Toronto e un oraş mult mai verde decît m-aş fi aşteptat. De fapt, se poate spune că e chiar un oraş cu coloana vertebrală verde - poţi traversa oraşul de la nord la sud (şi invers) fără să vezi altceva decît copaci pe o distanţă de cîţiva kilometri buni, din suburbiile din nordul oraşului şi pînă la lacul Ontario.
Cum aici e America de Nord, totul se face la scară mare, inclusiv parcurile. Cel mai important dintre ele, High Park, e, după părerea mea, o ilustraţie fidelă a statutului Canadei - pendulînd între SUA şi Marea Britanie: a fost proiectat de acelaşi arhitect care a creat Central Park în New York dar arată mai mult a Hyde Park-ul londonez (şi numele suna similar...).
Nouă, "copiilor de asfalt", care batem la picior centrul oraşului, ne rămîne puzderia de grădini publice şi părculeţe răspîndite prin down-town. Unele sînt aşa de mici că nu apar nici pe hărţile oraşului, fie ele pe hîrtie sau pe Internet (unele-s mai mici decît un lot de casă - probabil că le-a dat cu virgulă constructorilor victorieni) iar surpriza descoperirii lor e cu atît mai plăcută.
Yorkville Park
Prima oază de verdeaţă pe care mi-au căzut ochii cînd ne-am mutat la Toronto e situată în buricul tîrgului, în Yorkville - cartierul "premianţilor" din Toronto. Am petrecut două luni într-un bloc ce mărgineşte acest parc şi care, în partea opusă, avea vedere la alte atracţii (mai curînd... muzeografice) precum Tiffany's, Chanel sau Louis Vuitton.
Pentru un ochi neantrenat în ale landscaping-ului urban (ca al meu), Yorkville Park pare artă modernă adusă în stradă. O serie de grădini dreptunghiulare care nu par a avea legătură între ele, care oglindesc şirul de case victoriene de pe partea cealaltă a străzii dar şi diversitatea peisajului canadian: o mini-pădure de pini, o grădină cu flori sălbatice de preerie, o livadă de meri (pădureţi), o cvasi-mlaştină traversată de punţi din lemn de brad, o structură de cabluri metalice pe care curge apa ce sugerează o cascadă, o "poiană" - bun loc de întîlnire pentru torontonieni - dominată de o stîncă de granit veche de peste un miliard de ani, care cîntăreşte 650 de tone şi-a fost adusă de la cîteva sute de kilometri distanţă (pe bucăţi, bineînţeles).
Deşi Bloor Street, strada comercială a oraşului, se vede de mai peste tot, la fel ca şi intrările în magazine şi zgîrie-nori, în ciuda stîncii de granit ce pare efectiv căzută din cer, ca un meteorit pe jumătate îngropat, a formelor geometrice şi a minimalismului său, Yorkville Park are darul de-a te separa de stresul zilnic. De atunci, am descoperit şi alte oaze de verdeaţă din centrul oraşului ce contrazic conceptul tradiţional, "pastoral", al parcului clasic.
Sculpture Garden
Un părculeţ minuscul - de dimensiunile unei sufragerii mai mari, aş zice - Sculpture Garden are ca principal scop în viaţă să prezinte lucrări de artă modernă - în principal instalaţii - comandate special pentru acest spaţiu (ar fi vreun sculptor român interesat ?), care se schimbă de două ori pe an, în mai şi octombrie.
Astfel, prin curtea mărginită de garduri din fier forjat, pereţi acoperiţi cu iederă, o cădere de apă şi-un restaurant cu ifose s-au perindat sculpturi cinetice care se mişcau la cea mai mică adiere de vînt, un OZN, false panouri publicitare sau staţii de autobuz, mingi atîrnate cu o sfoară de un şir de stîlpi (care trasau - vezi Doamne - semnul infinit prin aer) şi alte bazaconii incitante, interactive, şocante sau doar amuzante. Vara asta pe peluza din Sculpture Garden a tronat un imens şezlong, căruia nu-i lipsea, în opinia mea, decît un cocktail pe măsură. Şezlongului păreau a-i mai lipsi atît "şezutul", cît şi spătarul, care erau făcute din fire subţiri de plastic transparent şi aproape invizibil. Acum cîteva zile am văzut că şezlongul a fost înlocuit de un cap imens de copil (aparent din plastic alb) care pare a se uita la tine cu o tristeţe nebănuită. Lucrarea e a unei artiste chineze şi se cheamă "BE". Mă rog...
Music Garden
Pe malul lacului Ontario, la ideea lui Yo-Yo Ma, celebrul violoncelist, Music Garden "interpretează" Suita nr. 1 pentru violoncel solo de Bach. Grădina are mai multe secţiuni distincte care corespund ritmurilor şi spiritului dansurilor care compun Suita lui Bach: Preludiul, Allemande, Courante, Sarabanda, Menuetul şi Gigue.
The Music Garden are zeci şi zeci de specii de ierburi, tufişuri, copaci şi alte plante (pe care Cristina, mult mai pricepută în ale grădinăritului decît mine, le recunoaşte cu uşurinţă), dar, ca o piesă de muzică clasică, nimic nu pare a fi lăsat la voia întîmplării. Gradina e orchestrată pînă la ultimul detaliu. La fel şi cărările, proiectate a dezvălui privelişti plănuite a te surprinde şi ducînd toate undeva, nu ştii unde, printre ierburi înalte sau arcade de frunziş, ca într-un tărîm fermecat.
Una dintre secţiuni are un amfiteatru din trepte acoperite cu iarbă şi piatră unde , din iunie şi pînă la sfîrşitul lui septembrie, în fiecare joi e cîte un concert sau spectacol. La sfîrşitul lui august am văzut acolo un excelent spectacol de flamenco, de departe cea mai pasionată formă de dans din cîte cunosc.
Din aproape orice punct se vede lacul cu iahturi şi pescăruşi la sud şi zigzagul abrupt zgîrie-norilor la nord. La fel ca şi în Yorkville sau pe King Street, Music Garden pare a fi "de-a casei" în oraş, reflectîndu-i spiritul şi design-ul dar constituind şi un refugiu, un loc unde poţi scăpa de intensitatea sa nebunească. Aceste parcuri nu mai sînt un antidot la viaţa urbană, ci o faţetă inspirată şi revigorantă a acesteia unde poţi petrece cîteva minute (sau cîteva ore) de reverie fără a uită vreodată că eşti în oraş.
(Toronto, 26 octombrie 2003)