"Hai, lasă munca", i-a spus bărbatul. "Ia-ţi un pahar şi vino."
Şi-a clătit un pahar în baie, în timp ce constata că pisica îşi făcea nevoile sub chiuvetă şi s-a forţat să nu respire. Nu-i ardea să-i inhaleze miasmele. A urmărit-o cum depune câteva moviliţe maro în apropierea scurgerii şi a început s-o deteste şi mai tare, deşi crezuse că nu e posibil. Avea blana gri deschis, iar lăbuţele şi botul îi erau maro. Nu era mare pentru o pisică şi nu era nici urâtă, dar îşi alesese prost stăpânul.
Vlad se tolănise pe canapeaua din sufragerie / sala de consiliu / secretariat / birou încercând să pară cât mai natural. Cu cât se forţa să pară mai natural, cu atât devenea mai nervos. Se descălţase de pantofi, aşa cum îi era obiceiul. Marga a considerat prudent să se aşeze cât mai departe, pentru a nu suferi traume olfactive. Au vorbit o vreme nimicuri, probleme din firmă, ce lucrări neterminate au rămas, ce materiale le mai trebuie. Au consumat împreună câteva sticle de vin. Marga putea să bea cot la cot cu un bărbat fără nici o problemă. Dovedise în multe rânduri rezistenţă la băutură, îndeajuns cât să bage sub masă un băutor înrăit. Plus că simţea nevoia unui anestezic puternic în acel moment. După cele trei sticle de vin, încordarea dintre ei s-a mai risipit. Sub stimulentul alcoolului, Vlad a început să râdă şi să-şi frece barba neagră şi ţepoasă cu buricele degetelor, gest care însemna fără îndoială că se află în încurcătură, ceea ce a pus-o şi pe ea în încurcătură.
"De ce stai aşa departe", a zis el până la urmă. "Nu te muşc, hai, vino."
Cam speriată, s-a apropiat de canapeaua pe care el tocmai exersa o poziţie mai decentă şi a rămas în picioare, fără să poată hotărî unde să se aşeze. Profitând de moment şi de indecizie, el i-a prins uşor mâna. Prima impresie a fost şi cea mai puternică şi cea mai apropiată de adevăr, iar Marga a ştiut că, deşi în scurtă vreme avea să se obişnuiască şi nu avea să-i mai pară la fel, atingerea lui rămăsese la fel de rece şi umedă, însumând toate nopţile reci cu ploaie de pe suprafaţa pământului. Mai înainte de orice cuvânt, exista atingerea lui. Ce avea să fie între ei, exista cu mult înaintea lor.
Pe de altă parte, Margăi nu i-a mai părut imposibilă interacţiunea dintre trupurile lor, aşa că s-a aşezat. Vlad a continuat să îndruge tot felul de aiureli, deşi ea nu mai auzea, toată atenţia fiindu-i încordată spre coapsa dreaptă, zona de contact stabilită ca limită între trupul ei şi-al lui. Dintr-o dată, Vlad a făcut o mişcare pe care ea a putut s-o interpreteze corect abia când i-a simţit braţul cuprinzându-i umerii. Continua să vorbească, iar ea continua să nu asculte. Sub braţul lui, trupul îi devenise un arc gata să ţâşnească. Şi-a lăsat mâna să lunece sub braţul ei stâng. După cum se aştepta fata, palma lui a sfârşit timidă pe unul din sâni ei. Profitând de dezordinea perplexă de senzaţii, Vlad s-a aplecat şi i-a depus un sărut superficial pe frunte. A îndemnat-o agitat să se ridice. S-a lungit pe canapea ocupând-o pe toată, invitând-o în braţe doar prin gesturi. Se purta cu foarte mult atenţie, o explora cu prudenţă, o împingea şi o trăgea înapoi de parcă ar fi respins-o şi atras-o pe un plan cu mult mai important. A alintat-o drăgăstos "pisi" şi părea extrem de entuziasmat de asemănarea ei cu o pisică, asemănare descoperită din senin şi care îi părea din cale-afară de reuşită. I se năzărea că miroase ba a lăptic cu miere, ba a talaş pentru şoareci, ba a sare. Trecea cu uşurinţă de la una la alta fără nici cea mai mică legătură şi sfârşea printr-o evocare enigmatică de amintiri şi observaţii pe care i le şoptea cu glas pierdut şi pătimaş.
Au stat aşa până dimineaţa, fără să se întâmple altceva. Vlad i-a mărturisit cu mâna pe inimă că are intenţii deosebit de serioase în privinţa ei şi că nu acceptă jumătăţi de măsură. Trebuia să se dea toată lui, în totalitate şi fără rezerve. Complet. "Vreau să fii a mea până când vei uita complet de tine. Până ceea ce eşti acum se va şterge total. Vreau să te fac să te dăruieşti. Vreau să te învăţ ce este cu adevărat dragostea. Vreau să te fac una cu mine."
A privit-o în ochi serios, să evalueze dacă ea chiar înţelege ce îi spune, apoi i-a pus o întrebare capcană, pe care ea a eşuat s-o identifice ca atare:
"Ai iubit vreodată până acum?"
"Cred că da", a spus Marga cu timiditate. "O dată... sau chiar de două ori."
"Nu, n-ai iubit. Îţi voi dovedi cu vârf şi îndesat. Vei vedea."
A doua zi, era, după cum era de aşteptat, foarte obosită. Dormise doar câteva ore înspre dimineaţă. După un scurt telefon prin care a împiedicat-o pe mama ei să sune la poliţie şi s-o declare dispărută, a trecut la muncă. Şi-a revizuit agenda pe ziua respectivă, a stabilit priorităţi.
Gabi a tachinat-o fără întrerupere, doar-doar s-o alege cu ceva amănunte picante pe care să le poată povesti şi el mai departe. Nişte dimensiuni, o durata aproximativă, ceva acolo. Dar Marga nu se arăta deloc dispusă să-şi trâmbiţez intimitatea.
"Aţi făcut sex anal?", a întrebat-o, iar mâna ei a zburat automat cu un plescăit asurzitor peste jumătate din obrazul lui, pe care a apucat să-l prindă frontal.
"Du-te dracu'", i-a recomandat.
"Aha, deci aţi făcut."
"E ceva personal, nu te priveşte."
"Sîntem prieteni, prietenii n-au secrete. De ce nu vrei să-mi povesteşti?! Eu ţi-am povestit ţie tot. Absolut tot despre mine", a exclamat enervat, exasperat.
Era un comportament de neînţeles pentru el, care la o simplă cerere îţi furniza informaţii amănunţite despre practicile sexuale la care se deda cu prietenele sale, al căror număr, între paranteze fie spus, creştea de la o zi la alta şi în cinstea cărora păstra un carneţel cu însemnări foarte valoroase, în care se aflau descrise faptele cu foarte multă imparţialitate şi evitări intenţionate de înflorituri literare.
Dar lăsându-l deoparte pe Gabi, undeva în spaţiul aceleiaşi zile a avut loc un incident neplăcut. Marga fost solicitată la telefon de către secretara pasivă şi întunecată, pe numele ei de cod Cristina. I s-a făcut legătura cu un cunoscut care s-a apucat să-i ceară socoteală pentru noaptea de dispariţie. A început să-i descrie cum o aşteptase în patul conjugal după ce-şi izgonise nevasta de-acasă, oh, doamne, şi se pricepea al naibii la cuvinte, doar era poet.
Era muza lui, avea nevoie de ea ca să-şi scrie poeziile cu mai mult patos, dacă nu pentru el, măcar pentru literatura română.
Oricum, pentru că situaţia nu era destul de încurcată şi aşa, Vlad înţepenise în pragul încăperii într-o postură ostentativă. Cu ochii lui negri foarte apropiaţi unul de altul, nefiresc de apropiaţi, micşoraţi furios sub sprâncenele negre stufoase, abundente, o sfredelea până la os, în timp ce era martora involuntară a unei confesiuni amoroase delirante în telefon. Se simţea umilită de situaţie şi ar fi vrut, dacă se putea, să-i crape capul dobitocului care pretindea drepturi prin telefon asupra vieţii ei. A încercat să curme convorbirea într-un mod cât mai paşnic, deşi întâmpina rezistenţă.
Poetul era chiar mai bătrân decât Vlad, împlinea patruzeci, un adevărat babalâc.
A trebuit să hotărască repede pe care-l vroia, pentru că nu era timp de pierdut. Aşa că a hotărât că Vlad avea mult mai multă nevoie de ea. Singurătatea lui trezea în Marga spiritul de jertfă, altruismul, sau poate că relaţia promitea exact atâta suspans şi duplicitate cu câtă era obişnuită, dar n-a fost numai atât. Mai târziu avea să înţeleagă totul.
A trântit telefonul cu violenţă, indignată şi revoltată de refuzul interlocutorului de a dispărea pur şi simplu, eventual de a nu fi existat niciodată. Era practic imposibil ca Vlad să nu înţeleagă intenţia ei de a o rupe cu trecutul.
"Cine era la telefon?", a chestionat-o Vlad.
"Un prieten."
"Cum îl cheamă, de unde îl ştii?"
Cum ar fi putut Marga să îi explice? Cum putea să-i explice cine este acest om şi cum l-a cunoscut? Domnul Lupu, poet dedicat, avusese doisprezece copii, dar peste unul dăduse cu maşina. Incidentul rămăsese neclarificat. Lucrase o vreme ca profesor la un liceu profesional, dar fusese eliberat din funcţie. Elevii făceau ce vroiau în timpul orelor lui. Fumau, se aşezau pe jos, vorbeau între ei, iar într-o zi au cerut cu toţii pe rând voie la toaletă şi s-au dus într-un bar din apropiere să tragă la măsea.
Când l-a cunoscut, domnul Lupu era om bun la toate la grădiniţa de lângă blocul în care locuia împreună cu mama ei. Fusese concediat şi din acel loc, dar venea în fiecare dimineaţă ca şi cum ar mai fi fost încă angajat acolo, rămânea pe trotuarul de vizavi de grădiniţă, şi-o scotea din pantaloni şi se masturba încet. Era un individ burduhănos, mare, lat, cu piele roz. Avea nişte mâini mari cu care-şi cuprindea membrul umflat şi enorm. Părul blond, uşor rărit în creştet. Mama Margăi s-a dus la el şi i-a spus că dacă mai face asta, sună la poliţie. În noaptea respectivă s-au trezit cu geamul spart. Peste câteva zile, au găsit un şobolan mort la uşă. Alte obiecte neplăcute au apărut pe rând, în următoarele săptămâni, la uşa lor. Domnul Lupu şi-a reluat apariţiile pe trotuar cu membrul său mare şi roz la vedere. Ca să o scutească pe mama ei de o nouă suferinţă, Marga s-a îmbrăcat şi s-a dus la el şi l-a rugat frumos să-şi găsească altă grădiniţă sau şcoală sau ce vroia el, dar nu acolo, pentru că mama ei era o femeie sensibilă, care luptase toată viaţa cu adversităţile sorţii, suferise multe lovituri nedrepte şi era deja foarte obosită. Bărbatul a privit-o, s-a încheiat la pantaloni, şi-a scos din buzunar un carneţel, a mâzgălit ceva pe el şi i-a întins: "Eşti o prinţesă din cer, cu părul tău fin care-ţi încadrează faţa. Cum te numeşti?" Ea i-a luat creionul din mână şi a scris: "Margareta". El a părut mulţumit de răspuns. S-a răsucit şi a plecat.
(va urma)