Fatum

O tristeţe insuportabilă trecea prin noi,
ori de câte ori
ne priveam cu luciditate,
ochi în ochi,
ferindu-ne privirile.
Sirenele ambulanţelor
spărgeau noaptea urbană.
De frică,
nimeni nu oprea lumina artificială.
Îţi aruncam în faţă cuvinte
şi tăceri încrucişate.
Păsări de pradă călcau aerul;
îmi era pieptul umflat
de expiraţia rece a întunericului,
care îmi năvălea pe gură.
Ne ascundeam de ciocurile ascuţite,
de ghearele curbate,
însângerate,
acoperindu-ne, unul altuia
sfâşietoarea neputinţă
cu pleoape
insuficiente.