Povestiri din Himalaya

1. Zicala "o fotografie face cît o mie de cuvinte" o ştie multă lume. O expoziţie nu are în spate mii de cuvinte ci mii de alte fotografii, fiecare cu o poveste care merită a fi spusă.

2. Kathmandu înseamnă în traducere oraşul de lemn. Este denumit astfel de la construcţiile de lemn situate în piaţa palatului regal din centrul Kathmandu-ului. Legenda spune că pagoda pe două nivele Maru Sattal ar fi fost construită în anul 1596 din lemnul unui singur arbore. Cert este că pagoda nu are nici un element de legătură metalic, totul este din lemn. Un alt templu este închinat zeiţei vii, o fecioara aleasă de preoţi, în care s-ar fi întrupat zeitatea şi care uneori poate fi văzută ieşind la un mic geam. Apariţia e precedată de agitaţia celor din jur: no camera, no camera. Mă conformez. Probabil zeitatea nu ne permite să-i păstram decât imaginea pe retină, de multe ori mai puternică decât cea pe hârtie. Deziluzia am avut-o după câteva ore, la un magazin de suveniruri, unde chipul sfânt era multiplicat în sute de exemplare, pe nişte banale cărţi poştale.

3. Bolurile cîntatoare, mici vase din aliaje neferoase, ţi se oferă la fiecare intersecţie din Patan, oraş satelit al Kathmandu-ului. Cu mişcări încete, vânzătorul învârte pe buza vasului o baghetă de lemn, vasul intra în vibraţie şi în funcţie de compoziţia metalului şi mărime scoate sunete de la cele mai grave la cele mai subţiri. Sunt chiar şi magazine specializate unde primeşti, pe lângă certificatul de conformitate, şi un set de instrucţiuni pentru folosire în scopuri de relaxare. Sloganul cel puţin e interesant: Un bol cântător este un tezaur, o colecţie de vase cântătoare este un miracol. L-am cumpărat încă neîncrezător în efectele terapeutice, dar convins de frumuseţea obiectului şi mai ales de talentul de negustor al artizanului.

4. Bhaktapur este oraşul culturii, UNESCO certificîndu-l pe lista mondială a siturilor istorice. Bunăstarea oraşului a venit, de-a lungul istoriei, de la aşezarea la răspântia drumurilor comerciale între China şi India. Azi Bhaktapur este în continuarea casa artelor tradiţionale nepaleze, dar locul comercianţilor este luat de turişti care aduc cu ei marfa cea mai de preţ, necesară perpetuării bunăstării: valuta forte. Piaţa olarilor, piaţa de grâne, piaţa de ţesături, sunt locuri în care artizanii se adună şi produc sub ochii trecătorilor obiecte de cult sau banale obiecte necesare traiului cotidian.

5. Apa este o problemă majoră în toată valea Kathmandu. O populaţie foarte numeroasă şi lipsa infrastructurii necesare fac ca vechile fântâni din Bhaktapur să fie asaltate.

6. Pentru micii elevi şcoala debutează cu un tuns. În marile centre urbane, scena poate fi văzută des. Însă la ţară, mulţi ar dori să poată trece printr-o şcoală. Doar 48% dintre nepalezi sunt ştiutori de carte.

7. În Bhaktapur te convingi ca nepalezii sunt jucători înrăiţi. Se joacă barbut, un fel de "nu te supăra frate", dar cel mai des cărţi. La fiecare colţ de stradă. Cel mai adesea cărţi. Pe sume mici, dar cu pasiune mare.

8. Soia, fasole, roşii, castraveţi, vinete, mere, lămâi, papaya, alune de pământ, peşte, vopsele, mărgele, podoabe de tot felul, împletituri, ofrande, totul este de vânzare pe stradă, direct sub nasul cumpărătorului.

9. Încă o dată m-am convins că, în Nepal, cumpărătura fără negociere este ca trandafirul fără parfum. Negocierea preţului face parte din cultura locală. Chiar dacă preţul pare avantajos, negocierea e parte a vânzării fără de care protagoniştii sunt adesea dezamăgiţi. M-am lăsat prins de tocmeală la tarabă şi am constatat că pot ajunge şi la 25% din preţul cerut iniţial de negustor. E clar că pe rutele turistice preţurile sunt umflate binişor spre păcălirea celor naivi.

10. Spectacolul străzii e completat de meşterii ce confecţionează pasmanterii. Se produce la comanda, pe loc, pe gustul clientului.

11. Pashupatinath este un loc sfânt nu numai pentru hinduşii din Nepal, ci şi pentru cei din India. Aici, pe malurile râului Bagmati se află un mare complex de temple hinduse închinat lui Shiva - zeul suprem a morţii şi transformării. Este locul în care vin nepalezii hindu să-şi jelească şi incinereze morţii pentru ca apoi cenuşa lor să o răspândească în apele răului sfânt. În acest loc întâlneşti personaje ciudate pictate straniu pe chip. Sunt Shadu, călugări asceţi care practica yoga, meditaţia, incantaţia şi rugăciunea. Îşi dedică viaţa pentru atingerea eliberării, ţelul suprem al vieţii unui hindu.

12. Printre ei şi câţiva shadu... mai turistici.

13. Cu călugării Sadhu m-am întâlnit şi la Muktinath, în inima Himalayei, la 3700m, într-un loc sfânt atât pentru hinduişti cât şi pentru buddhisti. Este singurul loc din lume în care se găsesc laolaltă cele cinci elemente esenţiale ale celor două credinţe: apa, aerul, pământul, focul şi cerul. Celebrarea lui Vishnu într-o mare sărbătoare anuală, adună pelegrini din toată India de nord şi Nepal. Este purificarea prin apa celor 108 izvoare prin care, dacă treci, eşti mântuit. Dar nu înainte de îmbăiere şi oferirea de ofrande în templul lui Vishnu.

14. Chorten este denumirea tibetană a stupei. Încărcată de simbolistică, stupa adună în jurul ei credincioşii buddhişti ce se prosternează într-un ritual specific. Fundamental, stupa îl reprezintă pe Buddha încoronat, stând în poziţie de meditaţie, pe un tron de lei. Stupa este alcătuită din cinci părţi, fiecare având semnificaţii multiple: bază pătrată reprezintă pământul dar şi tronul pe care meditează Buddha; domul semisferic reprezintă apa, dar şi corpul lui Buddha; capul lui este cubul pe care sunt pictaţi ochii. Spirala de deasupra este coroana lui Buddha şi reprezintă în acelaşi timp un alt element fundamental: focul. Aerul este reprezentat de floarea de lotus şi lună. Soarele din vârf reprezintă cerul sau spaţiul infinit.

15. Despre Kathmandu aş putea spune că jungla începe chiar în inima oraşului. O populaţie importantă de maimuţe macaque trăieşte în jurul stupei Swayambhunath supranumit şi templul maimuţelor.

16. Dar adevărata junglă se află la 200 de kilometri de Kathmandu, în sudul Nepalului, la graniţa cu India, în parcul naţional Chitwan. Aici vieţuiesc, protejaţi de lege, ultimii elefanţi indieni sălbatici şi rinocerii cu un corn. Centrul de reproducere al elefantului indian asigură un fond genetic necesar perpetuării speciei aflate în libertate în jungla Chitwan. Centrul are în grijă vreo 15 femele şi puii lor. Nu există masculi. Căutând explicaţia, am aflat ca în urmă cu doi ani ultimii doi masculi au fost răpuşi de un rival sălbatec. Într-o noapte năbădăiosul mascul a rupt gardul centrului, a atacat masculii de prăsilă din centru, omorându-i ca pe nişte adevăraţi rivali, ca să-şi instaureze hegemonia asupra grupului de femele din centru. Acesta a fost ultimul eveniment dintr-o lungă serie de atacuri cu acelaşi scop întreprins de masculul solitar care şi-a revendicat astfel dreptul de a-şi perpetua genele. Paznicii centrului au renunţat să mai aducă alţi masculi de frică unui deznodământ similar şi au lăsat în parohia sălbatecului elefant grupul de femele de reproducţie.

17. Safariul pe elefant este singura şansă de a te apropia în siguranţă de un rinocer indian.

18. Populaţia Tharu, adiacentă junglei Chitwan este unul din grupurile etnice cele mai vechi din Nepal. În tradiţia căsătoriei tharu dacă două femei sunt gravide în acelaşi timp, ele decid ca viitorii copii să se căsătorească dacă sunt de sexe opuse. Dacă sunt de acelaşi sex viitorii copii vor deveni prieteni pe viaţă. Am întâlnit femei tharu şi la un festival de dans la care îşi etalau calităţile de dansatoare dar, cochete, şi bijuteriile tradiţionale din aur masiv.

19. Văile din jurul Annapurnei sunt ridate de terasele pe care se cultivă orez şi mei în zonele joase, iar în cele înalte, porumb şi cartofi. Aşezate pe curbe de nivel care permit o irigare gravitaţională, terasele sunt construite de-a lungul a generaţii de nepalezi. Satele gurung, grup etnic de la poalele Annapurnei, sunt aglomerări de case aninate în versant, aşezate strategic în mijlocul teraselor cultivate. Potecile, pavate cu pietre late aşezate riguros, sunt singurele drumuri în peisajul muntos. Îngrijirea lor cade în sarcina comunităţilor locale. De buna stare a potecilor depinde aprovizionarea, accesul turiştilor şi în ultimă instanţă e singura infrastructură solidă a Nepalului.

20. La peste 3.500 de metri altitudine, recolta de cartofi e iluzorie. Pământul bolovănos e zgâriat cu plugul de lemn, iar recolta depinde de mersul vremii. Deşi irigate, terasele de la această înălţime nu sunt ferite de capriciile vremii. Cartofii culeşi toamna sunt mici, iar recolta este slabă, doar pentru consumul familiei.

21. În Nepal toată lumea te salută zâmbind. Chiar dacă sub zâmbet se ascunde câteodată multă amărăciune. Cu toate acestea, nepalezii, de la copii la bătrâni, sunt bucuroşi de cunoştinţă, primitori cu străinii şi de cele mai multe ori se lasă fotografiaţi. Moneda de schimb universală, bomboana, deschide dialogul cu copii. Cei mai descurcăreţi ştiu să-ţi spună în engleză numele şi vârsta. Adolescenţii şi tinerii sunt curioşi şi dornici de comunicare, destul de sfioşi în dialog, dar evident dornici să fie fotografiaţi. Maturii, mai circumspecţi, te refuză câteodată sau sunt impasibili la vederea camerei. Cu toţii apreciază gestul şi devin mai volubili când le arăţi chipul pe monitorul camerei.

22. Manang este cea mai izolată regiune a Nepalului, foarte înrudită ca aşezare şi climă cu Tibetul. Bariera muntoasă a Annapurnei opreşte aerul umed, valea Marsyangdi Khola fiind foarte săracă în precipitaţii. Manang, satul care dă nume regiunii, trăieşte în special datorită turismului pe celebra Annapurna Trek, circuitul turistic ce înconjoară masivul de 8.000 m. Copiii din Manang, dornici să înveţe, au la dispoziţie o şcoală construită şi echipată din donaţiile turiştilor. De multe ori, în loc de bomboane, copiii cer turiştilor creioane sau pixuri sau caiete, prea costisitoare pentru a fi cumpărate de părinţi.

23. Într-un maidan al Manangului, bărbaţii satului pregătesc concursul regional de tras cu arcul. Câştigătorul va pleca la Pokhara să se înfrunte cu cei mai buni arcaşi din centrul Nepalului. Miza este mare. În joc e calificarea.

24. Meniul oferit de bucătăriile nepaleze nu e prea variat pentru gustul occidental. Pentru a părea mai bogată lista de bucate, mâncarea e prezentată în fel şi chip. Orez fiert, orez fiert cu legume, orez prăjit, orez prăjit cu legume, ouă ochiuri, ouă ochiuri prăjite pe ambele părţi, ouă jumări, ouă omletă, ouă fierte. Este o încercare de adaptare la preferinţele turistului venit dintr-o lume a abundenţei.

25. În bucătăria din Pishang, adunaţi la căldura în jurul sobei, reporterii mănâncă în linişte, fără pretenţii, acelaşi fel de mâncare, de trei ori pe zi: orez, cartofi, spanac, supă de linte; într-un cuvânt dhal-bhat.

26. Dis-de-dimineaţă, pe malul lacului Pokhara, la 800 m altitudine fac cunoştinţă cu Annapurna - zeiţa recoltelor.

27. Peste câteva zile, mai sus cu 2.400 de metri, la Poon Hill, vremea se îndreaptă brusc şi de sub neguri apare Dhaulagiri un opt-miar vecin cu Annapurna.

28. Circuitul Annapurnei, cea mai înaltă rută de trekking din lume, porneşte de la altitudinea de 900 de metri şi pe parcursul celor 100 de km trece peste pasul Thorang-La la 5.416 m. Se poate spune că este şi cea mai frumoasă tură datorită diversităţii peisajului, de la satele înşirate pe terase în zona de joasă altitudine, până la peisaje alpine grandioase.

29. Annapurna este cel mai mic opt-miar depăşind cu numai 91 de metri bariera celor 8.000 de metri. A fost primul vârf de peste 8.000 de metri urcat de alpinişti, în 1950, când o echipă franceză, Lachenal şi Herzog, a cucerit vârful, într-o expediţie plină de dramatism şi eroism. Timp de trei ani a deţinut titlul de cel mai înalt vârf atins de om. Este şi azi considerat unul din cei mai dificili opt-miari.

30. Lanţul muntos al Annapurnei, lung de 54 de km, are în componenţă 5 vârfuri omonime, primele patru numerotate de la I până la IV, descrescător după altitudine. Al cincilea, Annapurna Sud, 7.219 metri, este cel mai mic din întreg lanţul, dar este cel mai impunător fiind vizibil de la Poon Hill în toată măreţia lui.

---

În perioada 18 - 27 noiembrie 2009, cea mai nouă expoziţie a lui Mihai Moiceanu va fi expusă la Cafeneaua Dalles din Bucureşti. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 noiembrie 2009, începând cu orele 18.30, la cafeneaua Dalles.

Intitulată Povestiri din Himalaya, expoziţia vorbeşte în imagini despre peisajele spectaculoase, viaţa şi obiceiurile unei lumi exotice, puţin cunoscută nouă. În 2009 şi 2010 Povestirile din Himalaya se vor face auzite în toată ţara, urmând un turneu naţional care va include Bucureşti, Brăila, Craiova, Oradea, Iaşi, Cluj-Napoca dar şi alte oraşe. Expoziţia cuprinde 42 de fotografii, format 50×70cm şi 8 panorame 50×125 cm.

Mulţumiri celor care au făcut posibil acest eveniment: Nikon România: Andreea Perian, Vera Ularu, Georgian Dobre, Mihai Andrei; AME Design: Marcel Eremia, Monsmedius: Cătălin Dinculescu şi colegii, Badorgood: Gicu Şerban; Fotomagazin: Călin Ştefan Răgălie; LiterNet: Răzvan Penescu şi colegii mei: Maria Bularca, Emilian Chirilă, Marius Tache.

Întreaga expoziţie poate fi admirată pe site-ul autorului.