LiterNet la 1 an - Se poartă şoşoni

Dacă pe undeva plouă, numai atât cât să te cuprindă lehamitea de-a ieşi din casă, poţi merge la bucătărie printre băltoace încălţând banalii şoşoni, dispăruţi ca multe altele din recuzita magazinelor universale. Poate la cele mixte să mai dai de aşa ceva, dar cauciucul e crăpat de anii trecuţi de la revoluţie încoa\'. Prefer să stau în pat şi să-mi închipui ce ar fi fost dacă azi în groapa asta de toamnă ar fi trebuit să fac un drum la asociaţia editorilor de carte electronică. Noroc că nu e. Mare noroc. Aşa că o să stau în pat şi o să-mi acopăr picioarele cu vise.

Să fie Boston, îmi spun. Nu e Boston, e tot Balta Albă. Continui. Să fie o lungă conversaţie cu Nora. A fost. "Nu crede că acolo vei găsi altceva decât ruine", îi spun cu pesimismul la butonieră. "Ce ştii tu?", mi se răspunde ţâfnos, de parcă statul prin state, ah ce joc de cuvinte, schimbă cu ceva gândul ignobil cu privire la capra vecinului. Nu a crezut. Iaca. Cum e, Nora? o întreb întinzându-mă alene pe sub călduţul, concupiscentul, vis de mărire care-l avui odată. Nu de două ori. Hm. Ba de mai multe ori. Dacă stau să mă gândesc mai bine, de prea multe ori, deşi vârsta mi-e dezavantajul suprem. O să vină întrebarea dacă aş fi făcut altfel. Răspunsul e clar ca mahmureala asta de dimineaţă. Nu. Rămân uimit de impostură, de invidie, de pigmeismul totalitar, dar dau înainte. Strâng din dinţi şi continui. Şi acum strâng din dinţi. Pare fără sfârşit asta. Ţi se va ridica o statuie? Ei şi? A se vedea Brel.

E târziu. Prea târziu ca să mă fac un altul. M-am obişnuit să taxez şi nu e chiar folositor. Ar fi necesară un soi de toleranţă pasivă cu care să pui zâmbet peste jegul de sub unghiile altora. Altfel te consumi. Era consumismului. Iaca. Investiţii fără haz. Acolo un articol, acolo, o publicare, ici colo o cuvântare, felicitări, aplauze şi când crezi că răsare ceva ţi se umple casa cu bălţi recişoare, taman bune de udat ciorapii. Cât pot să urăsc asta. Ciorapii uzi. Năclăiţi. Bleah. Mai bine iau şoşonii. Cineva îmi scria prin august să mă întrebe cum poate face rost de o carte. "Păi treci pe la redacţie, adresa, când vrei." E jumătatea lui octombrie. Presupun că nu mai are nevoie de ea. Altfel toate bune şi-mi aprind o ţigară. Truc vechi de făcut gaură-n timp. Şi aşa nu prea are rost să mă mişc din casă.

Mda. O să-mi pun şoşonii. La bucătărie va fi ceva mai cald. Uitasem de altul care vroia să-mi cumpere cartea prin intermediar. Hm. Asta e. Nu i-am vândut-o. Mă întreb de ce oare? De-al dracului, de aia. Ia mai lăsaţi-mă-n pace. Îmi pun şoşonii şi mă uit pe fereastră. E seară. Cafea nu mai are rost să-mi fac. Ouă şi la televizor. Ce ar fi fost dacă...

PS: Cartea lui Dan Iancu (http://www.aol.ro) se numeşte Bostonmylove