LiterNet la 1 an - Cum se răspunde unei realităţi aproximative

În primăvara lui 2001, pagina de web RomanianLiterature.com mi-a fost recomandată de Dinu Lazăr. "Interesantă construcţie", mi-a spus, "de ce nu-l invitaţi pe realizator pe nadir?" Realizatorul era Gusztav Demeter şi în perioada aceea se afla la studii la Budapesta.

Pe vremea aceea lista de discuţii nadir_latent avea doar câţiva zeci de participanţi, probabil nici pe sfert decât sunt azi. I-am adresat lui Gusztav Demeter invitaţia de a participa pe nadir_latent şi - atunci când el ne-a onorat invitaţia - am purtat o scurtă discuţie despre pagina construită de el. A remarcat şi el că există prea puţine informaţii azi despre scriitorii români pe web. Ceva trebuia făcut. Unii dintre noi nu eram mulţumiţi de ofertele existente până atunci în spaţiul editorial. Probabil Gusztav a avut ideea de a transforma situl acela într-o editură virtuală. Am creat un grup de dialog aparte, apoi am invitat participanţii la discuţii de pe nadir_latent să ni se alăture. Câţiva, cei mai idealişti, au răspuns invitaţiei. Oferta era greu de refuzat: multă muncă în regim de voluntariat, în condiţiile în care nu există nici o formă de recunoaştere din partea diferitelor cercuri de prestigiu de la Bucureşti.

Într-o primă variantă, echipa care a discutat construcţia acestui proiect virtual îi conţinea, printre alţii, pe Lucian Sârbu, Gusztav Demeter, Răzvan Penescu, Delia Oprea, Kati Bar, Dinu Lazăr. În ceea ce mă priveşte, m-am retras din proiect atunci când am descoperit că sistemul de ecuaţii cu derivate parţiale la care lucram nu se putea integra şi a fost nevoie de încă şi mai multă muncă într-o altă direcţie. Nu a fost o opţiune editorială, ci una de natură personală. În fapt, scurta colaborare cu echipa LiterNetului (cred că numele a fost inventat de Dinu Lazăr) m-a convins că am de-a face cu nişte oameni deosebit de generoşi. Nu e puţin lucru să faci lucruri superbe investind foarte mult timp şi ştiind că nu vei primi nici o compensaţie materială. Nu ştiu de ce, situaţia asta îmi aminteşte de Neculce şi de Varlaam.

Atât cât îi cunosc, îmi plac oamenii aceştia de la LiterNet şi am totală încredere: ceea ce fac ei aici e de excepţie. Cred sincer că programul lor editorial pentru anul 2002-2003 este cel mai bun din spaţiul virtual românesc, şi afirmaţia aceasta mi se pare atât de evidentă încât mă aştept să fie greu de înţeles tocmai de către juriul Asociaţiei Editorilor în mai 2003. Mă aştept ca premiul pentru editare virtuală în mai 2003 să fie decernat unui cd-rom despre pisica domnului prim-ministru.

Să ne îngăduim un moment de reflecţie. Într-un moment când nişte boieri la Bucureşti folosesc banul public pentru a-şi sponsoriza, din fotoliile Ministerului Culturii şi Cultelor, nişte cărţi proprii, o echipă de tineri investeşte cu generozitate o cantitate uriaşă de energie într-un proiect de viitor. Diferenţa de calitate umană e atât de uriaşă încât probabil că Darwin ar lansa ipoteza că e vorba despre două specii diferite, nu despre una singură. Situl LiterNet a găzduit în ultimul an experimente artistice ciudate şi nemaiîncercate, o agendă culturală graţie căreia ştim de la Los Angeles ce se petrece la Bucureşti şi - mai ales - cărţile. Cărţile acestea. Ele vor rămâne aici încă multă vreme, cel puţin câtă vreme se va mai surfa cu pdf. (Cred că softul acesta va exista şi peste 50 de ani, pentru că e independent de sistemul de operare şi deja foarte răspândit.)

Ce va urma la LiterNet? Cred că o demonstraţie de forţă a literaturii române de azi. Nu cred că literatura română e în criză şi nu văd motive de îngrijorare. Câtă vreme există entuziaşti care stau nopţile ca să construiască ceva şi câtă vreme rezultatul e atât de frumos, nu cred că avem motive de îngrijorare. Literatura română e pe mâini bune.