La mar

L-am văzut pentru prima oară într-un meeting. O prietenă l-a prezentat drept director al unei companii. Cu toţii luam parte la o conferinţă. Eu lucram la PR şi mă oferisem să particip pentru că vorbeam fluent cinci limbi străine. Inclusiv limba lui. Era neamţ. Prietena mea îi cunoştea deja pe toţi participanţii, ea organizase totul.

Încă din momentul în care l-am văzut, am fost fascinată de el. Felul în care se mişca, gura lui mare, frumos conturată.

La sfârşit, am vorbit aproape o oră, izolându-ne de ceilalţi.

Când am făcut o pauză să aduc ceva de băut, prietena mea a trecut pe lângă mine şi mi-a şoptit că este homosexual.

Am început să strig. Dar nu în gura mare. Ci doar încet, la mine-n minte. Până strigătul şi-a pierdut intensitatea.

Era trist şi ciudat ca şi mine. Eu eram singură, nefericită. El tocmai îmi împărtăşise că se temea că o să moară în curând, dintr-o cauză pe care nu o poate prevedea. Îi era teamă de moarte. Ca şi mie.

L-am simţit trist şi departe de lume.

Am plecat împreună. Locuia la acelaşi hotel ca şi mine.
"Ştiu că eşti gay", i-am spus. "N-am nicio problemă cu asta"

Nu m-a privit, doar a schiţat un zâmbet.
"Dar, de asemenea trebuie să ştii că m-am îndrăgostit de tine. M-am îndrăgostit de tine din primul moment în care te-am văzut."

A râs. Am început să râd şi eu. Suna uşor ridicol.
"Vreau un copil de la tine", i-am spus.

Era de acord. Dorea să aibă un copil cu mine. Doar era o glumă inocentă, la urma urmei.

Am vorbit despre muzică şi despre filme şi despre alte lucruri pe care le iubea fiecare din noi. Am vorbit, şi am vorbit, în maşina parcată lângă hotel. Nu m-am mai simţit speriată, nici timidă. Era o persoană caldă şi deschisă, şi ca şi mine privea prin parbriz marea de dincolo de plajă. La mar.
"E locul meu favorit de pe pământ", i-am mărturisit.
"Tot ce este bun în viaţa mea are legătură cu marea", mi-a spus el.

Am închis ochii şi i-am spus că-mi imaginez acum chipul fetei noastre. I-am spus că o cheamă Sofia. A râs.

Din râsul lui am simţit că sunt altfel. Altfel decât tot restul lumii. Căci pentru el, eram altfel.

Eram îndrăgostită şi fericită la malul mării.

Apoi am ajuns în camera mea. Şi-a deschis geanta şi a scos o carte. A început să-mi citească din ea. Inima mea s-a oprit. Timpul s-a oprit.

A dormit lângă mine, ţinându-mă în braţe.

Pentru un moment m-am speriat. Cine eram unul pentru altul? Eram doar virtuali, nişte persoane virtuale. Nu reale. Nu ne cunoşteam.

De dimineaţă, când încă nu era nimeni, ne-am dus şi ne-am plimbat pe plajă mână în mână. Am ştiut că inima mea se va sparge în bucăţi ca o bucată de sticlă. Dar l-am însoţit de-a lungul plajei, a stâncilor dinspre est, de-a lungul algelor încă neadunate din nisip. Doar noi doi, nisipul, marea, cerul.

A inventat poveşti pentru mine, m-a înlănţuit cu braţele şi m-a purtat aşa în timp ce soarele răsărea din mare. Viaţa mea s-a oprit pe acea plajă.

Era fantezie sau ceva, căci nimic nu părea real. Cerul era bleu şi uriaş lângă noi. M-a luat de mână şi mi-a spus că este acolo pentru mine. Mi-a schimbat viaţa în doar câteva ore.

Am simţit cum închid o uşă, împingând pe toată lumea de până atunci afară, doar ca să mă bucur de dragostea mea cea nouă şi stranie.

Căci ştiam că nu se va schimba pentru mine.

Şi nici n-aveam de gând să încerc să-l schimb.

Ştiam că-i va fi frică să fie bărbatul din viaţa mea. Că după numai câteva zile aveam să mă bag în pat, dorindu-mi să nu mă mai trezesc niciodată. Pentru că o să doresc să-l las să trăiască, şi încă să trăiască viaţa sa.
"O să-ţi distrug viaţa", m-a atenţionat.

Mă îndrăgosteam şi mai rău cu fiecare pas pe care-l făceam pe acea plajă. El vorbea despre fetiţa noastră, Sofia, despre viaţa noastră comună. Despre viitor.

Ne ţineam în continuare de mână pe plaja aceea, în mijlocul necunoscutului, cu marea şoptind descântece lângă noi. Am privit cerul şi am înţeles câtă pace exista în viaţa mea.

Chiar acolo. Ne plimbam, iar el era bărbatul pe care-l iubeam.

Marea, alături.