29. Despre tot soiul de uriaşi

18 decembrie 2000
În mijlocul trotuarului l-am văzut pe Dan cum îmi zîmbea de departe. Iar eu îi zîmbeam lui. Ne-am strîns mîinile şi eu priveam în sus, în timp ce el privea în jos. M-am gîndit că şi Roald Dahl avea aproape doi metri înălţime. Şi mi-a venit în minte Uriaşul Bun şi Prietenos, m-am gîndit că Dan seamănă cu el, dar eu cu cine semăn? Am fost mereu o pereche stranie – el atît de înalt, eu tot atît, dar în sens opus, faţă de o înălţime medie.

Dan îmi vorbea de ochelarii lui cei noi. Şi de Pleşu. Am văzut aseară? N-am văzut. De la 9 ani a fost plecat de acasă şi cînd revenea nu se simţea "acasă". Şi atmosfera politicoasă, cerea voie să asculte Tom Jones. Şi regretul de-a fi fost tocilar. Şi cum a terminat cu 10, numai el şi Zoie Ceauşescu şi au putut intra la ce facultate au vrut şi cum el a ales actoria şi apoi a ajuns la istoria artei, gîndindu-se la muzică, literatură – şi nu era decît artă plastică.

Eu mă gîndeam la U.B.P. şi la prinzătorul lui de vise ca un băţ cu o plasă pentru fluturi. Şi la visul "clipitor de gene" şi la "fizvrăjitul auriu". Şi la colecţia de vise a Uriaşului, vise ţinute în borcane, separate – visele pentru fete de visele pentru băieţi. Şi cum putea calcula visele în proporţii riguros calculate pentru a obţine un vis anume.

Dan mă întreba dacă am văzut pe HBO "Puterea iubirii" cu Juliette Lewis – văzusem doar prima jumătate de oră. Şi el se amuza de jocul celor doi "retardaţi" din film şi cum a întrebat-o el dacă vrea să fie iubita lui şi ea a pus mîna pe geantă şi el a zis: "Cauţi spray-ul paralizant?"

Eu mă gîndeam că n-aş vrea să mănînc cacaveţi şi că uneori U.B.P. era trist şi că avea urechile mari ("Le vezi?" o întreba el pe Sofi. "N-ar putea să-mi scape", zicea ea) şi putea să audă cum se certau omizile pe tema: care o să fie cel mai frumos fluture.

L-am întrebat pe Dan cînd îl găsesc acasă şi a rămas că-l sun.

În costume murdare de Moş Crăciun erau îmbrăcaţi vînzătorii de lozuri şi de bilete pentru bingo, iar un bătrîn scosese o pernă pe fereastră şi o bătea cu palmele. Femeile vindeau covrigi, aurolacii stăteau pe tamponul din spate al unui tramvai, iar gunoierii portocalii în remorca unui tractor.

Am cumpărat cel mai frumos trandafir! Nu era deloc mîncat de viermi, nu era nici strîmb şi nici boţit, cum îi vedea băiatul din Crăiasa zăpezii. M-am bucurat: înseamnă că încă văd ce e frumos şi bun. Şi am plecat cu Corina la Adela. Era ziua ei şi ea era frumoasă. Şi Alex era frumos. Le stătea atît de bine împreună şi Alex mi-a plăcut, îl ştiam prea puţin; îmi plac cuplurile fericite – şi ei păreau unul perfect şi aş vrea să fie chiar adevărat. Îi sînt recunoscător Adelei pentru prietenia pe care mi-a purtat-o în această toamnă.

Fetele au dansat mult (au dansat şi pentru mine "People are strange"), şampania a fost la fel de bună ca şi tortul, fotografiile vor păstra imagini de chef, eu am dansat puţin şi trist, Corina a dănţuit îndelung, chiar şi aşa răcită cobză cum era.

Mi-am amintit de Nadia. Şi tu care dădeai chef c-ai scăpat de scrisorile mele!