutia poştală sentinţa finală, rînduri înghesuite şi o jumătate de pagină plină de ştampile şi semnături. Robert e disculpat definitiv. Şi răsuflă uşurat.

În acea seară ea se aştepta la un tratament ca de obicei, la performanţe, sperase chiar că el va aduce o sticlă de vin, dar în loc de asta Robert îi agită pe sub ochii aceia dilataţi sentinţa, apoi îi adună lucrurile grămadă, o alungă, o loveşte chiar, pentru că se lipeşte pasivă de uşă şi părea că nu-l ia nici pe departe în serios.

"Nu mai da aşa în mine! Şi nu în burtă. Pentru că sînt iarăşi gravidă, prostule!" îi strigă ea, pînă la urmă, în faţă.

Sfîrşit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer