...mă strecor printre străduţele înguste ale oraşului-cetate Toledo, lăsând undeva în urmă, zidurile groase ale celebrei catedrale în interiorul căreia mi-am petrecut aproape o zi întreagă fascinat de minunăţiile pe care le-am văzut la tot pasul. Undeva, într-o piaţetă străjuită de arbori şi invadată de porumbei albi, răsare turnul impunător al unei biserici. Intuiţia îmi spune că în interiorul ei o să descopăr lucruri miraculoase. Mă apropii cu paşi grăbiţi şi citesc pe frontispiciu următoarea inscripţie: Iglesia de Santo Tome. Prima surpriză se produce la intrarea în biserică atunci când un individ frumos îmbrăcat mă anunţă cu politeţe că trebuie să plătesc un euro şi 20 de cenţi. Dar, cum intrarea în catedrala din Toledo m-a costat “doar” 7 euro, mă consolez cu ideea că trebuie să merite şi că, dacă până acum n-am fost dezamăgit de ceea ce-am văzut, înseamnă că nici de acum încolo nu o să fiu. Şi într-adevăr investiţia mea a meritat cu prisosinţă. Pentru că, în holul bisericii, pe fundal, tronează una dintre cele mai importante compoziţii picturale din lume: El Entierro del Senor de Orgaz (Înmormântarea Seniorului de Orgaz), purtând semnătura pictorului El Greco, datată în anul 1588.
El greco, Înmormântarea Seniorului de Orgaz
Seniorul de Orgaz, pe numele lui real — don Gonzalo Ruiz de Toledo, a fost unul dintre marii binefăcători ai acestei parohii. El s-a născut în Toledo în jurul anului 1263 şi era descendentul unei familii nobiliare toledane — Esteban Illan. În tinereţe a trăit în apropierea regelui Alfonso X, apoi a ocupat postul de primar al oraşului Toledo şi notar şef al Castelului pe durata domniei lui Sancho IV el Bravo. A fost la comanda trupelor regale în Sevilla iar după moartea regelui Fernando IV a fost, pentru o perioadă de 13 ani, tutorele regelui Alfonso XI care a rămas orfan la vârsta de un an. Recunoscut pentru mărinimia şi pentru numeroasele acte de caritate pe care le-a realizat de-a lungul întregii sale existenţe, a murit în anul 1323 iar în testamentul său şi-a manifestat dorinţa de-a fi înmormântat în linişte şi fără fast, într-unul dintre locurile cele mai discrete şi mai intime ale bisericii Sfântul Toma.
În anul 1586, la aproape 250 de ani de la moartea Seniorului de Orgaz, parohul bisericii Sfântul Toma, don Andres Nunez de Madrid, îl însărcinează pe pictorul Domenikos Theotokopoulos — El Greco, să realizeze pictura cunoscută sub numele de Înmormântarea Seniorului de Orgaz.
El Greco, care era el însuşi enoriaş al bisericii Sfântul Toma, semnează un acord cu parohul în data de 18 martie 1586 în care erau fixate de formă foarte precisă, iconografia zonei inferioare a tabloului. Lucrarea a durat doi ani şi a fost plătită cu suma de 1200 de ducaţi. Până în acel moment, niciodată nu fuseseră plătiţi atâţia bani pentru un tablou, în Spania. Tabloul este considerat astăzi drept una dintre cele mai impresionante compoziţii din toate timpurile şi una dintre cele mai importante picturi realizate de El Greco. El reprezintă cele două dimensiuni ale vieţii: jos, pământul; sus, cerul şi viaţa fericită cu Dumnezeu.
În partea inferioară — pământul — centrul este ocupat de cadavrul Seniorului de Orgaz care este coborât cu toată veneraţia şi cu tot respectul în mormântul său. Pentru această solemnă ocazie coboară din cer episcopul şi doctorul Sfântul Augustin împreună cu diaconul şi primul martir a lui Cristos, Sfântul Ştefan care, cu delicateţe depun corpul în mormânt. La această înmormântare asistă — anacronic desigur — parohul Andres Nunez de Toledo, cel care făcuse comanda pentru această pictură. În partea opusă se află un călugăr franciscan, altul augustin şi un călugăr dominican. Pe rândul din centru, un grup de personaje contemporane cu El Greco — incluzându-l pe el însuşi alături de fiul său, privind în faţă — invitând la contemplarea acestui mister extraordinar pe cale de-a se înfăptui. Între partea inferioară şi superioară — între cer şi pământ — conexiunea este realizată de sufletul nemuritor al Seniorului de Orgaz, reprezentat de un nou născut ridicat în mâini de către un înger.
În partea superioară — cerul — apare în plan central Iisus Cristos îmbrăcat în alb, judecătorul viilor şi morţilor. Dumnezeu Tatăl i-a dat puterea de-a judeca şi EL o face cu îndurare, cum stă mărturie chipul său senin şi gestul mâinii drepte indicându-i Sfântului Petre să deschidă porţile cerului pentru a lasa sufletul defunctului să intre. Fecioara Maria, mama lui Cristos, ocroteşte maternal sufletul care se ridică până la cer.
În partea dreaptă apare un grup de sfinţi care trăiesc fericiţi în viaţa eternă. Nu lipsesc de aici nici referirile la Vechiul Testament cu prezenţa unor personaje precum David, Moise sau Noe.
Ansamblul din acest tablou ne invită să contemplăm misterul în plenitudinea sa: Prin Iisus Cristos, omul s-a născut pentru a trăi. Moartea nu are nici o putere asupra lui. Astfel El Greco a izbutit să transmită un mesaj de speranţă născut din vestea bună venită din partea lui Iisus Cristos, Domnul vieţii şi al istoriei.
(La Muzeul Prado există copia acestei picturi făcută de fiul lui El Greco)