Episodul 0: The Attractive Fantasy Vs. The Negative Fantasy, sau De ce mă uit la seriale

Înainte de a fi scenarist, sunt, în mai mare măsură, o persoană care se uită la seriale. Sigur, citesc cărţi, mă duc la cinema, ascult muzică, şi toate îmi fac viaţa mai frumoasă, dar serialele sunt evadarea cea mai la îndemână. Am o jumătate de oră sau o oră de călătorie într-un univers paralel în care pot să uit de probleme. Nu numai atât, dar am şi biletul garantat pentru săptămâna viitoare şi pentru toate săptămânile care vin, până la sfârşitul... sezonului. O combinaţie de fantezie şi ciclicitate care mă mulţumeşte.

Urmăresc unele seriale pentru că sunt populate de eroi care mă inspiră şi mă fac să vreau să fiu un om mai bun. House (House, M.D.) salvează vieţi, Cal Lightman (Lie To Me) şi Patrick Jane (The Mentalist) descoperă criminali şi mincinoşi, Hiro şi Peter Petrelli (Heroes) salvează lumea de la distrugere la fiecare jumătate de an. Altele pentru că personajele au o viaţă ireal de frumoasă şi lejeră şi îşi permit să aibă probleme care în viaţa reală mi s-ar părea puerile. Fetele din Sex and the City, gaşca din Friends, ca să nu mai zic de echipajul din Star Trek, toţi aveau o viaţă în care puteam să mă pierd şi să fantazez. E ceea ce se cheamă the attractive fantasy, evadarea într-o lume mai bună, la care nu ai cum să ai acces în viaţa de zi cu zi.

În contrast cu toate cele scrise mai sus, mă uit şi la seriale în care personajelor le e merge mai rău decât îmi merge mie. Dexter Morgan (Dexter) omoară criminali în serie pentru a-şi folosi pozitiv propriile instincte criminale. Echo (Dollhouse) şi-a amanetat cinci ani din viaţă unei organizaţii care o foloseşte ca pe un cobai şi îi şterge memoria. Alicia Florrick (The Good Wife) a fost înşelată de soţ cu prostituate plătite din bani publici şi filmele cu el făcând asta au fost date în presă. Nu mai zic de Six Feet Under, unde familia avea o firmă de pompe funebre; The Sopranos, în care oricine putea fi hăcuit oricând; şi mai noul Flash Forward, unde o conspiraţie pune întreaga planetă în pericol. Asta este the negative fantasy, un fel de "să moară şi capra vecinului" ca să mă simt eu bine că viaţa mea nu e aşa de grea.

Şi la comedii mă uit tot de asta. Pentru că dacă pot să râd de ce li se întâmplă personajelor din Community, 30 Rock, Bored to Death, How I Met Your Mother, Modern Family, The Big Bang Theory şi New Adventures of Old Christine, pot să râd şi de ce mi se întâmplă mie.

Serialele au posibilitatea să construiască personaje extraordinare, mai adânci şi mai empatice decât cele din filme. Şi multe dintre ele reuşesc. Faptul că sunt puse într-o varietate de situaţii le face complexe şi umane iar constanţa cu care revin în viaţa noastră le dă dimensiunea reală a unui amic care ştie să ne facă să ne simţim bine. Chiar dacă sunt personaje de comedie, adică reacţionează exagerat şi nerealist, valorile şi dorinţele care le ghidează le fac la fel de reale precum vecinii de palier.

Acest "serial" (adică rubrica aceasta pe care o urmăriţi pe LiterNet) le este dedicat lor, personajelor de seriale care îmi asigură doza săptămânală de eroism de care am nevoie ca să îmi ţin imaginaţia şi simţul realităţii în echilibru.

(O variantă mai scurtă a acestui text a apărut pe blogul serialului Efect 30).