Mă uit în calendar, asta ca să fiu sigur că nu e o glumă. Dar ei nu glumesc. Ei se întorc. Ei, adică Bellu şi Bitang. BB din nou în acţiune pentru gimnastica românească. Îşi acordaseră o pauză care s-a prelungit, dar acum s-au hotărît să intre iar în scenă. Pentru că ei deţineau metoda. Ştiinţa, reţeta, ingredientele. Pentru că ei erau, de fapt, vedetele, deşi medaliile atîrnau la gîtul fetiţelor care din cînd în cînd îi mînjeau cu frişcă pentru a ne arăta că la Deva nu e univers concentraţionar, ci universul copilăriei.
Concediul s-a terminat şi e bine. Au fost cîţiva ani sabatici în contul deceniilor petrecute în solitudinea cantonamentelor. A zecilor de mii de ore de pregătire, a miilor de ore de concurs. Au vrut să respire altceva decît stres şi datoria patriotică de a fi cei mai de succes antrenori din lume. Le-a plăcut să se alinte puţin, să se lase rugaţi, imploraţi. Au zăbovit în umbra puterii, loc unde nu au găsit decît puterea să asiste la jocurile neolimpice pentru putere. Au absolvit graţios examenul care-i putea rătăci printre personajele mondene.
Va fi mai greu acum, fiindcă au atins deja absolutul în meserie. Ţara anemiată de competenţe şi năpădită de veleitari priveşte cu speranţă şi mirare către Octavian Bellu şi Mariana Bitang, nişte tipi care au ales să lucreze tot aici, unde bîrna nu e atît un aparat de concurs, cît un obiect pe care-l vedem în ochii celorlalţi. Îşi vor pune din nou treningul pe ei şi se vor apuca de treabă. Cînd mustaţa lui Bellu se va zbîrli, iar doamna Mariana va arunca spre camere zîmbetul ei echivoc-ironic, vom şti că rusoaicele trebuie să intre în joc de glezne. Iar noi vom plonja în weekend-uri şi în fotolii, aşteptînd purcoiul de medalii.