Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Presa: O altă ramură a industriilor profitabile sau mai mult decât atât?


Magor Csibi, Ioana Avădani, Cristian Lupşa

10.04.2010
Think Outside The Box, martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce nu mi-a plăcut niciodată în construcţia democratică a societăţii este faptul că, în dezbaterile axate pe rolul presei, nu a existat niciodată imparţialitate. Noi, cei din presă, punem întrebarea şi de cele mai multe ori tot noi dăm răspunsul. Iar dacă cineva organizează o dezbatere reală pe acest subiect, noi putem lua oricând decizia de a nu scrie, filma sau relata nimic despre evenimentul respectiv.

În acest fel, există un mare pericol, pericolul subiectivităţii noastre. Aşa cum n-a funcţionat liberul arbitru în cazul băncilor şi instituţiilor financiare şi piaţa nu s-a autoreglat, sau s-a autoreglat favorizând doar anumiţi oameni, aşa se poate întâmplă şi cu presa. Să ne cerem o libertate absolută şi să ne justificam diversele acţiuni cu argumente mai mult sau mai puţin credibile. Că noi vorbim, iar voi ne ascultaţi.

În acest scenariu, singurul feedback din partea audienţei rămân cititorii sau spectatorii. Iar singurele argumente valabile devin ratingul, vânzările directe, publicitatea etc. Cu cât te citesc mai mulţi, cu atât ai o legitimitate şi venituri mai mari.

Atunci când vorbim doar de rating şi vânzări dispare însă conţinutul. Apare senzaţionalismul şi un jurnalist va fi în stare să transforme orice eveniment minor într-o ştire bombă. Sursele sunt din ce în ce mai nesigure, realitatea e din ce în ce mai relativă şi scopul presei devine din ce în ce mai interpretabil.

Că până la urmă, presa vă dă "numai ce vă trebuie". Nu-i aşa?

Deseori uităm că, deşi mulţi dintre noi poate am vrea să mâncăm zilnic ciocolată, să bem bere toată ziua şi să ne înhămam numai la mâncăruri grase, totuşi nu o facem. De ce? Pentru că ne gândim şi la ziua de mâine. În acest context, este adevărat că te legitimează cifrele, dar nu ai de unde să ştii dacă acele cifre generează ceva util pentru societate sau traduc simptome de boală pentru o societate din ce în ce mai dezorientată.

Atunci se ridica întrebarea: Ce este presa şi ce ar trebui să fie presa? Mai este presa un vehicul care livrează informaţii sau nici nu e nevoie de aşa ceva? Îşi asumă presa un rol educator sau continuă să vă dea "ce vă trebuie"? Este normal să vorbească doar cifrele sau pe undeva mai e vorba şi de calitate?

La o astfel de dezbatere, i-am invitat pe Ioana Avadani şi pe Cristi Lupşa (pe siteul TOTB, vizitatorii au fost invitaţi să-şi spună părerea - nota LiterNet).


Frate, frate, dar presa-i pe bani
Ioana Avadani, Director Executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent

Sigur e pe bani şi e bine aşa.

Dacă vă închipuiţi că ştiţi care este cea mai veche meserie de pe lume - şi cred că ştiu la ce vă gândiţi - vă înşelaţi. Tranzacţionarea informaţiei este cea mai veche îndeletinicire a omului şi este atât de timpuriu apărută în evoluţia noastră încât, zic unii, este inerentă naturii umane. Şi atunci, dacă ai o piaţă mare cât lumea, la propriu, de ce să nu o valorifici?

Eu sunt prima gata să recunosc că mass-media îndeplinesc un serviciu public, tranzacţionând informaţia dinspre "centrele de comandă", dinspre "putere" spre public, spre cei mulţi care au delegat gestionarea trebilor cetăţii, dar şi vice versa, punând în faţa mandatarilor puterii lista de nevoi şi aşteptări sociale. Este un serviciu specializat, care se cere "prestat" de personal specializat şi care, prin urmare, trebuie valorizat ca atare şi taxat în consecinţă. Aşa cum plătim pentru celelalte servicii publice - apă, canalizare, transport public, asistenţă sanitară - aşa trebuie să plătim şi celor ce tranzacţionează informaţia spre şi dinspre noi.

Tranzacţia comercială ne garantează (sau ar trebui să o facă) un produs de calitate (la nivelul aşteptărilor fiecăruia, măsură unică nu există), bonitatea furnizorului, livrarea la termen, service post-vânzare. Apreciem un costum bine croit de un meseriaş elegant şi amabil şi suntem gata să plătim pentru asta. De ce nu am plăti pentru informaţie de aceeaşi manieră?

Cum plătim? Luarea unui ziar este un act de vânzare-cumpărare "la vedere" (marfă contra bani) care are în spate un contract tacit: în acel anume ziar vom găsi acele informaţii pe care le credităm cu credibilitate şi care ne creează o zonă de confort, pentru că ne regăsim în ideile şi principiile publicaţiei, limbajul ne este accesibil, interesele ne sunt satisfăcute. În audiovizual, ca şi în online, tranzacţia este mai puţin intuitivă, căci nu este materială. Mulţi sunt tentaţi să creadă că televiziunea / radioul / produsul online sunt gratis şi că plătim doar suportul tehnic ("cablul"). Plătim însă şi conţinutul, cu atenţia noastră, cu prezenţa noastră fizică în faţa aparatului de recepţie. Cum extrem de plastic în cinism se exprima un fost director al canalului francez TF1, plătim în "timp de creier odihnit" - numai bun de expus comunicării comerciale ("reclame" sună mai urât, nu?).

Indiferent de mijlocul de plată, cineva se îmbogăţeşte de pe urma tranzacţiilor cu informaţii. Şi nu e ruşine. Nu e blamabil. Profitul în presă, chiar îmbogăţirea din presă - mogulismul (nomine odiosa) - nu e un lucru rău în sine. Dacă serviciul public prestat este de calitate, dacă satisface o nevoie socială prezentă şi dacă beneficiarii (fie ei "publicul general" sau "nişele" exclusiviste) sunt mulţumiţi, atunci (răs)plata lui naturală, pe orice piaţă funcţională, este profitul. Problemele apar odată cu falsurile, cu etichetele înşelătoare (când se scrie "independent" şi se citeşte "de partid"), cu marfa de proastă calitate şi cu vânzarea de piei de cloţă pe post de informaţie la zi. Apar problemele atunci când nu ştim cine ne vinde, de fapt, informaţia. Când "serviciul clienţi" nu există şi nu avem cui ne plânge de defectele mărfii. Dacă e să sancţionăm ceva, nu natura comercială a tranzacţiei ar trebui să ne stârnească mânia, ci contrafacerea, maimuţărirea ei. Altfel, ar însemna să judecăm mass-media prin aberaţiile (luaţi, vă rog, termenul, în sensul de abatere de la normă) ei şi să punem pe seama naturii comerciale, oneste în sine, a mediului ticăloşiile rezultate din comportamentul uman. Am amesteca planurile - şi am face exact ceea ce reproşăm, uneori, sturlubaticei noastre prese.


Întâi conţinut de calitate, apoi bani
Cristian Lupşa, jurnalist şi editor (Decât o Revistă)

Pe 31 martie 2010 se fac trei ani de când m-am întors în România, după patru ani de jurnalism în SUA - am făcut un master, am lucrat la ziare şi am coordonat un program de training. M-am întors, într-o bună măsură, pentru că nu-mi dădea pace un gând pe care i l-am şi împărtăşit şi şefului meu, Bill Kovach, fost şef de birou în Washington pentru New York Times şi curator al programului Nieman de la Harvard. (Bill are 78 de ani şi e supranumit "Conştiinţa Jurnalismului American".)

I-am spus că nu mă pot hotârî: să rămân în America şi să execut jurnalism la standardele profesiei, sau să mă întorc în România, unde nu există standarde, dar unde aş putea ajuta la construirea unui jurnalism mai bun. Nu mi-a răspuns direct, dar am intuit ce gândeşte: du-te oriunde e nevoie de jurnalism mai bun.

Am învăţat de la Bill şi din The Elements of Journalism, o carte de căpătâi pe care a scris-o împreună cu Tom Rosenstiel, că scopul fundamental al jurnalismului e să le ofere oamenilor informaţiile de care au nevoie ca să fie liberi şi ca să se autoguverneze. Că presa e un business, dar unul în care loialitatea primordială e faţă de cetăţeni şi calitate, nu faţă de profit.

În ultimii trei ani de România însă, am învăţat că, la noi, publicul şi calitatea jurnalismului sunt la coada listei priorităţilor. Am văzut suficientă incompetenţă editorială şi managerială încât să cred că n-avem nimic de pierdut dacă schimbăm modelul.

Am cunoscut editori care nu ştiu diferenţa dintre abordările jurnalistice; reporteri care habar nu au să documenteze un subiect; manageri care le cer angajaţilor să stea în redacţie de la 10 la 18, ca la fabrică, în loc să-i trimită pe teren; şefi care n-au nicio greaţă să inventeze scrisori de la cititori sau să potrivească citate cu mâna dacă nu dau bine; şefi care îşi alintă cititorii spunându-le "bizoni"; colegi care pun prietenia cu subiecţii deasupra intereselor publicului; editori care schimbă cifre ca să le facă mai "de impact"; manageri care n-au nici cea mai vagă idee ce înseamnă produsul pe care îl publică; angajaţi care scriu din burtă şi nu fac altceva decât să se plângă de salariu; publicaţii care trântesc reclame la sprayuri şi căni de cafele şi ciocolată în mijlocul conţinutului editorial, ştergând orice diviziune între publicitate şi munca jurnalistică; reporteri care n-au trecut în viaţa lor printr-o şedinţă de brainstorming; ziare care se reîmpachetează sau se încarcă de cadouri, fără a creşte cu nimic calitatea conţinutului pe care îl încarcă în pagină sau online.

Obsesia cu finanţele ne-a făcut să uităm că produsul pe care majoritatea dintre noi încercăm să-l vindem e mediocru, fuşerit şi irelevant.

O redacţie întreagă părăseşte un săptămânal şi scoate altul, identic, singura diferenţă fiind că se laudă că nu mai sunt sclavi intereselor financiare. Blogurile de media vorbesc aproape exclusiv despre cine ce cumpără, cine cât investeşte, cine unde dă afară. Toţi sunt fascinaţi de cum funcţionează netul, de cum ar putea strânge bani şi comunităţi şi uită că toate infrastructurile pe care le construiesc trebuie să ofere ceva. Nu ajunge să exişti ca să fii citit, ascultat sau privit.

Asta e greşeala principală a jurnalismului românesc, de la cel mai junior reporter până la patron - impresia că ajunge să exişti pe piaţă. Că ajunge să schimbi ambalajul şi să te eficientizezi financiar. Că dacă stăpâneşti modelul de business, faci presă de calitate.

Eu am ales să privesc altfel lucrurile. Cred că dacă pui publicul şi conţinutul înaintea intereselor financiare ai mai multe şanse să fii relevant şi interesant. Suficient de relevant şi interesant încât să poţi să te menţii ca business? Asta nu ştiu. Dar ştiu că după atâtea eşecuri şi după atâta jurnalism haotic, fără scop şi fără miză, n-avem nimic de pierdut dacă încercăm.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Presa? Media!
    Bogdan Ghiu, 10.04.2010, 23:47

    Cred ca ar trebui sa pastram, tipologic si istoric, ca o conventie terminologica, termenul de "presa" pentru ceva istoric depasit, la noi, acum, ca si inexistent, iar pentru prezent sa vorbim de "media". Presa si media nu sint totuna. Le uneste un jurnalism el insusi relativ din punct de vedere istoric.




















  • Presa? Media!
    Bogdan Ghiu, 10.04.2010, 23:47

    Cred ca ar trebui sa pastram, tipologic si istoric, ca o conventie terminologica, termenul de "presa" pentru ceva istoric depasit, la noi, acum, ca si inexistent, iar pentru prezent sa vorbim de "media". Presa si media nu sint totuna. Le uneste un jurnalism el insusi relativ din punct de vedere istoric.




















ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un loc mai bun (o piesă de 10 minute), Andi Gherghe (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum nu s-a făcut bunicul neamţ, Virginia Burduja (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (III), Argentina Firuță (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer