K: Arta iubirii

Hong Ying s-a născut la Chongqing, în 1962. Şi-a petrecut copilăria în China, în timpul Marii Foamete, şi adolescenţa în mijlocul revoluţiei culturale din ţara sa.

Şi-a început cariera de scriitor freelancer în anii '80 în paralel cu studiile la Lu Xun Creative Writing Academy din Beijing şi Fudan University din Shanghai. În 1991 s-a stabilit la Londra. Primul său roman, Far Goes the Girl, a fost publicat în 1994, urmându-i Summer of Betrayal (1995), K: Arta iubirii (K: The Art of Love, 1999), Ananda (2001), The Peacock Cries (2002), Lord of Shanghai (2003), The Green Platye (2004), Death in Shanghai (2005), The Concubine of Shanghai (2008). Acestor romane li se adaugă patru volume de poezii, autobiografia Daughter of the River (1997) şi mai multe volume de povestiri, printre care A Lipstick Called Red Pepper, Fiction about Gay & Lesbian Love in China (1999).

Scrierile ei au fost traduse în aproape douăzeci de limbi, primind în Taiwan nu mai puţin de nouă distincţii literare. În urma publicării romanului K: Arta iubirii, Hong Ying a fost dată în judecată ca autoare a unui text cu caracter pornografic, în 2002, de către nepoata lui Ling Shuhua, celebra scriitoare chineză a cărei biografie a inspirat personajul principal feminin al cărţii. Procesul a fost însă câştigat de Hong Ying.


În China decadentă a anilor treizeci, Julian Bell, nepotul Virginiei Woolf şi răsfăţatul Grupului Bloomsbury, o întâlneşte pe misterioasa scriitoare Lin Cheng, considerată o Katherine Mansfield a Orientului. În timp ce armata japoneză face raiduri sângeroase într-o Chină postimperială slăbită de război civil şi colonialism, Julian încearcă să pătrundă misterele acestei culturi străine, sperând ca această experienţă să îi aducă şi cunoaştere de sine. Lin îl iniţiază în arta daoistă a iubirii, o veche tradiţie chinezească prin care senzualitatea devine treaptă în evoluţia spirituală. Ciocnirile între civilizaţii, între yin şi yang, între tradiţie şi modernitate creează un câmp de tensiune în care povestea lor de dragoste rezistă tocmai prin fragilitate. Julian simte însă chemarea revoluţiei, visându-se un om de acţiune, pe când Lin contemplă gândul sinuciderii, ca evadare dintr-o căsnicie stearpă şi o lume care nu se poate hotărî între vechi şi nou. Un roman şocant şi controversat, care vorbeşte despre dragoste, moarte şi legătura dintre ele din perspectiva a două culturi diferite.

"O poveste clasică despre o iubire interzisă." (The Observer)

"Un Amantul doamnei Chatterley chinezesc." (The Washington Post)

"Un roman scris cu simplitate rafinată - dur, sincer şi încărcat de emoţie, stilul lui Hong Ying are o graţie aparte." (Andrew Motion, Poet Laureate)

"O povestire erotică incendiară, care dezvăluie legături neaşteptate dintre celebrul şi decadentul grup Bloomsbury şi Societatea Luna Nouă, mai puţin cunoscutul său echivalent oriental." (Sunday Telegraph)


A doua zi, dimineaţa devreme, Lin îşi făcu apariţia la hotel când Julian stătea încă în pat. Băuse prea mult cu Acton, iar acum era mahmur şi mai avea şi o durere groaznică de cap. Lin nu dădu prea multă importanţă stării lui proaste. Spuse că ştia un loc ce vindecă toate durerile de cap; de fapt, chemase deja un taxi să-i ducă la Munţii de Apus, în împrejurimile oraşului, aşa că ar face bine să se îmbrace repede.

Julian se întrebă dacă va putea vreodată să înţeleagă China, şi mai ales femeile de aici. Lin nu-şi pierdea vremea cu scuze şi explicaţii pentru că nu venise în ajun. Se gândise pur şi simplu cum să se revanşeze faţă de el.

Oricum, după o zi fără ea, lui Julian nu-i ardea de discuţii în contradictoriu. Înconjurat de peisaje minunate şi femei frumoase şi beneficiind de cunoştinţele lui Lin în Arta iubirii, cu toate perspectivele de viaţă lungă şi nemurire, chiar nu avea motiv să se plângă. Toate din jur i se păreau extrem de atrăgătoare, până şi prăvăliile decorate ţipător, muzica funebră asurzitoare şi ciudatele scene de pe stradă, cum ar fi lacrimile bizare ale stăpânului unui câine care murise îngheţat bocnă în timpul nopţii.

Lin l-a condus la Hanul Izvoarelor Fierbinţi din Munţii de Apus. În camera lor trona o cadă uriaşă umplută cu apă termală: în clipa în care o luă pe Lin în braţe şi o aşeză în cadă, se gândi că nici lui, asemenea lui Acton, nu-i lipseşte Anglia câtuşi de puţin.

Rămăsese doar o zi fără Lin, şi acum o dorea cu fervoare. Îşi simţea trupul scăpat de sub control, de parcă ar fi aparţinut altcuiva.

Cada de marmură era plină cu apă fierbinte, vaporoasă, care le ajungea până sus în talie. Într-o parte avea o mică pantă. Stând amândoi în apă, îl cotropi dorinţa. Devorându-i trupul din priviri, avea sentimentul ciudat că el era împăratul şi ea nestemata haremului. Goală, cu formele ei graţioase pe jumătate cufundate în apă, era mult mai fermecătoare decât în oricare dintre veşmintele ei complicate. Muntele lui Venus îi semăna, sub apă, cu o piatră străvezie de jad. Îi ridică fesele cu mâna, şi acum erau complet expuse privirii lui. O mângâie cu putere. Îi simţea pielea ca mătasea. Niciodată nu s-ar fi putut sătura de ea.
- Nu există femeie ca tine în tot Apusul.

Părul lui de pe piept şi de pe abdomen plutea în apă. Semăna cu iarba de mare, contrastând puternic cu trupul neted al lui Lin. Îşi plimbă mâna prin părul lui.
- Nici bărbat ca tine nu există în toată China.

Durerea de cap îi dispăruse de multă vreme. Îl luă în braţe şi îi şopti:
- Încet. Încet. Avem o zi întreagă în faţă.

Ea începu să-i vorbească.
- În Iatacul de Jad descrierea femeilor ca mine sună astfel: "Muntele lui Venus le este pronunţat, neîmpodobit de păr, şi au o lubrifiere abundentă; vârsta lor e de peste douăzeci şi cinci de ani şi nu au copii". Vezi cât de bine mi se potriveşte definiţia? Până şi vârsta. Uite ce mai scrie în carte: "Bărbaţii care nu au învăţat încă Arta nu vor fi vătămaţi de aceste femei". Aşa că, vezi, n-are de ce să-ţi fie teamă.
- De ce să-mi fie teamă de tine? spuse Julian, strecurându-şi iar mâna între picioarele ei.
- Şi nici să nu fii surprins.

Dar Julian nu mai asculta. Se lăsă sub apă şi îi sărută sfârcurile, apoi îşi înălţă capul şi spuse, scuturându-şi picăturile din păr:
- Eu nu sunt bărbat. Sunt doar un lup mare şi pupăcios. Apoi îi desfăcu picioarele şi o pătrunse nerăbdător.

Lin îi spusese lui Julian că baia era o parte importantă a culturii daoiste, iar să faci dragoste în baie însemna o adevărată artă; mai înainte însă nu avusese prilejul să o practice. Acum, când el se retrăgea, simţea presiunea provocată de golul lăsat de apă, iar când o pătrundea, apa fierbinte era împinsă cu atâta forţă înăuntrul ei, de parcă îi ajungea drept în inimă.

Faţa lui Lin se afla deasupra apei şi el putu să vadă cum o cuprinde orgasmul. Pielea i s-a îmbujorat intens, ochii i-au devenit sticloşi, iar mâinile i-au coborât din jurul gâtului spre picioarele lui, apăsându-i cu forţă trupul peste al ei. Glasul i s-a pierdut într-un fel de gângurire, revenindu-şi apoi într-un şir de gemete ritmice, hipnotice, de parcă în extazul ei ar fi atins un alt nivel de conştiinţă.

Julian nu mai cunoscuse o asemenea fericire. Romanii au ştiut să acorde băii locul central al bucuriei erotice, cu masaj, băieşiţe şi fresce pornografice. Nu se aşteptase să ajungă şi nu-şi închipuise plăcerea intensă de care se bucurau femeile când făceau sex în apă fierbinte.

Nu mai era intelectualul liberal provenit din Grupul Bloomsbury, nici profesorul Bell, nici măcar un englez, ci doar yang pur unit cu yin. Înăuntrul ei, muşchii i se luptau cu el, ajutaţi de apa fierbinte, iar sânii ei lunecoşi, pântecul şi picioarele se mişcau ritmic, mângâindu-i trupul, până când începu să tremure din ce în ce mai tare. Se simţea purtat de un val uriaş, tot mai sus. Pe creasta valurilor orgasmul lui a fost lung şi violent. Iar apoi a văzut, minunându-se, cum sămânţa lui, ca o meduză micuţă, a înotat afară din trupul ei şi s-a ridicat în apa limpede.

În lumina discretă a lămpii, Lin era îmbrăcată într-o pajama japoneză, de un gălbui deschis. Bluza îi lunecase de pe umeri şi îi descoperea părţi ale trupului în timp ce se mişca. Acum stătea în faţa lui Julian, care o privea cu admiraţie, sprijinit de pernele înalte de pe tatami. Urma să rămână acolo peste noapte.

Nu aveau habar cât timp trecuse. Luna strălucea sus pe cer. Perdelele erau date la o parte şi ea trimitea o lumină rece, albăstrie în cameră. Acest ceas liniştit al nopţii era cel mai bun de practicat qigong, spuse Lin. Mama ei o trezise adesea la miezul nopţii pentru asta, astfel încât trupul ei să poată primi atât energie celestă, cât şi pământeană, de la lumina lunii şi de la rouă. Practicaseră qigong de nenumărate ori lângă heleşteul cu lotuşi din grădină.
- De ce cânţi când faci dragoste? întrebă Julian. Sună altfel de fiecare dată.

Nu cânta, îi explică Lin. Era un fel de gângurit produs în mod natural de aerul care se deplasa în ambele direcţii pe gâtlejul ei, în timp ce mintea îi rămânea într-o meditaţie profundă. Era rezultatul unor exerciţii de respiraţie, dar putea, în acelaşi timp, să ajute la controlul respiraţiei. Se asemăna cu unduirea copacilor în pădure sau cu vântul suflând peste iarba stepei; era muzical doar în acest sens. Iar ea nu avea nici un control, de aceea melodia, dacă se putea numi astfel, nu se repeta niciodată.

Lin se dădu cu câţiva paşi înapoi, apoi se aşeză cu picioarele încrucişate în poziţia lotus. Ţinuta îi era dreaptă. Îşi aşeză mâinile în faţă, cu degetele în formă de floare. Întregul ei trup arăta ca un lotus auriu, strălucitor.

El se ridică şi se apropie, dar ea îl opri din ochi, făcându-i semn să stea şi să privească.