Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Gustul pământului - Sudul Franţei


Radu Naum

22.06.2010
Adevărul literar şi artistic, martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Avignon, Carcasonne şi Sete. Sudul Franţei, deşi poluat de ruşi, mai are câţiva aşi în mânecă şi nu, nu e vorba de stridii la 50 de eurocenţi bucata. În sudul Franţei, pe măsură ce Rollsurile se ascund şi fetele plecate la vânătoare de bărbaţi bătrâni şi vopsiţi îşi pierd subiectul muncii, plonjezi în altă lume.

E groaznic: călătoria în sudul Franţei a ajuns aproape ca o ieşire la mall! Ruşii. Au deschis drumul coastei adesea abrupte pe care curge şampanie din cuiburi de vulturi transformate în haremuri de urşi. Dar acela nu e sudul unde un om cu capul gânditor deasupra centurii ar trebui să fie.


Fără muzee la foc continuu

Culmea stupizeniei a devenit Monaco, un loc în care totul pare fals, de la sâni şi danturi până la apartamentele de bloc vândute ca o culme a luxului. Există însă şi alt sud. Se numeste arrière-pays. Ţara din spate. Ţara care se retrage discret din faţa hoardelor de nouveaux riches. Acolo îţi revii în simţuri şi îţi evazezi toate papilele.

Şi nu-ţi trebuie mari agenţii de voiaj şi nici răspunsuri coclite despre cum ai făcut primul milion (milion de ce? De credite? De gagici? De plictiseli cu ştaif? De priviri tâmpe către mobil în rarele momente în care rămâi singur cu tine însuţi?). Pe măsură ce Rollsurile se ascund şi fetele plecate la vânătoare de bărbaţi bătrâni şi vopsiţi îşi pierd subiectul muncii, plonjezi în altă lume, precum drăguţa de Alice.

Apar oceanele de viţă-de-vie, conacele şi satele cu biserica în vârf. Lumea dispare ca să facă loc oamenilor. Ritmul vieţii se încetineşte, te mişti ca în melasă. Tema a fost să scriu despre o vacanţă culturală. Habar n-am ce-i aia. O fi vorba de cultura vinului? De cea a mâncării bune, fără fiţe? Despre drumurile care te leagănă de o parte şi de alta a canalului lui Ludovic?

Nu ştiu. Sau poate o fi despre o altă cultură a vacanţei faţă de plajele-grătar sau muzee la foc continuu? O vacanţă paradoxală, în care n-ai nimic de făcut şi totuşi nu leneveşti, fără program, dar continuu bucurându-te de câte ceva, absorbind mereu, fără să ţi se toarne pe gât, pe ochi, pe gură, pe nas şi pe organul indefinit al percepţiei fericirii. Mare cuvânt ăsta, fericire! Îmi vine să râd de cât de simplu e când totul se aranjează cu un firesc care doare.


Linişte fără superlative

La vreo 20 de kilometri de Beziers, dai nas în nas cu satul-melc, din vârful căruia se vede câmpia strugurilor. Un pic mai încolo am găsit cu greu vila, ascunsă, la capătul unui drumeag de ţară. Avea de toate şi îi lipsea un singur lucru: vecinii. Nu luxos, ci boieresc. Nimic strident. Ştiu, sare în minte repede o întrebare despre preţ. 65 de euro pe zi camera. Ssst, nu le spuneţi hotelierilor noştri, să nu stricăm, păcatele mele, piaţa!

Pe trei laturi era instalată viţa-de-vie, pe una se întindea un covor galben de grâu. Fiecare cameră era altfel, fiecare baie era altfel. Dimineaţa se achiziţionau croasanţii, seara se umplea de linişte privind orizontul şi mirosind lavanda. Totul s-a întâmplat fără superlative, indiferent pe unde ne-am mişcat. Amintirile nu sunt dintre cele care dau pe spate.

De la Avignon rămâne audiţia unor muzicanţi de stradă, prin culoarele umbroase la picioarele Palatului Papilor. De la Carcassonne, poarta de intrare în cetate prin faţa căreia mi s-a părut că-l văd plimbându-se pe cavalerul neînfricat din Tabloul flamand înainte ca săgeata asasinului plătit să găsească îmbucătura armurii. La Sete, o corabie cu nume nostim, promiţând oricui trecea prin faţa ei aventuri julesverniene. Nimicuri. Amănunte.

Mâncam la mese cu muşamale şi câteodată, seara, doamne la apus de drum ne luau la dans fără să ne cunoască. La o intersecţie de şosele am văzut câteva jeep-uri Deuxième Guerre, cu veterani îmbrăcaţi în uniformă şi soţiile lor trecute întorcându-se prin locurile în care au jucat leapşa cu moartea. Acolo ne-am oprit în faţa unor stridii pregătite la o terasă. 50 de eurocenţi bucata. Ne-am uitat chiorâş, atunci mi s-a părut că e ceva în neregulă. Am plecat cu senzaţia că l-am furat pe bietul hangiu.

Dar Franţa, cu adevărat, se gustă prin vinuri. Acela e gustul pământului. Un pelerinaj magnetic al domeniilor ne-a străbătut ca un fir roşu şi lichid vacanţa. Niciodată nu era pur şi simplu turnat pe gât, totul decurgea după un ritual în care se pleca de la dialog şi se ajungea la revelaţie. Timpul avea întotdeauna răbdare. La Domaine de Moujolan am fost trecuţi prin vreo douăsprezece titluri de vin, apoi am fost duşi la cai.

La Domaine de Ravannes, proprietarul a răsuflat uşurat: "În fine, văd şi altfel de români"... Ups!... "Au mai fost şi alţii, mai tuciurii, dar nu mi-au gustat vinul, mi-au umflat motorina". Foarte drăguţ tipul, ne-am împrietenit... Totuşi, imaginea definitivă a vacanţei este cea a unui apus în livingul cu bibliotecă, un vin deschis, o masă vibrând la mirosurile din cuptor şi dealurile dincolo de fereastră, peste care picura un soare portocaliu. Am prins clipa aia şi am ascuns-o în buzunarul de la bermude.


În sudul Franţei cu Radu Naum

Pe Radu Naum îl pasionează atât de mult Turul Franţei, încât l-a comentat mai mulţi ani (1997 - 2008), dar e extrem de cunoscut şi pentru analizele dedicate handbalului. Are cască, un tricou alb cu buline roşii achiziţionat în Franţa şi bicicletă de oraş; a comis însă pe ea traseul Rîşnov - Poiana Braşov. A făcut din ciclism o religie, în schimb, fotbal n-a comentat decât o repriză. Din Rusia-Brazilia, la Mondialul din '94. E în principal om de televiziune: acum, Radu Naum e moderator la GSPTV, dar a lucrat în TVR din 1994 până în 2008, inclusiv ca redactor-şef al departamentului de ştiri. Are o rubrică în Gazeta Sporturilor, pe care o ţine din '95, pe când lucra la ProSport.

Unul dintre evenimentele importante din vara aceasta este Avignon Festival, creat de Jean Vilar în 1947. Este cel mai vechi şi mai cunoscut festival din Franţa. Iniţial, s-a axat pe teatru pur, însă de-a lungul timpului manifestarea a cuprins spectacole de muzică, dans, poezie, circ, filme, expoziţii şi dezbateri. Cele mai interesante manifestări au loc în curtea Palatului Papilor.

Palatul Papilor din Avignon a fost reşedinţă papală timp de aproape 68 de ani. Din 1309 până în 1377 au locuit aici şapte papi. Cu o arhitectură în stil gotic, palatul are ziduri de peste cinci metri grosime. După Revoluţia Franceză, palatul, inclus în patrimoniul mondial al umanităţii sub egida UNESCO, a servit mulţi ani drept cazarmă. Pot fi vizitate 25 de camere, printre care sălile de recepţie, mănăstirea, capelele şi apartamentul privat al papei. Muzeul Angladon, situat chiar în centrul istoric al oraşului Avignon, adăposteşte o colecţie de lucrări din secolele XIX-XX, ce cuprinde opere de artă semnate de Van Gogh, Degas, Cézanne, Picasso sau Modigliani.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer