26.12.2009
Revista HBO, septembrie 2009
Ieri l-am google-it pe aviatorul Petre Creţu. De ce pe el şi nu pe Av. Gheorghe Negel sau pe Av. Mircea Zorileanu, ale căror nume denumesc, la fel, străzi din Bucureşti? Pentru că Gellu Naum a locuit pe strada Aviator Petre Creţu timp de mai multe decenii şi pentru că în 29 septembrie 2009 s-au făcut opt ani de când poetul nu mai locuieşte nici în Petre Creţu, nici altundeva.

Am avut şansa să-i cunosc pe Gellu şi pe Lyggia Naum, dar nu ţin minte să-i fi întrebat despre cineaştii şi filmele preferate. Doamnei Naum i-am dus la un moment dat să vadă Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, scurtmetrajul lui Cristi Puiu, precum şi scurtele din facultate ale lui Corneliu Porumboiu, Pe aripile vinului şi Călătorie la oraş. A decretat că Puiu şi Porumboiu sunt nişte băieţi foarte talentaţi. Filmul lui Puiu, mai ales, i-a plăcut foarte mult. Iar pe Cristian Mungiu l-a primit în casa de la Comana, spunând despre el, chiar dacă nu i-a văzut filmele, că este "foarte drăguţ".

Petre A. Creţu a fost primul aviator român doborât într-un război. Evident, e vorba de primul război mondial, când defecţiunile tehnice ale avioanelor au făcut de trei ori mai multe victime în rândul aviatorilor români decât artileria germană. Istoria lui Petre Creţu începe când se termină bătălia Sibiului. Sunt sibiancă, dar n-am auzit de ea, pentru că înfrângerea românilor - 1400 de morţi în doar trei zile! - a fost considerată de istoriografii comunişti un amănunt deloc glorios pentru epopeea naţională din manuale. Toţi morţii căzuţi la Sibiu în primul război mondial - români, germani, austrieci - au fost îngropaţi împreună în vreo zece cimitire răspândite prin judeţ. Ultimul a fost descoperit în 2008. Ce m-a impresionat când am citit din notele de front ale actorului Constantin Popianu, care a luptat în bătălia de la Sibiu, a fost un simţ moral pe care nu cred că doar războaiele l-au pierdut de-atunci, dar şi viaţa în timp de pace. Popianu povesteşte că, după un măcel din jurul Sibiului, un medic pe nume Roşescu pansa deopotrivă răniţi români şi prizonieri germani.

Păstrând proporţiile, cred că oroarea confruntării la baionetă găsea un echilibru, deşi precar, într-un soi de sportivitate şi respect al adversarului. (Istoria din Joyeux Noël e reală; armistiţiul din decembrie 1914 s-a făcut de comun acord, chiar dacă numai pentru îngroparea morţilor, nu şi pentru colinde şi cântăreţe!) Dar chiar şi aşa, războiul are o încărcătură de oroare pe care nicio miză n-o justifică, iar primul film care a demonstrat-o a fost All Quiet on the Western Front realizat de Lewis Milestone în 1930. (Milestone, adică Lev Milstein, se născuse la Chişinău şi emigrase cu familia în 1917, în SUA, ca să nu fie luat la război, dar a fost trimis de americani să lupte în Franţa.).

Deci după ce românii au fost înfrânţi în bătălia pentru Sibiu şi aviatorii s-au mutat de la aerodromul din Tălmaciu undeva lângă Râmnicu Vâlcea - întreaga armată română deplasându-se -, s-a decis ca escadrila din care făcea parte Petre Creţu să se întoarcă pentru misiuni de recunoaştere. Nemţii instalaseră deja antiaeriana la Tălmaciu. S-a tras la sorţi cine să plece şi a picat Petre Creţu (care avea 25 de ani). Acesta a refuzat să ia cu el şi un observator aerian. (Toate aceste lucruri le-am găsit într-un text scris de prof.univ.dr. Valeriu Avram, de la Muzeul Aviaţiei.). A plecat singur, au spus colegii, pentru că era sigur că nu se mai întoarce. Nu se ştie dacă nemţii l-au îngropat după ce l-au doborât. Mulţi aviatori români căzuţi în primul război mondial nu au mormintele cunoscute. Pe undeva, când n-ai un mormânt e ca şi cum n-ai fi murit. Mi-ar plăcea să se facă un film despre piloţii români din primul război mondial, când aviaţia era ca vai mama ei, după cum mi-ar plăcea să văd un film despre drumul spre casă al supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste, într-o Europă post-apocaliptică.

Viaţa leagă lucrurile în mod neaşteptat. Tatăl lui Gellu Naum, Andrei Naum, a murit în 1917 la Mărăşeşti, dar am descoperit şi că Popian fusese numele de familie al lui Stelică, bunul prieten din liceu al lui Gellu Naum, mort adolescent (vezi poemul Călătoria cu Stelică). Nu ştiu dacă între Stelică şi actorul părtaş la luptele de la Sibiu a existat vreo legătură de rudenie. Petre Creţu a căzut pe 27 septembrie, iar Gellu Naum (care abia împlinise un an când murea aviatorul) s-a stins pe 29 septembrie 2001, adică 85 de ani şi două zile mai târziu.

Amelia Earhart, despre care s-au făcut filme şi de ficţiune, şi documentare - dar niciunul memorabil -, spunea că există piloţi, şi există aviatori. Primii sunt un fel de ingineri, cei de-ai doilea sunt poeţi.

0 comentarii

Publicitate

Sus