Într-o reclamă veche o fostă femeie vie, tânără şi frumoasă, care acum pesemne că mai există doar sub formă de schelet (ori poate, cine ştie, încă trăieşte şi este foarte, foarte bătrână), cum ziceam, în afiş ţine un aparat mic cu burduf. Zâmbeşte toată ca şi cum tocmai
s-ar fi pregătit
să-şi pozeze prietenii la o petrecere. Timp de cinci, hai, poate şase minute, mi
i-am imaginat cum arătau în cel mai mic amănunt, de mă jur că au apărut la mine în dormitor - unul avea costum în dungi şi era cocoţat pe calorifer, iar altul tocmai se pregătea
să-şi arunce pălăria pe fereastră - însă apoi am revenit la realitate, aşa că nu vă povestesc şi vouă, la urma urmei poate că (de fapt sigur), nici nu vă pasă.
Mi-ar plăcea să ştiu cine a fotografiat, în realitate, cu acel aparat, după ce
n-a mai fost folosit pentru reclamă şi mai ales cine
s-a aplecat asupra fotografiilor. Aş mai vrea să ştiu multe, dar nu vă spun ce şi de ce. Pentru că în tot restul serii vreau doar să tac.
