Panseuri involuntare XXII (Sat şi oraş / Constituţia / Ştefan cel Mare)

Sat şi oraş
Un sat se deosebeşte de oraş
prin că oraşul e mai mare decât satul
Un oraş nu are câmp
Satul are cârciumă
Oraşul bar şi restaurant
În oraş sunt aurolaci, iar la sat sunt beţivi
În oraş există blocuri, cofetării pizzţerii
Satul se deosebeşte de oraş prin animale
Plus că cei de la sat sunt
mai ţărani decât cei de la oraş.



Constituţia e o lecţie de la Cultură Civică
pe care nu am învăţat-o
Constituţia e locul unde oamenii
plătesc datoriile
Şi un cuvânt din maxim cinci silabe.



Ştefan cel Mare purta plete
deoarece călărind mai mereu
îi îngheţau urechile de frig
Să nu i se vadă gâtul şi
să nu ştie duşmanii pe unde să-l omoare
Dar, de fapt, el câştiga războaie multe
şi pe oameni nu-i mai interesa cum arată
Şi mă gândesc acum
Ştefan cel Mare purta părul mare pentru că
După părul ăsta mare i s-a spus lui Ştefan cel Mare.

---

Motto: "Să cretinizăm limbajul"

(Gellu Naum)

Mai întâi mi-a căzut sub ochi un motto de pe Zmeura de câmpie a lui Mircea Nedelciu. "Război înseamnă să mergi la război, să vii de la război şi după aia să visezi război". O fetiţă de 6-7 ani avusese norocul să fie auzită de pictorul Dorel Zaica. Atunci mi-a venit pofta de a-l cunoaşte pe omul ăsta, care încă ştie să se mire şi să caşte gura la chestiile fabuloase pe care le spun copiii.

Apoi a fost o carte: Experimentul Zaica, semnată de Irina Nicolau, Daniela Alexandrescu şi Ciprian Voicilă. După aceea, un interviu al meu cu profesorul Zaica, din care aflam că de vreo 35 de ani face acest experiment de creativitate pe care, apoi, vreun an de zile am încercat să-l preiau şi eu. Şi din răspunsurile culese au ieşit aceste poezii.

Se spune că scrisul e o activitate solitară. Presupune izolare sau chiar o anume deprivare senzorială. În colectiv se fac alte chestii, se sapă şanţuri, se joacă fotbal. Poezia e cu totul altceva. Dacă aşa se spune, nu înseamnă că e şi adevărat.

Poeziile astea au ieşit din punerea în comun a minţilor. O colaborare. Subsemnatul a conceput câteva întrebări, profesorii de la şcolile pe care le-am contactat i-au luat la întrebări pe copii şi aceştia au dat, în unele cazuri, răspunsuri năucitoare. Răspunsuri din care am încercat apoi să creez o limbă comună. A ieşit o poezie deloc puerilă, care conţine chiar un fel de înţelepciune involuntară. Pentru că în majoritatea cazurilor copiii nu îşi dau seama că au har. Habar n-au că lucrurile debitate de ei au valoare. De fapt, nici unul dintre participanţii la experimentul de faţă nu se poate considera autor al acestor versuri.

Dar câţiva dintre copiii care au dat răspunsuri deştepte tot merită numiţi: Andreea Mărgărit (cl. a IV-a, Băneşti), Alexandru Crăciun (cl. a IV-a, Câmpina), Raluca Bălăşescu (cl. a V-a, Câmpina), Andreea Bârlează (cl. a V-a, Măgureni).

(Sorin Stoica)