Merinde pentru un Optcunouă de Departe

Mă înfăţişez în faţa domniilor voastre mai bătrân cu o vară scursă prin vâltoarea vieţii (expresie vândută mie, cu plata când oi avea de unde, de una dintre femeile pe care unii bărbaţi s-au grăbit să o treacă în categoria soresciană de "oameni", deşi ea va păstra mereu trăsăturile bănuite ale unei creole), o vară încinsă la propriu şi uneori incandescentă figurativ.

Dimineaţă am încercat să aleg un subiect pentru azi. Mutu la Chelsea şi debutul său minunat în Anglia, cu două goluri în primele două jocuri pentru echipa rusului Abramovic? Chivu la Roma şi semnul de întrebare privind tranzacţia, italienii nefiind capabili încă să ofere garanţii bancare? Rapid eliminată halucinant la Bruxelles, după ce a condus cu 2-0 la pauză? Poate Steaua, chinuindu-se cu Neman Gordno, o echipă măruntă de prin fostul spaţiu sovietic? Sau eşecul gimnaştilor la Campionatele Mondiale? De ce nu despre "performanţele" atleţilor la Paris, de unde s-au întors fără vreo medalie? Sau, tot de la Paris, cursa de 5000 de metri a Gabrielei Szabo, ajunsă a 11 pe linia de sosire, sufocată şi nedumerită la fel ca noi, în faţa televizorului, de ce i se întâmplă? Mai e şi prima divizie de fotbal, invadată vara asta de fotbalişti străini, fără să avem habar dacă ne vom îndrăgosti de vreunul dintre ei. Asta ca să mai păstrez ceva din gustul amar al Stufstock-ului, unde lumea s-a luat aiurea de băieţii de la Vama Veche.

Până la urmă, dacă ceva nu ne face să ne sinucidem de căldură sau de insuccese sportive, acel ceva e humorul. Care nu ne lipseşte. Iar humorul tribunei de fotbal e nebănuit ca forţă şi imaginaţie. Dinamo s-a ales cu trei fotbalişti străini: Okunowo, Delwarte şi Meride. Primul e un nigerian trecut prin curtea Barcelonei. Al doilea un belgian recondiţionat pe la noi, la el acasă apărând cam rar. Al treilea e un fundaş francez încă neadaptat. Suporterii dinamovişti i-au asimilat rapid pe cei trei şi pentru că erau greu de pronunţat numele lor, tribuna i-a botezat imediat: Optcunouă, Departe şi Merinde. Că cei trei nu înţeleg nimic din noile lor porecle nu contează. Se dovedeşte însă că, dincolo de frustrările provocate de insuccesele favoriţilor, romanii îşi păstrează nealterat simţul miştocărelii, sperând că acesta ne va salva încă o dată în faţa istoriei sportive care consemnează tot mai des în ultima vreme dezastre la scară naţională în România. Bine că avem merinde şi că încă mai credem că putem ajunge departe! Păcat că zarurile nu arată din când în când un opt cu nouă, poate ne-ar fi de folos...