Mi se vorbea despre dedin înspre iubire, iar eu visam la arhitectura experimentului Căţelu unde, în calitate de martor, mă vedeam la cules îngeri, printre câmpuri magnetice, un inel magic şi nori. Dar îngerii se plângeau de mine, de jocul cu paparazii sau cronica unui răsărit de soare avortat, unde înscrisesem însemnările unui amator de artă despre poemul Turn.
Ah, Mozart şi moartea femeii din manuscris, şi omul de zăpadă în dimineţi în care pământul părea sucit! Stop the Tempo se juca în mica Londră, iar umbra eunucului îmi amintea de un lovem@il project. Morţi şi vii, eroi fără voie, într-un august pe un bloc de gheaţă, toţi traşi la patru ace pentru un concert de deschidere sau pentru un fals tratat despre seara în care războiul lumilor paralele depindea de o raţă cu portocale. Ghiţă era pentru re-încreştinarea zidirii, alţii spuneau poveşti despre măgăruşi în şase volume, alţii, povestea cavalerului de iarbă verde, unii citeau din cartea cuceririlor sau recitau poezii pentru Giovanna, un poem pentru vioară şi lutier ca o trecătoare fericire nemângâiată.
În jurul copacului Bodhi se şopteau legăturile Klarei; avea de ales între dreptul la iarbă sau nisip peste bordul nacelei. Tatăl meu era obosit şi-n camera Mariei găseai o Amalie ce respiră adânc căutând o pompă cu morfină ce făcuse din noi cobai. Înţeleptul venea la ora de ceai, trecând de la istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintali la filozofii despre sexul femeii sau câmpul de luptă în războiul din Bosnia.
Pe treptele din faţa casei, cineva striga. Al cui e Ardealul? Julieta îl aştepta pe tânărul Ulise, scriind jurnalul unui zeu inventat. Motanul Suki şi floarea priveau chiorâş în direcţia păsării albastre şi a altui Motan... Negru, aşteptând Zmeul din Lună şi tot întrebându-se de ce vrăjitoarele nu sunt arse pe rug la 90 de ani, când demonul confesiunii dă târcoale într-o noapte arabă.
Primeam din când în când scrisorile Getei în care spunea Adio, Europa!, iar Andilandi se pregătea pentru călătoria lui Vlad în celălalt tărâm. Plecau scrisori către Liviu despre toleranţă şi intolerabil - criza unui concept sau overdose într-o noapte scorpion, când veghea naţiunii naşte îngeri.
Făptaşii se întorceau de la cules ciupercutze nude în ciobul de sticlă, iar Ionescu scria 7 scenarii pentru Filantropica, cu gândul la capul de zimbru.
Noiembrie a venit şi, în atelierul de clopote mă întreb cum am ajuns la 4? 4 ani!
Cred că suntem ca tipul ăsta, care scrie o carte şi şi despre care "nu se poate spune că nu e optimist, ba chiar mai mult, e de o naivitate funciară, incurabilă, a gestului gratuit (...), un om care încă scrie, încă visează să schimbe lumea sau, cel puţin, o parte din ea".
)