Radioul e spaţiu public

Ce este radio art? Artă radio, artă la radio, artă prin intermediul radioului. M-am întrebat asta mult timp şi am încercat mereu să înţeleg unde se află graniţa între radio ca mijloc de informare şi radioul ca artă în sine. Cînd e radioul artă? Atunci cînd foloseşte sunetele din jur şi le mixează la infinit? Atunci cînd îl asculţi pe futuristul Luigi Russolo, forţîndu-ţi urechile la maximum? Radioul are graniţe? E un spaţiu deschis sau dimpotrivă? E atît de invizibil pe cât ne-am obişnuit să spunem folosind un clişeu? E radioul o fiinţă şi o forţă concretă? Pentru mine radioul este pe cît de tangibil şi palpabil, pe atît de imaterial. La Berlin, La Neuer Berliner Kunstverein este deschisă pînă pe 27 martie 2010 o expoziţie antologică despre radio şi arta radio, pe care am avut şansa să o văd acum cîteva săptămîni.

E o expoziţie care priveşte întreaga istorie a radioului, care te face să descoperi că avangarda istorică amalgama atît de mult încît la un moment dat nu mai distingi care este piesa din 1930 (Walter Ruttmann) şi care cea contemporană, înregistrată în Londra alternativă a zilelor noastre. O expoziţie care arată piese noi, recente, realizate de artişti contemporani, ce folosesc în cariera lor artistică şi alte medii precum fotografia sau videoul. Expoziţia de la NBK din Berlin are şi cel mai dinamic display pe care îl poţi aştepta de la o expoziţie non-vizuală. Pereţii albi, podeaua albă, căştile, tot ceea ce înseamnă tehnică şi prezenţă a sunetului, marcate cu negru. Un spaţiu eteric, ca o aură de sunete, pe care îl declanşezi atunci cînd calci podeaua - cum ţi-ai ridicat piciorul, sunetul tace. O tablă de joc tip Nu te supăra, frate! sau şah, unde pionul îl reprezintă mufa pe care alegi să o introduci în piesa radio care te atrage. Alegi la infinit, te joci la radio. Regina, regele, pionii, calul, nebunul sînt Walter Benjamin, Artaud, Bertolt Brecht, Dieter Roth sau grupul german Ligna. Acest spaţiu purificat devine un radio gigant, o sală de joc, un spaţiu public în care eşti liber să asculţi sau nu, să taci sau să vorbeşti. Odată ce ţi-ai pus căştile şi asculţi, te surprinzi cu un văz acutizat, priveşti atent în jurul tău, la fiecare detaliu, la fiecare arcuire a trupurilor celor din jurul tău. Vezi monstruos şi simţi enorm. Atunci cînd te pregăteşti să ieşi în stradă, să părăseşti sala de expoziţie, te vezi cum taci sau cum vorbeşti în şoaptă, pentru a nu deranja miile de voci care merg încontinuu, dar pe care tu decizi dacă vrei să le auzi sau nu. O agora în care te simţi bine şi în care te vrei îmbrăcat în sunete.

Am venit trei zile la rând la NBK, pentru Radio Art. În total vreo 10 ore. Curatorii spun că ar trebui să petrec 300 de ore ca să aud tot. Ies în stradă şi încep să fiu mult mai atentă la sunetele din jurul meu. Aud tramvaiul, fiecare huruit, fiecare voce, ploaia, maşinăriile compostând biletul, degetele răsfoind revista, paşii în zăpadă sau pe gheaţă.

Într-una din zile, m-am întîlnit cu doi dintre realizatorii acestei expoziţii. Gaby Hartel şi Frank Kaspar, care, alături de Marius Babias şi Katrin Klingan, au creat acest spaţiu miraculos. Oameni de radio berlinezi, creatorii în 2007 ai săptămânii internaţionale dedicate radioului, la Berlin. Ei mi-au povestit despre arta radio şi mi-au vorbit despre unul dintre proiectele radio prezente în expoziţie: cel al artistei vizuale de origine cehă Katerina Sedá împreună cu Rolf Simmen: Furt Dokola / Over and Over.

Mi-am dat seama ascultîndu-i acum, cîteva săptămîni mai tîrziu, că fundalul sonor a fost mai puternic decît l-am crezut atunci - a fost cel al expoziţiei, activate de un vizitator, chiar în spatele nostru, undeva în planul al doilea sonor. Gaby şi Frank sînt doi oameni foarte calzi şi deschişi, cu care m-am simţit în largul meu din prima secundă. Ceva fantastic mi s-a întîmplat. Anticipau fiecare întrebare a mea, aşa că nu mai apucam s-o rostesc, căci ei răspundeau deja la ceea ce mintea mea zămislise. Era ca şi cum întrebarea mea nerostită fusese cumva deja captată. Ceea ce a ieşit a fost o oră jumătate de discuţie despre radio, asemeni unei ţesături foarte solide. O mică parte din povestea spusă de Gaby Hartel o reproduc aici.

"Oamenii au ziduri din ce în ce mai înalte între case..."

Mă întrebai ce înseamnă Radio art. Arta radio. Radio-ul ca artă. A existat o tradiţie în care radioul era făcut pentru artişti de către artişti, foarte conceptual, dificil şi mult bazat pe cuvânt şi pe regulile stricte ale limbajului. Ceea ce noi găsim astăzi că este fascinant este faptul că radioul nu este un spaţiu bine definit. Radioul e un spaţiu public.

De exemplu, în momentul cînd difuzezi la radio piesa Katerinei Sedá, ea va fi anunţată pe post de un crainic şi înainte de asta vor fi ştirile şi ultimele date despre trafic şi la final datele despre vreme. Totul se întîmplă într-un curs firesc şi este cel mai democrat mediu din punctul acesta de vedere. Pentru că ai tot acest curs de informaţii şi interese diferite care se găsesc toate adunate la radio. În acelaşi timp, radio-ul este şi acel spielraum, locul de joacă care îţi permite să alături unor lucruri normale acele fragmente mai stranii, mai ciudate, mai speciale... Radioul este un spaţiu în care poţi interveni cu declaraţii foarte diferite... Helmut Heissenbütte, un adevărat patriarh al radioului, spune că tot ceea ce asculţi la radio e artă, orice sunet care te înconjoară poate deveni radio... Artista Katerina Sedá, în lucrarea sa, a reflectat mult asupra acestei întrebări: cum oare să se folosească de radio? Nu voia doar să documenteze ceea ce avea de gînd să facă, dar chiar voia să folosească radioul în piesa ei. Alături de Rolf Siemmen, s-a gîndit să înregistreze modul în care ea a străbătut satul în care s-a născut, sărind peste gardurile caselor, fără să folosească potecile deja create. Katerina Sedá s-a căţărat pe 18 garduri pentru că, deşi Zidul Berlinului, cel politic, a căzut, oamenii au în continuare ziduri - din ce în ce mai înalte - între case. Aşa că le-a escaladat şi a traversat astfel satul natal printr-o linie dreaptă... Pentru acest a traversa avem cuvântul german übersetzen, dar übersetzen înseamnă şi a traduce. Astfel că au creat în piesa lor de radio un curs foarte amuzant de germană pentru cehi, folosind expresii atipice pentru cursurile de limbi străine, de tipul "sunt o vacă proastă că fac acest proiect". A ieşit un proiect foarte ludic, care în acelaşi timp a deschis acest spaţiu public şi mai mult, l-a deplasat şi mai departe...

Iată aici un site care documentează un alt proiect radio, prezent şi el în expoziţia de la NBK şi pe care îl puteţi asculta: Your favourite Sounds of Prague îi invită pe locuitorii oraşului Praga să înregistreze sunetele din jurul lor, pe acelea preferate, ale oraşului. Un proiect creat de Peter Cusack şi Milos Vojtĕchovsky, care transformă spaţiul urban într-unul personal, viu. O topografie sonoră a oraşului Praga: http://panto-graph.net/favouritesounds/

Mă gîndesc că mi-ar plăcea să aud acest proiect realizat şi în Bucureşti. Ar crea în fiecare din noi o relaţie unică cu oraşul. Sunetul cu care aş începe ar fi cel al zilelor de martie înzăpezite. Nu e aceeaşi linişte şi aceeaşi tăcere înfundată dintr-o zi clasică de iarnă cu zăpadă. Acum lumina e alta şi, cu ea, neliniştea e alta. Zumzet, mirare, agitaţie. Frenezie de început de primăvară în iarnă.