Poveşti în imagini

În 1996, după dubla expoziţie de "Anatopisme" (una la Institutul Francez din Bucureşti, cealaltă la Centrul cultural român din New York), am continuat să fac mici compoziţii in formă de careu - făcînd astfel ordine, totodată, în maldărul de poze turistice care se adunaseră în prea multe sertare... (vorbesc, aşadar, despre o epocă de dinaintea fotografiei digitale!)

"Anatopisme" fusese un concept inspirat de un cuvînt pe care l-am găsit în comentariul lui Michel Tournier la o fotografie a lui Edouard Boubat; Tournier spunea, acolo, că anatopismul este echivalentul - în spaţiu - al anacronismului: o aducere laolaltă a unor semne care provin din locuri diferite, uneori chiar contrastante - de exemplu turla unei biserici gotice într-un peisaj arab sau, invers, un minaret cu semilună în plin Tokyo, să zicem. (Astăzi, fireşte, globalizarea şi multiculturalismul fac ca astfel de contraste să-şi fi tocit coeficientul de surpriză.)

"Anatopismele" expuse nu erau, toate, în formă de careu. Unele aveau forme neregulate - pe verticală sau pe orizontală -, dar se subsumau aceluiaşi principiu compoziţional: poze din locuri, oraşe, ţări diferite pe care le alipeam în funcţie de rigori grafice sau cromatice (pozele de la 001 la 009). Şi, deşi compoziţiile mai mari - şi inevitabil neregulate - erau mai spectaculoase, plăcerea cea mai mare o aveam combinînd 5 poze pentru a forma un careu: era ca un fel de "sonet" în imagini.

Mă gîndesc, astăzi, că principiul compoziţional poate fi împărtăşit pentru că oricine poate face astfel de compoziţii: nu e nevoie decît de puţină răbdare (mă rog... multă răbdare!), de o cantitate rezonabilă de poze, o calitate la fel de rezonabilă a gustului şi de un pic de imaginaţie. Dar activitatea este la fel de relaxantă şi de satisfăcătoare ca o pasienţă reuşită - pentru că, inutil să mai spun, "pasienţele" cu poze îţi ies întotdeauna!:)

Iată, aşadar, principiul:

1. Se pune maldărul de poze pe parchet - sau pe o masă suficient de mare;
2. Se aleg, de fiecare dată, două imagini pe verticală, două pe orizontală, plus una fie verticală, fie orizontală;
3. Imaginile trebuie să fie cromatic (şi eventual, grafic) compatibile;
4. Se pun una orizontală, respectiv verticală, în partea de sus, şi - invers - una orizontală, respectiv verticală în partea de jos, în aşa fel încît să formeze un careu cu laturile perfect egale;
5. Se lipesc, pe verso, cu scotch în aşa fel încît să "se ţină";
6. La mijloc se alege un detaliu - surprinzător, neobişnuit sau măcar interesant - şi, cu mare grijă, se încadrează între "ramele" celorlalte poze şi se lipeşte la rîndul lui;
7. Poza e gata!

Do it yourself, deci - şi distracţie plăcută!