27. ioana

12 decembrie 2000
Ascult melodiile italieneşti de la Ioana. Îmi plac mult. Acum e ceva popular, din Italia. Am tot ascultat-o azi-noapte şi pe ea povestindu-mi, cântând, chiar citind nuvele sau poeme. Ne îndrăgostisem fiecare de vocea celuilalt.

Ea probabil nici nu mai ştie ce mi-a zis, dar eu, tot ascultând casetele, îmi pare atât de...firesc. Nici eu nu mai ştiu ce-i ziceam. Cred însă că-i şi cântam, cu Corina, "Ulciorul" lui Khayyam şi al Iuliei Iosipescu. Şi altele. Cântecele astea populare cred că le are de la Lici. O formaţie italiană trecuse prin Bistriţa.

Ioana cânta la chitară Bach şi Paganini şi dans spaniol şi cântece ruseşti. Îşi luase casetă cu Smokie şi îmi vorbea după miezul nopţii. Uneori cu drag, cu speranţă, pe când melodiile aveau ochii mei şi foile cu poemele ebraice pe care i le trimisesem atârnau de tavanul camerei. Muzicuţa lui Dylan şi cuvintele lui ("your lips are so tender") şi frunza vişinie şi frunza galbenă şi scrisorile mele împrăştiindu-se sub perna ei. Şi lumânările mele arzând şi peştii din acvariu şi femurul şi versurile urcând şi coborând în toate direcţiile pe pereţii camerei ei.

Şi colinda din 1900 fix, pe care mama ei o ştia de la ţiganca lu' Leta, care o auzise la nu ştiu care Costache de pe punte. Şi poemele pe care le scria pentru mine şi un păianjen care se prelingea. Se făcuse noapte-noapte şi din cana ciobită ea bea cafea şi copiase la teza la franceză.

"Songbird" şi ea se gândea apăsat-apăsat să ajungă la mine un colet şi-i plăceau panseluţele şi bănuţii. Şi asculta o casetă de la mine, ce i-a plăcut, ce ar fi vrut să creadă că e un început. Şi se gândea la Robert şi i se părea normal ca el să vină şi s-o invite la nu ştiu ce film şi bineînţeles că el n-a venit şi atunci se gândea la mine, dar asta nu-i ajungea.

"Să-ţi citesc poezii de dragoste sau ce Dumnezeu să fac?" se întreba, pe drept cuvânt, Ioana. Şi râdea şi mă întreba dacă eu aşa scriu la toată lumea, dacă spun şi altora că m-am certat cu Corina, că mama mi-a gătit ceva care nu mi-a plăcut, că am fost la Hanul Doctorului cu fraţii mei. "Bravo, şi pe mine ce mă interesează chestiile astea?" zicea ea intrigată.

"Nu mă gândi atât de tare
Îngere ars de priviri muritoare
Nu-mi gândi ochiul
Nu-mi gândi mâna
Care încheie-n dureri săptămâna
Fii blând îngere, numai de aur
Care mă ai pe mine tezaur" –cânta Ioana. Îmi plac cântecele ei. Sunt numai ale mele. Şi îmi plac cu atât mai mult.

Uneori cred că aduc puţin cu unul din celibatarii lui Montherlant (domnul Elie) care îşi ţinea întotdeauna pălăria pe cap, oricât ar fi fost de cald, de teamă că, dacă ar fi scos-o, să nu se creadă că a făcut un gest de politeţe.