LiterNet la 1 an - Un an. Aşa puţin?

Un an de LiterNet. Aşa puţin? Aveam sentimentul că e dintotdeauna.

Pentru mine LiterNetul e Răzvan (Penescu)... Cu scuze pentru ceilalţi care stau în umbra site-ului, dar pe care nu îi cunosc sau îi cunosc de curând (Gus).

Şi... a fost odată ca-n poveşti, la liceu (de informatică, din Bucureşti), era ziua mea, împărţeam bomboane, şi îi dau şi lui - nu că-l cunoşteam, dar dacă tot era în clasă, mă simţeam bizar să-l sar. Venise în vizită la Diriga. Un obicei pe care l-am adoptat şi eu cu plăcere după terminarea liceului, chiar şi după terminarea facultăţii dacă stau să mă gândesc.

Aşa l-am cunoscut. În momentul acela voia să pună în scenă o piesă şi să devină regizor - pentru mine era o curiozitate, mai ales că era student la mate. Câţiva ani mai încolo, când ne-am revăzut din întâmplare, lucra la o companie multinaţională, era student la ASE şi venise la Cetatea soarelui la Act.

E greu de zis câte filme şi piese am văzut împreună, uneori dusă cam cu forţa - poate fi foarte insistent, iar scuze gen "Am examen mâine" nu erau luate în considerare.

Când a început să realizeze Programul cultural mi l-a trimis şi mie. M-am bucurat. Nu am ştiut că va deveni o "instituţie":) şi nici că va avea o continuare în LiterNet. Cât despre cărţile pe care le-a publicat, n-am avut nici cea mai vagă idee.

M-am bucurat de proiectul lui, m-am bucurat că merge şi că el e încântat de ceea ce face. Nu am realizat decât de curând ce proporţii a luat fenomenul.

Sunt o admiratoare de la distanţă a LiterNetului: nu prea intru pe site - mi se întâmplă mai des acum, că nu mai sunt în ţară şi mi se face dor de casă şi vreau să aflu noutăţi; nu am citit nici o carte - dar mai multe mi-au fost povestite de către prieteni şi mi-au plăcut foarte tare, în plus ştiind că sunt acolo nu am luat multe cărţi în română cu mine.

Ce fac în mod activ: le povestesc celor care nu au idee de existenţa site-ului tot ce ştiu despre el şi despre Răzvan.

Şi vine ziua site-ului şi primesc un mail de la Răzvan - în afară de program. Mă bucur - sunt pe pământ străin, mi-e dor de prieteni, de casă. Mă gândeam (în plus) că o să îmi zică câte ceva despre filmele de aici, că nu ştiam unde să merg şi unde nu.

Mă roagă ceva - să scriu ceva amuzant, viu, care să aibă legătura cu LiterNet-ul (primul gând a fost: ştie prea exact ce vrea, e de rău) - a trecut un an de când există LiterNet-ul. În mintea mea erau reacţii în lanţ: Uau. Nu vreau. Dar mă bucur că mă roagă. Ba vreau. Dar sigur nu o să îi placă. În plus dacă ştie aşa bine ce vrea, de ce nu scrie el. Nu sunt în stare. Dar hai să încerc.

Îi scriu, cu precauţie (parcă semnam un contract): bine, dar îl scriu repede ca dacă nu îţi place să poţi să ceri altcuiva să îl scrie şi dacă nu îţi place să nu îmi spui, iar dacă e bine să îl publici aşa cum e. Clauze... ca într-un contract.

Şi acum stau în camera mea, duminică seara - o prietenă revenită de la Lyon a zis că trece mai târziu să verifice unde am ajuns cu cele două pagini (am uitat, Răzvan vrea, aşa, cam două pagini), mâine trebuie predat (ca la şcoală), şi mă gândesc că la LiterNet am acces. Restul lipseşte.

Sunt într-o ţară frumoasă, bogată din toate punctele de vedere, o sumedenie de filme (pasiunea mea) şi nu numai. Şi Răzvan nu e la îndemână să sun să întreb: mergem marţi seara la "..." (ce-o fi - dar să nu fie absolut penibil)? Sau cum e "...."?

Am păstrat o parte din bunurile obiceiuri de acasă: râdeau prietenele mele de mine, dar nu călcam la Hollywood decât dacă filmul nu era nicăieri în altă parte, nu la avanpremiere şi nu în week-end decât în cazuri disperate - sau dacă mă invita cineva. Iar la cinematografele din oraş (de pe Magheru, Corso, Europa şi Elvire Popescu) nu mergeam decât în zilele ieftine. De, dacă vedeam prea multe filme. Şi în cadrul acestei politici aveam un program oarecum fix: luni la Patria, marţi la Scala, miercuri la Europa şi Corso (foarte rar la Corso) şi dimineaţa la Studio. Şi pentru mine asta e ceva ce am învăţat de la Răzvan. Şi de multe ori mergeam cu el, respectând programul ăsta.

În cele câteva mesaje pe care mi le-a trimis, când (ca de obicei) întrebam ce ştie de nişte filme de aici, în răspunsul lui una dintre fraze era: şi să găseşti acolo zilele lor ca lunea la Patria, că altfel nu te văd mâncând prea mult. Am zâmbit. Tot Răzvan. Ce era şi mai hazliu era că nu i-a trecut prin minte că o să renunţ la filme ca să fac economii. De altfel nici mie. I-am şi răspuns (fusesem deja la primul film): am carte de fidelitate.

Vreau să ştii că mă bucur din tot sufletul că te-am cunoscut şi faptul că, în plus, cineva acolo sus a făcut din tine părintele LiterNetului mă bucură şi mai tare.

Bunului meu prieten Răzvan. La mulţi ani! şi să-ţi trăiască (LiterNetul).

(octombrie 2002, Aix-en-Provence)