Edelina Sterling-Stoian îşi propune să vă ofere mini-reportaje, eseuri şi note de călătorie, invitându-vă să o însoţiţi în forfota tradiţiilor, culturilor, obiceiurilor şi personajelor exotice ale unui BAZAR internaţional.
Rubrica se va actualiza în fiecare joi.
Adresăm mulţumirile noastre postului de radio Europa Libera
http://www.europalibera.org pentru permisiunea de a reproduce textele difuzate de Edelina Sterling-Stoian, [email protected].
"Mr. Biss" a fost nominalizat în aceste zile pentru competiţia cu titlul "Cel mai bun reportaj" la RFE/RL (Radio Europa Liberă / Libertatea).
Mr.Biss (versiunea engleză)
Prezentare / Nora Vasilescu
Mr. BISS, boschetar münchenez
În fiecare zi, la ora 4 după-amiază, când oamenii încep să se întoarcă acasă după o zi de muncă, se plasează la intrarea uneia din staţiile de metro din centrul oraşului, aceeaşi de fiecare dată. Îi salută pe trecătorii grăbiţi, le zâmbeşte. Mulţi se opresc, stau cu el de vorbă, îi cumpără revista după numele căreia a fost poreclit de muenchenezi: Mr. Biss, cel mai faimos boschetar al oraşului, unul din cei 100 de vânzători ai publicaţiei BISS - cuvânt german care înseamnă muşcătură, dar şi... după cum îmi explică Mr. Biss:
BISS este abrevierea cuvintelor Buerger in Sozialen Schwierigkeiten (Cetăţeni cu probleme sociale). Adică nu trebuie neapărat să fii boschetar ca să poţi fi ajutat de BISS. 90 la sută dintre noi am fost oameni fără adăpost, dar între timp aproape toţi au unde locui, cu ajutorul proiectului BISS.
În întreaga Germanie sunt publicate 45 de ziare şi reviste ale boschetarilor. La München apar lunar, cu un tiraj de 50 de mii de exemplare, mai mare decât în alte oraşe. O revistă BISS costă 1 Euro şi 50 de cenţi, din care vânzătorul primeşte 80 de cenţi. Redacţia îşi acoperă cheltuielile mai ales din donaţii, dar şi din amenzile pentru parcare interzisă, încasate de poliţia oraşului. Permise de vânzători de ziare primesc nu numai boschetarii, ci şi cei care pot dovedi că sunt săraci - şomerii şi bătrânii care nu se pot descurca cu pensiile prea mici. Sunt controlaţi cu regularitate, fiindu-le interzis să vândă ziarele în stare de ebrietate sau după consum de droguri. Veniturile multor vânzători de ziare ale boschetarilor sunt rotunjite cu sume anuale din bunăvoinţa unor persoane înstărite şi a câtorva din multimilionarii münchenezi.
Cel mai generos, dar şi pitoresc dintre ei este Rudolph Moshammer, supranumit Ţarul Modei müncheneze. Cândva foarte înstărită, familia sa a decăzut şi a ajuns sub limita sărăciei când, după ce firma familiei dăduse faliment, tatăl lui Moshammer a sfârşit pe stradă, alcoolic şi fără adăpost. Fiul său a reuşit să refacă şi să mărească averea familiei şi îşi răsplăteşte acum norocul ajutându-i pe cei ajunşi în situaţia în care se aflase tatăl lui.
La ora actuală la München sunt aproape 4 mii de boschetari, dintre care 85 la sută bărbaţi şi 15 la sută femei. Unii ajung să trăiască zi şi noapte pe stradă din cauza alcoolului sau a drogurilor, alţii, sătui să trudească la stăpân pentru un salariu care se duce pe plata chiriei, încălzirii şi luminii, preferă libertatea unei vieţi de azi pe mâine, fără obligaţii, fără ore fixe, fără note de plată. Câţiva dintre ei, trei bărbaţi şi o femeie, mi-au ieşit în cale pe o alee, în parc. Femeile pieptănau un câine docil, doi bărbaţi jucau table, al treilea, cu faţa acoperită de un ziar, îşi făcea siesta alături, pe o bancă. Din vorbă-n vorbă, după vreo jumătate de oră m-au invitat la o cafea, la ei "acasă", sub unul din podurile de pe Isar. Ne-am aşezat cu toţii pe o pătură jerpelită în jurul termosului cu cafea, ca în jurul unui foc de tabără. Şi au început să-mi povestească, să-şi spună păsul vorbind repede, întrerupându-se unul pe altul, grăbindu-se să-mi spună tot, cît mai mult, parcă de teamă că nu vor mai da în curând peste cineva care să-i asculte cu atâta atenţie.
Cu atâta atenţie încât am uitat cu totul de microfon, am uitat că pornisem să cutreier oraşul pentru a-i întâlni şi a face un reportaj chiar despre ei...
Să revenim, însă, la povestea lui Mr. BISS. L-am întrebat cum de a ajuns să trăiască pe stradă:
Am lucrat, am avut un loc de muncă în München, am avut locuinţă. Dar firma la care am lucrat a dat faliment, aşa că am rămas şomer, nu mi-am mai putut plăti nici chiria, nevasta m-a părăsit, am avut şi mari probleme de sănătate şi n-am mai putut munci. Dar din ceva trebuie să trăieşti, aşa că ce era să fac? Doar nu era să le fur oamenilor banii din buzunar! Şi nici nu vreau să cerşesc. Aşa că prefer să vând ziarul ăsta, nu câştig mult, dar destul ca să mă menţin pe linia de plutire.
Mr. Biss mă îndeamnă să mă duc la o expoziţie care tocmai s-a deschis cu prilejul împlinirii a 10 ani de la primul număr BISS. Expoziţia din noua clădire a Pinacotecii de Artă Modernă prezintă fotografii, cele mai multe alb-negru, cu boschetari din ţări ca Ucraina, Japonia (un boschetar şi-a făcut culcuş peste noapte într-una din arcadele elegante ale unui zgârie-nori), Cambodgia (un bătrân în zdrenţe îşi trage răsuflarea sub un cactus în care şi-a agăţat singurul său avut - o găleată din plastic cu câteva sticle goale), Londra (o femeie împinge un cărucior ruginit încărcat cu haine vechi) iar Cambodgia (cu o fotografie intitulată Victimele războiului şi ale corupţiei - un grup de femei şi bărbaţi şi-au improvizat cortul pe un câmp minat), India (în aglomeraţia străzii eunucul Mona Ahmed zace ignorat pe o gură de canal) şi România: într-un cimitir, printre cutii de carton, cu o sticlă verzuie în mână şi priviri tulburi, un boschetar înconjurat de raţe.