Intro

Totul a pornit de la ideea că e nevoie, la mai mult de un deceniu de la schimbarea de regim din 1989, de o privire lucidă, obiectivă, asupra diferenţelor enorme dintre felul de a-şi gândi propria artă al creatorilor de dinainte şi de după acest moment. Despărţiţi fatalmente prin vârstă, între ei a intervenit, în plus, falia creată de transformările sociale. Formaţi şi consacraţi în regimul comunist, artiştii maturi reuşesc cu greu să-şi plieze mentalităţile pe noile realităţi. La rândul lor, cei tineri cresc într-o cu totul altă lume, suferă influenţe mai diverse, ceea ce le modifică felul de vedea arta, astfel încât comunicare între cele două generaţii devine aproape imposibilă.

De la teorie la practică drumul e însă destul de lung. Mai ales când e vorba de televiziune, acest imperiu al artificiului, în care pregătirile tehnice - machiaj, reflectoare, microfoane, căşti, promo, generice, gingle-uri - durează mai mult decât emisiunea propriu-zisă.

Prima discuţie (Generaţii în teatru) a fost dedicată regiei de teatru. Invitaţi: Alexandru Tocilescu şi Radu Afrim. După un început în care consensul deplin ameninţa să fie atins, infirmând supoziţiile realizatorilor emisiunii, cei doi regizori au identificat un duşman comun: critica de teatru. "Nu concep ca eu să mă documentez mai mult decât cel care scrie despre spectacolul meu", a tunat, pe bună dreptate, Tocilescu. "Am trimis o tânără persoană, care habar n-avea de teatru, dar a scris despre spectacolul meu, la pus murături. Pe urmă mi-am dat seama că şi asta e o artă", a adăugat, cinic, Afrim.

A doua dezbatere: focus pe regia de film (Cinematografia - doar conflict de interese?). Numai aparent era vorba de bani, ideea principală fiind aceea că această cutumă a folosirii banului public fără nici o ulterioară "tragere la răspundere" modifică, în consecinţă, poetica regizorală. Radu Gabrea şi Cristi Puiu au recunoscut că atracţia spre realul imediat e o constantă a "noului val" din cinematografia românească, prin contrast cu metafora cultivată, excesiv uneori, de cineaştii valului anterior. Au fost patru telefoane în direct şi mare agitaţie în carul de montaj. Asta cică e "de bine".

Emisiunea cu numărul trei a fost dedicată dansului, o artă ceva mai nouă, a cărei estetică, după cum just remarca Mircea Eliade, este "mai puţin accesibilă publicului". Fapt dovedit şi de intervenţia telefonică a unei telespectatoare, care a recunoscut că ea a plecat "destul de nedumerită" de la reprezentaţiile de dans modern la care a asistat. Acum stau să mă gândesc dacă nu cumva spunea că fiica ei a avut respectiva impresie, preluată, probabil prin empatie, de mamă. În fine, invitaţii Ion Tugearu şi Cosmin Manolescu au fost de acord asupra unui punct: indiferenţa dezastruoasă a Ministerului Culturii şi Cultelor, care nu e mai breaz decât "marele public", demonstrând, cu banii publici în buzunar, că este complet străin de estetica dansului. De data asta am atins şi punctul 0 al demonstraţiei noastre: o declaraţie a coregrafei Adina Cezar, inclusă în emisiune, a dat glas diferenţelor structurale de concepţie dintre celor două generaţii din dansul contemporan românesc: "Eu nu înţeleg ce înţeleg ei prin dans contemporan. Eu cred că dansul contemporan vorbeşte despre problemele omului contemporan." Şi când te gândeşti că mai tânărul său coleg, Cosmin Manolescu, tocmai propunea, chiar înaintea difuzării insert-ului cu pricina, o colaborare între companiile susţinute financiar de stat şi cele independente! Cum să colaboreze, când nu au aceeaşi definiţie a "obiectului muncii"?

A urmat literatura, cu Ştefan Agopian şi Elena Vlădăreanu. Totuşi, cele mai acide afirmaţii i-au aparţinut lui Marius Ianuş, înregistrat pe video, care a vorbit de generaţia optzecistă ca despre "nişte puşti de discotecă", acuzând-o de iresponsabilitate. Presupunerea că ei ar fi putut salva, printr-o dizidenţă susţinută deschis, societatea românească a fost infirmată decis de Ştefan Agopian care şi-a amintit că scriitorii erau preocupaţi, la vremea debutului său, de onirism şi evazionism, nicidecum de implicarea în social. Aceasta din urmă pare să fie deviza noii generaţii literare, doimiiştii, deşi tinerii poeţi înregistraţi de noi, Marius Chivu şi Elena Vlădăreanu nu erau prea convinşi că fac parte dintr-o generaţie care ştie exact ce vrea. Pe de altă parte, cititorii care au sunat (echipa a început să numere telefoanele, ca pe nişte semne bune, numai că mie mi se pare că intervenţiile telefonice, nu întotdeauna clar formulate, fură din timpul de discuţie şi deturnează sensul acesteia) ne-au adus cu picioarele pe pământ: la ce bun disputa între generaţii când toţi scriitorii români contemporani sunt ignoraţi de potenţialul lor public, acesta nemaiavând timp sau chef să-i întâlnească, aşa cum făcea "pe vremuri"?

Data viitoare urmează "Actorii de film". Cum se vede filmul românesc din culise, acolo unde se înfruntă mai multe generaţii de actori de film, sperând să-şi găsească popularitatea cu ajutorul noilor producţii autohtone? Dorel Vişan şi Marius Stănescu sunt distribuiţi de regizori din generaţii diferite. Ce-i deosebeşte pe unii de alţii ne vor spune chiar ei vineri seara, la Artă versus artă.

Artă versus Artă poate fi urmărită în fiecare vineri, ora 20.00, pe TVR Cultural. Indiferent de generaţia din care faci parte, dacă vrei să ştii cum gândesc cei de care te despart decenii şi pe care uneori nu-i mai înţelegi, fii cu ochii pe noi!

Cristina Modreanu (moderator), Lorelei Mihală şi Mara Paşici (realizatori), alături de întreaga echipă a emisiunii, te aşteaptă. Trimite-ne părerile tale pe adresa LiterNet.