Înainte să-l cunosc de-adevărat, pe artistul Tudor Banuş l-am cunoscut prin desenele sale, care intraseră într-un dialog emoţionant şi atît de viu cu poemele mamei, Maria Banuş. Strînse între filele uneia dintre cele mai frumoase cărţi de poezie pe care am văzut-o pînă acum, Zăbale rupte, volum antologic de poeme de Maria Banuş, carte şi audiobook - poeta citindu-şi versurile, într-o înregistrare din 1999 -, proaspăt apărut la Editura Casa Radio, desenele artistului Tudor Banuş sunt baroce, suprarealiste, au în ele supleţea unui Dürer şi proiecţia minţii unui Gustave Doré. Sînt pe alocuri apăsătoare, claustrante, dar, privite de sus, de la distanţa ideală, devin eliberatoare. Fiecare desen intră în dialog cu poemul mamei. Îi dă acea viaţă pe care numai arta o poate reda poemului închis în el însuşi, arta fiului, în dialog peste timp cu arta mamei.
Tudor Banuş locuieşte din 1972 la Paris. A ilustrat cărţile unor mari scriitori precum Jules Verne, Jack London sau Doris Lessing, şi a colaborat cu peste 50 de ziare din Franţa şi din restul lumii, de la Le Monde, la Le Figaro, Die Zeit sau The New York Times. Acum, la Paris, Galeria Paul Amarica găzduieşte pînă pe 24 decembrie 2009 o expoziţie de amploare a sa, Tudor Banuş. Desen şi pictură. Pe scena artistică românească îşi face apariţia acum, ca ilustrator al cărţii de poeme al mamei. Zăbale rupte, un volum-carte de artist. O carte-obiect de artă: versul îmbrăcat în vocea poetei şi în desen. O instalaţie de artă perfectă.
Pe Tudor Banuş l-am cunoscut la Bucureşti pe 1 decembrie 2009. Am stat de vorbă mult, despre Maria Banuş, copilărie, poezie, artă, creaţie, creaţia care îl leagă atît de fin pe artist de mama lui. Şi am vorbit despre artă contemporană... Ce e arta contemporană? Ce e contemporan pentru mine, la ce artă mă raportez? Unde sunt graniţele?
Apoi ne-am plimbat prin Bucureştiul copilăriei lui Tudor Banuş, neapărat pe Strada Berthelot fostă Nuferilor, acolo unde Liceul Sf. Sava e acelaşi, dar Catedrala Sf. Iosif nu-şi va mai găsi niciodată liniştea atîta timp cît lîngă construcţia va înainta. Şi apoi pe Calea Victoriei şi pe Bulevardul Dacia... Un Bucureşti pustiu şi în vacanţă, într-un 1 decembrie perfect. O zi foarte frumoasă şi stranie. Petrecută alături de un artist, un căutător, un spirit pe de-o parte ludic, pe de altă parte sobru-intelectual. Vă invit să citiţi un fragment mic din discuţia noastră. Un fragment în care artistul Tudor Banuş îşi dezvăluie fiinţa interioară şi vorbeşte despre creaţie. Această selecţie din discuţia cu Tudor Banuş este preambulul unui documentar despre artistul Tudor Banuş, despre poemul-voce şi poemul-desen, şi despre Mama - Maria Banuş. Un documentar Storymania, ce va fi difuzat la începutul lui 2010, la Radio România Cultural.
Tudor Banuş: "Orice creaţie trebuie să vină dintr-o zonă adîncă, dintr-o zonă nu a raţiunii, nici a dezlănţuirii instinctelor, ci de undeva la mijloc, între ceea ce controlăm şi zona inconştientului, care aduce la suprafaţă lucruri mult mai importante decît vrem noi să spunem conştient. Nu trebuie voinţa, a vrea să faci ceva, să fie mai importantă de cum vrea inconştientul tău să facă. El, inconştientul, trebuie să-şi spună ultimul cuvînt, în fond. Ceea ce vrei tu e întotdeauna un proiect sărăcăcios. Inconştientul, în schimb, ştie ce vrea, instinctul creator pe care nu îl controlezi în nici un fel - dacă există - te împinge către o căutare în care mergi riscînd să te pierzi, să greşeşti, să ratezi. Începi în timp să-ţi zici: «aici îl las mai liber, aici îi pun nişte limite». Totul trebuie să se încadreze totuşi în nişte limite. Cum spunea Borges, «arta moare de libertate şi trăieşte din limite, din constrîngeri». Această libertate e înfricoşătoare."