Fotografii văzute la întâmplare

Muzeu din Munchen: nudul unei bătrâne de 90 de ani (Nina, de Herlinde Koelbl). Sânii atârnau zbârciţi ca nişte prune maro, uscate (altă comparaţie lămuritoare nu am găsit) iar burta era, şi încă mai este, în fotografie, plină de şanţuri şi pliuri de piele. Mari şi mici. Capul nu apare - fiind eliminat din cadru. Doar sânii şi pântecul gol, precum spuneam. Fotografia acapara toate privirile, făcând să dispară nudurile niţel obscene din stânga şi din dreapta. De fapt nici nu mai amintesc ce era pe acel perete, ci doar că în partea opusă a încăperii erau două nuduri celebre cu Marlyn Monroe, într-o nuanţă caldă de oranj. Sunt acele poze în care actriţa se prefăcea că-şi acoperă sânii goi cu o eşarfă perfect transparentă care în mod firesc nu ascundea nimic din ceea ce trebuia să se vadă. Un turist vietnamez, coreean sau ceva pe acolo, tânăr, părea că îi acordă actriţei o atenţie deosebită. Mă întreb dacă i s-au aburit ochelarii. În altă fotografie, o japoneză subţire şi mai ales goală băga ceva în gură, cu două beţe, lângă un individ îmbrăcat şi asudat. Scena a fost surprinsă într-un bar. Lumină crudă, rece. Fata nu e frumoasă. Pare mai degrabă ştearsă. Ceva mă face să cred că mai are un al doilea loc de muncă - dimineaţa vinde bilete de autobuz , la un ghişeu cu gratii, undeva într-un loc obscur, dintre Tokio şi Kyoto.

Revista Life, 1917. Mata Hari într-o rochie neagră, cu trenă stânjenitor de lungă. Pelerină albă, cu guler de blană, peste. Fotografie teatrală. Spioana pare o actriţă de duzină, un pic prea trupeşă.

Peter O'Toole, 1976. Costum cu dungi albe, subţiri, zâmbet larg, ţigară aprinsă înfiptă în portţigaret, picior peste picior, cărţi în spate, sprânceană ridicată vizibil, fotoliu de piele, pahar de carton plin cu cafea aburindă. Ce nu se vede: titlurile cărţilor din bibliotecă şi fotograful. Mi-ar fi plăcut să fiu în acea încăpere! Într-un alt fotoliu, cu cinci pisici gri în braţe. Ori măcar cu una.

Prinţul Adalbert al Prusiei. Tânăr în costum strâmt, garoafă la refer, şapcă de şofer interbelic (aşa îmi imaginez că arătau), ţigară aprinsă, lesă, câine pitic, dungi ascuţite la pantaloni. Dacă nu ar fi scris pe fotografie cine este personajul, aş fi crezut că e vorba despre un dandy oarecare. Un personaj de P.G. Wodehouse - deşi oamenii domnului P.G. sunt oricum, numai oarecare - NU. În altă fotografie, acelaşi bărbat de os regesc este ceva mai copt. Stă într-un fotoliu. Decor luxos. Doi câini. Unul i s-a culcuşit în braţe. Din fotografie îmi doresc doar câinii. I-aş învăţa să se împace cu pisicile inexistente din poza cu O'Toole.

Hitchcock la o masă, gesticulând amuzat. Două pahare cu apă, o linguriţă. Cravată de nuanţă închisă cu buline. Se uită în stânga, spre cineva care nu a intrat în cadru. Instantaneu banal. Ar fi putut fi în ea Cutărescu în anii '80, la nunta unui vecin, ori portarul fabricii de şuruburi, chemat la o chermeză cu ospătăriţe grase, rimelate. Şi totuşi, pentru că în fotografie apare Hitchcock, ne putem imagina că puţin mai la stânga şedea pe scaun Cary Grant, iar la dreapta, un cârd de păsări mari, negre. Toate înghesuite pe un taburet. Sau mai bine Norman Bates. N-aş fi vrut să fiu acolo!