Vlăduţ cel Grozav şi Tigre cel Teribil

Vlăduţ are 4 ani şi un pic, un tată fost specialist la o agenţie de publicitate din România — actualmente agricultor în Spania, o mamă fostă specialistă import-export, actualmente gospodină şi o mulţime de prieteni de toate naţionalităţile... iubeşte dulciurile — în special ouăle de ciocolată, sucurile de fructe – dacă se poate cât mai acidulate, jucăriile – trenuleţele electrice, maşinuţe, animale mici cum ar fi pisicile şi iepuraşii, cărţile de colorat, plastilina şi fructele... ştie deja să citească, să scrie, să numere, să deseneze şi mai ales să construiască cetăţi şi castele de nisip... nu suportă fantomele care se ascund mereu numai prin locuri întunecate, şoarecii care intră pe fereastră, oamenii care mint şi care sunt răi, nu suportă să nu fie luat în seamă sau să fie contrazis... este foarte inteligent şi suficient de seducător pentru a nu i se putea refuza nimic...

Tigre este un motan de vreo şase luni, tigrat, foarte jucăuş, fără mamă, fără tată, fără fraţi, fără surori, rămas orfan încă de pe la frageda vârstă de... câteva zile! A fost descoperit mai mult mort decât viu într-un ungher al unei clădiri foarte vechi despre care se spune ca ar fi bântuită de fantome. Imediat a fost adoptat (Don Quijote — iubitorul de animale — fiind de-a dreptul încântat de noua „achiziţie”) şi „hrănit” într-un mod atât de... original cu un biberon special confecţionat încât nici astăzi nu ştie să-şi bea laptele din farfurioară. Modul în care ştie el să mănânce este de-a dreptul hazliu... Tigre îşi bagă tot căpşorul în farfuria cu lapte iar când şi-l scoate afară arată ca un pisoi... extraterestru. Toată ziua nu face altceva decât să se joace, să mănânce mult şi să doarmă ore-n şir sau să stea la taifas cu alte pisici, cocoţat pe gardul de piatră al vecinilor... Este de-o inteligenţă sclipitoare, ştie să joace fotbal, să facă salturi spectaculoase peste diverse obiecte şi să se strecoare prin crăpăturile cele mai mici cu putinţă...

Vlăduţ a reuşit să vină în Spania doar de câteva luni, împreună cu mama lui, după o perioadă de doi ani în care nu-şi mai văzuse tatăl. Reîntâlnirea a fost la început destul de rezervată, copilul reuşind cu mare greutate să-şi recunoască părintele, drama clasică a românilor plecaţi de acasă în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de trai. Dar lucrurile au evoluat favorabil şi astăzi Vlăduţ este aproape nedespărţit de tatăl său ... A început să înveţe limba spaniolă, frecventează o grădiniţă unde are deja foarte mulţi prieteni şi unde aproape toate fetiţele s-au îndrăgostit de el ... Acasă are în permanenţă un tovarăş de joacă şi un „obiect” pe care se pot experimenta diverse tipuri de tortură: Tigre! Vladuţ este încântat că are cu cine să se joace iar Tigre este fericit că are cine să-l îndoape toată ziua cu bucăţi de carne şi salam, spre disperarea părinţilor care-şi descoperă zilnic proviziile diminuate... Dar oare ce poţi să-i reproşezi unui copil care te bombardează la fiecare 10 secunde cu obsedanta întrebare: de ce? Dar de ce lemnul arde şi bucata asta de fier nu... dar de ce soarele se ascunde în nori... dar de ce Tigre vrea să stea toată ziua pe gard... dar de ce?!
Şi atunci când se bucură o face din tot sufletul, folosind termeni cât se poate de expresivi: grozav... extraordinar... superb!

Vlăduţ cel Grozav şi Tigre cel Teribil sunt doi pitici care zburdă toată ziua şi care ştiu să se bucure de libertate şi de privilegiul de-a nu fi torturaţi de existenţa zilei de mâine
... şansa lor de-a fi împreună este şansa tuturor celor care-au înţeles că există locuri în lume unde visele pot deveni realitate...