Despre o lume în care se cîştigă mai puţini bani. Mai puţini bani, mai puţine tentaţii, mai mult suflet.
Şedinţă de sumar nu atît de vijelioasă ca vremea de afară. Ajungem la subiectul handbal, Oltchim, Champions League. 2.500 de euro punctul. Poftim? Îl mai întrebăm o dată. 2.500 de euro punctul, deci 5.000 de euro la victorie. Cît le-a pus pe masă Borcea băieţilor că au bătut Correa de Nord într-un amical din Antalya. Eşti sigur? Bineînţeles că e sigur. Colegul nostru Marian Ursescu e "referent de specialitate" pe handbal şi se uită nelămurit la noi. Da, atît se cîştigă în handbal. Nu sîntem deloc originali şi gîndul ne zboară la fotbal. Nu numai gîndul. Păi, Urziceniul a luat vreo zece milioane de euro din participarea în Champions Legue. Unde s-au dus, e treaba lui nea Mitică Bucşaru.
Păi, da, fiecare cu banii lui, cu munca lui. Unii au ales fotbalul, alţii handbalul. Alţii rugbyul, sportul acela în care ataci pasînd înapoi şi unde se învîrt bani chiar mai puţini decît în handbal. Staţi liniştiţi la monitoarele voastre, nu o să încep acum să condamn nedreptatea lumii, nu voi înfiera cu mînie jurnalistică anomaliile din sport. A fost doar o punere în temă pentru subiectul Oltchim. Fetele de la Oltchim.
Numele formaţiei nu inspiră poezie. Onomastica asta cu iz de îngrăşămînt pentru agricultură vine de la Combinatul care susţine echipa. În zilele noastre, de fapt în toate zilele posibile, e mare lucru să ai finanţare. Ai finanţare, ai şi valoare. Fetele antrenate de Radu Voina, acel Radu Voina care nu ţipă la jucătoare ca marele lui înaintaş, au început cu o victorie mare aventura în Champions League. O victorie împotriva unui coşmar. Depăşirea unei obsesii. Hypo Viena, Gunnar Prokop, omul negru, bau-baul cu dare de mînă şi fără scrupule din handbalul feminin.
Povestea e la început. Sîntem puţin traşi de mînecă de specialiştii care se uită la noi ca la nişte neofiţi. Hypo e doar un pas şi nu cel mai greu. Hypo nu mai e ce a fost, urmează piesele grele. Rusoaicele de la Volgograd, danezele de la Viborg, campioanele Europei. Cu daneza noastră printre ele, Cristina Vărzaru, fata aceea care dă goluri multe pe extremă şi care vorbeşte la fel de bine precum joacă. Dar mai ale noastre sînt fetele de la Vîlcea. La pachet cu toate iluziile şi deziluziile de care au fost capabile. Pe Cristina Neagu, Adina Meiroşu, Oana Manea şi Ramona Maier le ştim. Surpriza a venit de la Patricia Vizitiu. Are 21 de ani şi e stîngace. La propriu. Scrie, coase, mănîncă şi dă goluri cu stînga. Acolo e forţa ei. Şi în întîlnirea cu Mariana Tîrcă. În întîlnirea cu sportul acesta în care o victorie în Champions League e răsplătită cu 5.000 de euro. E o lume mai săracă, dar în care îţi pierzi mai greu minţile. E un loc care nu predispune să iei pastile de slăbit. Ne-am putea trata privind mai mult la Patricia Vizitiu şi mai puţin spre stările de leşin ale lui Parpas ori degajările lui Tudela. Dar nu vom face aşa.