Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Portrete

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Estetica tridimensională [Constantin Virgil Bănescu]


Gelu Vlaşin

08.09.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Constantin Virgil Bănescu


Constantin Virgil Bănescu, alias Bobiţă, face parte din cea mai tânără generaţie de scriitori. El s-a născut la 26 mai 1982 la Târgovişte şi este student la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul S.N.S.P.A. - Bucureşti. Membru activ al Cenaclului Litere şi al Cenaclului Uniunii Scriitorilor, nominalizat în cadrul Grupului 2000 şi în cadrul Grupului 33 - Deprimiştii. Prezent cu un grupaj de versuri în antologia Poezia Taberei coordonată de scriitorul Liviu Ioan Stoiciu şi apărută la Editura Libra în anul 2000. În anul 2000 apare şi cartea lui de debut Câinele, Femeia şi Ocheada publicată la Editura Timpul din Iaşi în urmă câştigării Concursului Naţional de Poezie Aurel Dumitraşcu - Piatra Neamţ, ediţia a VI-a.

Bun cunoscător de sanscrită, Constantin Virgil Bănescu - deşi s-a desprins din trunchiul poetic al scriitorului Cezar Ivănescu - reuşeşte să-şi construiască propriul sistem de valorizare a cuvântului prin formule metafizice care-şi au rădăcini adânci conducând până la textele sacre. Profunzimea şi claritatea poemelor demonstrează erudiţia şi afinităţile tânărului poet, practicant de experimente inefabile şi devorator al scrierilor anticilor confraţi risipiţi între ţărmurile Egiptului, Greciei şi Tibetului. Adeptul unei evidente circularităţi teoretice, poetul Constantin Virgil Bănescu demonstrează faptul că un produs literar nu poate fi apreciat numai din punctul de vedere al funcţiei sale estetice, el putând avea şi alte funcţii, demne de un mai mare interes – percept/concept asimilat, şi uneori prea mult vehiculat, în mediile literare nord-americane; având, pe de altă parte, un rol pe care numai discursul literar îl poate îndeplini. Trebuie să recunoaştem totuşi că de fapt autorul pune în valoare eficienţa poeziei prin însăşi validitatea ei estetică, discursul sau literar impunând o sonoritate stridentă care ne face să tresărim la fiecare vers.
Dacă izolam funcţia literară a produsului literar şi o raportam la unele trăsături observabile din interior, vom putea să apreciem eficacitatea lui din punct de vedere al realizării funcţiei respective, realizare ce se datorează trăsăturilor fundamental acceptate, descoperite si atribuite autorului respectiv.

Valoarea se limitează, în speţa, la condiţiile estetice ale unor asemenea presupoziţii circulare: dacă poemul are o funcţie unică şi indispensabilă, cititorul, judecindu-i calităţile literare (deci estetice) urmează să se pronunţe asupra valorii sale literare - respectiv asupra potenţialităţii succesului sau insuccesului sau ca producător al unor experienţe estetice pe care le anunţau caracteristicile poemului - şi să afirme că această valoare îşi are rădăcinile în texul incriminat. Dar unde mai poţi găsi astăzi un asemenea cititor?! Iar versurile poetului Constantin Virgil Bănescu parcă vin dintr-un alt spaţiu (tridimensional?!) tranzitând întâmplător acest univers literar din ce în ce mai îngust şi mai pustiu.

Aşa cum am sugerat mai înainte, circularitatea teoretică pe care poetul a schiţat-o poate cuprinde şi actul creator, printr-o proiecţie în sens invers pe firul procesului estetic. Cu alte cuvinte, trebuie să comparam totalitatea elementelor ce intra în relaţie, cu întregul care se constituie, dând autenticitate şi forţa aproape mistică poemului. Trebuie să descoperim în ce măsură forma este îndatorată cauzei ei materiale, funcţionării mediului respectiv, pentru a putea folosi fără drept de tăgada sintagme definitive. Pentru ca avem de-a face cu o poezie care reactivează şi regenerează conceptul trubaduric al textelor cântate, al textelor sacre, decriptând o formulă poetică ce-şi are sorgintea în energiile creatoare ale divinităţii. Poetul Constantin Virgil Bănescu face o demonstraţie de forţa prin acest volum de debut care-l propulsează deja în vârful piramidei noilor veniţi.

O să-mi iau o femeie. / (nu de altă, dar prea mi s-au înmulţit substitutele de sensibilitate) // O să mă spăl ca într-un vechi ritual de abluţiune, / pregătindu-mi încet corpul, chiar trupul, / curăţind cu grija toate porţiunile nelinse. / O să mă limpezesc apoi de atingerile mele / şi o să mă opresc. / (auzi? auzi? auzi! auzi!) // O să mă aşez şi o să-mi pregătesc femeia: // cu pielea şi carnea de pe piept o să-i astup urechile / (aşa că-mi smulg pielea şi carnea de pe piept) // cu piele şi carnea de pe umeri o să-i acopăr ochii / (aşa că-mi smulg pielea şi carnea de pe umeri) // cu pielea şi carnea mâinilor o să-i înfund gură / (aşa că-mi smulg pielea şi carnea mâinilor) // Dar aburul ăsta cu miros de mamă... / (aburul ăsta cu miros de mamă) // Degeaba toate grămezile de carne şi piele smulsă: / aburul ăsta cu miros de mamă / îţi aminteşte / că, din momentul în care miroşi mirosul mamei tale, / lumea femeilor ţi se închide.

(Femeia, volumul Câinele, femeia şi ocheada - Editura Timpul, Iaşi, 2000)




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer