LiterNet la 1 an - Când sună sirenele să anunţe schimbul

Când am aflat că LiterNet face un an ca editură mi-am spus că e bine, că în sfârşit cineva reuşeşte să păstreze o permanenţă, să facă ceva în ţara aceasta din pasiune, ceva frumos, ceva de care pot fi mândri... Când sună sirenele să anunţe schimbul

Ce înseamnă pentru mine LiterNet? Ce loc ocupă în viaţa unei persoane agitate? E greu să mă mulţumesc cu o frază, sau un cuvânt... O zi din viaţa mea începe devreme în zi când alţii probabil visează la lucruri frumoase... când medicii din gărzi încep să-şi scrie raportul, când preotul se îndreaptă agale spre a lui parohie pentru liturghia de dimineaţă, când sună sirenele să anunţe schimbul... ... începe cu toaleta matinală devenită ritual, continuând cu revizuirea programului între o cană de ceai negru-singurul care reuşeşte cu tăria lui să-mi asigure suportul pentru o trezire... câteva telefoane pentru confirmare... în acest mod se scurg cele 60 minute.

Plec din casă cu imaginea camerei mele care rămâne un fel de babiloniadă şi uneori cu întrebarea nerostită: de ce am ales acest regim de viaţă?

Mă urc în maşină-obiect neînsufleţit martor la stările mele psihice -bucurie, tristeţe, furie, răzvrătire, neputinţă - e singurul loc unde reuşesc să fiu eu fără masca omului stăpân pe sine, fără fasoane - eu goală de toate rigorile impuse de această societate meschină, care adora falsurile, detestând originalele...

Drumul spre locul primei întâlniri, rămâne în spatele geamurilor, nereuşind niciodată să-mi rămână pe retină - din cauza concentrării pe ceea ce urma să fac - întotdeauna prima întâlnire e cea mai importantă.

Ajung cu 5 minute mai devreme, din respect şi obişnuinţă-adesea momentul primei întâlniri întârzie neexplicabil, sau poate nu reuşesc eu să găsesc răspunsuri...

Sunt momente moarte, care mă fac să cad într-o transă, să-mi repet în cap programul zilei, să mă gândesc la ceea ce urmează să se întâmple...

Un sunet enervant mă trezeşte la realitatea momentului - e telefonul pentru raportarea matinală, sau verificare - cineva ştia că sunt undeva în această ţară şi că urmează să fac ceva...

Întâlnirile încep să se succeadă - una după alta - uneori fără a întâlni persoana din agendă, fiind rugată să vorbesc altei persoane care poartă numele de asociat sau reprezentant...

Frustrarea care mă animă mă face să mă întorc la maşină, să trântesc uşa, să dau drumul la o muzică - adesea jazz - tânguirea saxofonului pliindu-se pe nevoia mea de a mă descărca... Plec spre alte zări, cu casa în spinare-gonind pe şoselele ţării...

Încet supărarea dispare, starea de încordare la fel şi în faţa ochilor se succed imagini de un pitoresc rar. Cine spune că noi suntem săraci şi face caz pe această temă nu cunoaşte ţara aceasta sau îi place să se plângă.

Toate locurile pe unde trec sunt unice, frumuseţea lor este unică! Cromatica care le însoţeşte mă face să invidiez natura - pentru că reuşeşte să creeze tablouri unice, o muzică proprie într-o continuă primă audiţie, o poezie pe care o rosteşte în şoapte sau cu glasul uşor răguşit-ploaia şi vântul. În funcţie de anotimp culorile se succed - de pildă zilele acestea... Pădurea mai păstrează pe alocuri verdele crud al verii, însă alături şi-a făcut apariţia un galben-auriu, ruginiu, galben pai, roşu, iar prin iarbă în luminişul pădurii un violet al brânduşelor de toamnă... Cerul e albastru, iar uneori peste toate se aşterne o umbră gri proprie norilor plumburii aducători de ploaie... Vrăbiile guralive devenite primadone odată cu plecarea altor păsări transformă concertul de peste vară într-unul inedit-similar unei farse cântate, nici chiar ploaia nu le potoleşte!

Drumul se termină brusc - la fel şi trezirea la realitate odată cu intrarea în oraşul unde voi dormi pentru ca de mâine să încep totul de la capăt...

Cenuşiul oraşelor este o caracteristică generală pentru România - ici colo un parc încearcă să îndulcească gravitatea culorii sau o clădire veche diferit colorată...

Camera de hotel mă întâmpină cu aer deja familiar-un stil propriu de mobilier, un iz pe care numai aici îl întâlneşti-devine casă pentru încă o noapte...

Calculatorul din dotare devine martorul zilei - încep să-mi scriu raportul... O notă din agendă îmi atrage atenţia - era discuţia cu şeful unei clinici-"nu ştiam că vă pasionează literatura română contemporană..." discuţia alunecase dinspre domeniul ştiinţific spre ceva care a declanşat în mine şi în conlocutorul meu o stare de relaxare familiară-discutam despre o apariţie la LiterNet şi despre ideea de program cultural... Un zâmbet mi-a apărut pe faţă... Continuam să introduc datele în calculator... După ce am terminat, mi-am conectat calculatorul la internet pentru a putea transmite şi recepţiona noile informaţii...

După o zi ca aceea am realizat încă odată că altceva te face să uiţi de lumea rece în care doar banii contează - un eseu, o poezie, o fotografie... venite printr-o fibră, care au ajuns să înlocuiască treptat savoarea pe care mi-o dădea o carte pe care o luam în trecut cu mine în momentele de relaxare...

Un vers citit sau un rând este un fel de urare de noapte bună... Oboseala îşi face loc treptat, iar somnul mă aruncă într-o altă lume, până ce sunetul ceasului deşteptător anunţă o nouă zi...