Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Ginta latină (mostre)


Iaromira Popovici

03.03.2009
Dilema Veche, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În autobuzul din Mestre, spre Veneţia, vorbim liniştiţi româneşte. O doamnă mică, în pantaloni roz, cu unii dinţi de aur, ne aude şi intervine în discuţie, într-o română cvasi-corectă, ce putea foarte bine să fi fost o variantă regională, mai puţin academică: era, de fapt, italiancă, dar căsătorită de mulţi ani cu un român cu care avea şi doi copii. Nu numai că vorbea româneşte, dar înţelegea, în felul ei nealambicat, dar instinctiv just, România. Care pentru ea se reducea la două imagini/instanţe: cînd s-a hotărît să se ducă prima dată în ţara noastră, cu cei doi copii cu tot, a coborît din avion noaptea, tîrziu, şi nu o aştepta nimeni, aşa cum fusese înţelegerea. S-a descurcat cum a putut. Pe de altă parte, în satul soacrei ei, undeva în Dobrogea, pe lîngă Constanţa, a fost cu ocazia unei înmormîntări în familie. Acolo a fost impresionată de ritualurile ortodoxe şi de priveghiul de trei zile. I s-a părut extraordinar cum în România morţii nu sînt lăsaţi să treacă dincolo impersonal, printre străini, aşa cum - spunea ea - se întîmpla la ei, unde ritualul era pur şi simplu înlocuit cu spitalul.

Familia mi s-a părut însă foarte închegată în Italia. Avusesem deja o sezaţie asemănătoare în Grecia, unde multe restaurante sau magazine nu s-au dovedit doar afaceri de familie, ci şi locuri în care tatăl sau mama în vîrstă nu numai că erau prezenţi, dar păreau să aibă şi putere de decizie. În Italia am dat peste asemenea taverne, unde toţi erau înrudiţi, de la chelneri la muzicant şi la patron, şi conlucrau într-o veselie, dar urmărind, în acelaşi timp, şi o strictă diviziune a muncii. În timp ce un frate punea masa, altul cînta la pian şi tatăl venea cu farfuria aburindă de spaghetti, te simţeai ca-n Doamna şi vagabondul (filmul, producţie Disney, 1955, regizat de Hamilton Luske, Wilfred Jackson, Clyde Geronimi), în celebra scenă "italiană".

La Roma, prin geamul hotelului situat pe Via del Viminale, nu departe de gara Termini, te trezeau în fiecare dimineaţă voci răstite. Te gîndeai, precum Conu Leonida, că era revoluţie sau măcar un conflict, acolo. Cînd colo, oamenii doar dezbăteau paşnic de-ale lumii şi vieţii, la început de zi...

Printre nenumăraţii români pe care i-am auzit vorbind în dulcele grai mioritic pe străzile rudei noastre mai însemnate, majoritatea nu numai că vorbeau tare, dar... se şi certau. Îi recunoşteai de departe pe români prin senzaţia de harţă inutilă care însoţea cuvintele lor.

Cum ieşeai din metrou spre San Giovanni in Laterano, catedrala Romei, şi treceai pe sub o boltă-gang, o doamnă cu fustă şi basma, aşezată comod pe un scaun, se tînguia monoton într-o româno-italiană: "Dai una moneda...". Cînd m-a apucat rîsul, recunoscînd pattern-ul, am auzit că strigă după mine: "Tu ce rîzi? Eşti româncă?".

Am întîlnit şi altfel de italieni: femeia de serviciu asiatică vorbea italiana, şi nu engleza şi avea un simţ aproape paranormal al meseriei - intra în cameră exact cînd plecai, fără să bată în prealabil... Iar cu asiaticii sau africanii de la tarabele de pe stradă, care vindeau genţi, îţi puteai exercita pînă-n pînzele albe harul tocmelii (în cazul în care-l aveai), simţindu-te ca-ntr-un bazar oriental...

Pe trecerea de pietoni era mai periculos să pui piciorul decît în Bucureşti: nu am întîlnit chiar pe nimeni care să oprească, fie el automobilist, motociclist sau biciclist.

La Columna lui Traian, mîndria tuturor manualelor de istorie din copilăria mea şi a filmelor cu etnogeneza poporului român, am ajuns complet întîmplător. Şi ni s-a părut cunoscută. L-am înţeles atunci, parţial, atît pe Badea Cârţan, cît şi spiritul comun al gintei latine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer