Vlad, scărpinându-se în creştetul capului, gânditor, a spus:
"Acum, na, amant nu cred că ai..."
Marga fusese în acea zi invitată la masă la Laura. Soţul acesteia, un domn distins, avusese grijă să se simtă bine-venită. Fusese condusă înapoi acasă de poetul ei, care aşteptase în tot acest timp în faţa scării.
Dar acesta a fost doar începutul. Doar sămânţa din care a crescut o frumoasă prietenie. După aceea, cele două femei au început să se întâlnească regulat şi să-şi hrănească prietenia proaspăt ivită.
Unul din lucrurile pe care le făceau ostentativ Marga şi Laura, era să stea îmbrăţişate pe canapea, să-şi confeseze una alteia până şi cele mai intime lucruri şi mai jenante, ultimul ciclu, ultimul orgasm, senzaţii, boli, detalii intime, secrete trupeşti, să mănânce ţinându-se de mână din sanvişurile aduse la pachet de către Laura, să fie fericite sub ochii injectaţi de ură ai lui Vlad, să se despartă cât mai vizibil şi mai explicit triste.
Insecuritatea propriei intimităţi, ameninţată de prezenţa Laurei, îl făcea pe Vlad să-şi pună întrebări asupra poziţiei sale faţă de Marga, să creadă că nu o mai cunoaşte, că a pierdut-o şi că trebuie s-o caute. Dovedea cât de imperfectă fusese munca lui de până atunci şi câtă muncă stătea în faţa lui de atunci încolo. Îşi dădea seama că era un ratat. Că munca lui fusese superficială. Aştepta enervat ca Marga s-o convingă pe acea femeie să vină din nou sus la el în atelier, dar întâlnirea mult aşteptată era amânată de la o zi la alta, pe o altă săptămână, pe o altă lună. Mereu părea să apară ceva. Îşi pierduse încrederea.
Apoi, se temea că motivul chicotelilor lor înfundate ar putea fi el, că gesturile tandre pe care le făceau erau identice cu cele din dormitorul său, iar asta-l bulversa. Confuzia asta îl scotea din minţi, îl făcea să-şi dorească o clarificare. Dacă era un stereotip de comportament pe care Marga l-ar fi avut în prezenţa oricui altcuiva, nu contează cine şi nu conta cu-adevărat dacă era el sau altul, asta-i distrugea buna părere pe care-o avea despre sine, care-l îndreptăţea să creadă că merită să fie singurul, unicul, cel care nu putea fi înlocuit prin nimic şi nimeni altcineva. Se simţea îndreptăţit să pretindă ca lumea să înceapă şi să se sfârşească cu el. Să fie bărbatul ei, asta-i tot ce-şi dorea. Şi ştia că ea cere cu toată fiinţa, cu mintea şi sufletul, ca el să devină în sfârşit bărbatul ei.
Între timp, lipsa de apreciere cu care Laura întâmpina entuziasmul bărbaţilor pe care-i întâlnea pe stradă îi provoca Margăi râsul. Femeia se dezobişnuise. Traiul în străinătăţuri, de unde tocmai se întorsese în ţara ei natală ca să facă ceva important, îi ştersese din memorie strada bucureşteană şi nu se arăta dispusă să şi-o reîmprospăteze. O dată, la o intersecţie, nişte arabi s-au apucat să zbiere entuziasmaţi dintr-un BMW, cu gâturile lungite spre părul ei blond natural, mare, abundent, lung până în talie, îngeresc, spre ochii ei bleu, ţâţele ei fabuloase şi curul ei mare. Au uitat cu desăvârşire de intersecţie, de semafor, de trafic, de lume, şi-au intrat în maşina din faţă, şifonându-i caroseria.
Au început să chicotească satisfăcute văzându-i pe şoferi cum se încaieră şi-şi cară pumni în mutre. "Ai dracu` arăboi", a mormăit Laura şi şi-a prins părul cel lung până la fund în coadă, să nu mai atragă în halul ăla atenţia. "Aşa le trebe'", a concluzionat şi i-a apucat mai strâns mâna.
Se plimbau prin magazine ca să se uite la ţoale. Probau, deşi Marga n-avea un leu, iar Laurei i se păreau mereu aiurea croite hainele. Laura s-a oferit să-i cumpere câte ceva, dar Marga a refuzat categoric. Se studiau în oglinzi, împopoţonate cu tot felul de boarfe înzorzonate şi ostentative. N-au ocolit niciodată Calea Moşilor, plină de magazine interesante, unde puteau să încerce pantofi italieneşti şi să caşte gura la lenjerie intimă.
Altă dată, în dreptul unei case de schimb valutar, bişniţarii care-şi făceau veacul pe-acolo acostând persoanele care aveau de gând să intre, făcându-le ei primi o ofertă, au schelălăit de bucurie la vederea Laurei şi s-au grăbit să-i facă şi ei o ofertă, deşi unii au întrebat mai întâi cu prudenţă "Cât?". Ce s-a întâmplat ulterior a fost o mare încercare în prietenia lor.
Unul din ei s-a apucat să-i explice ce anume avea pentru ea în pantaloni, pesemne s-o convingă, iar pentru mai multă credibilitate s-a apucat cu degetele răsfirate de şliţ, să sublinieze dimensiunea a ceea ce se afla înăuntru şi să demonstreze că e adevărat ce spune, că are nişte coaie cât nişte bostani şi un castravete uriaş lângă.
Laura s-a ferit speriată şi şi-a ferit şi geanta, pentru că vedea o multiplă ameninţare din partea indivizilor. S-a dovedit un gest mai mult decât imprudent din partea ei, gest care a rănit îngrozitor sentimentele demne şi cinstite ale borfaşilor. Aşa că au tăbărât cu duşmănie pe ea, aplicându-i lovituri diverse, în timp ce foloseau - Oh, Doamne! - cuvinte tare spurcate.
Marga a tulit-o urgent, iar când s-a considerat în siguranţă, s-a întors să privească ce-i făceau. Un ţigan burtos tocmai îi ardea un şut în cur numind-o curvă şi după ce-au scuipat-o pe rând, i-au dat drumul considerându-se despăgubiţi pentru afrontul moral.
Când Laura a ajuns-o din urmă, a început să zbiere la ea de ce n-a făcut nimic, fapt care a lăsat-o pe Marga fără replică. După câteva momente de tensiune între ele, a spus:
"Nu vezi, fată, că sunt jumătate de om, cum să mă pun cu namilele alea? Tu n-ai simţul măsurii? Te încălzea cu ceva dacă mă altoiau şi pe mine?!"
Dar era clar că prietenia lor se ciobise un pic. În ziua aceea, Laura nu i-a mai dat mâna, iar sărutul pe buze de la revedere a fost sec, ca o ştampilă ostilă.
"Ce, în Danemarca aia a ta nu-şi scoate nimeni sula pe stradă?", i-a strigat Marga.
În vremea în care Marga şi Laura petreceau din ce în ce mai mult timp împreună, situaţia în firmă rămăsese aceeaşi: oamenii veneau şi plecau, cocoşându-i cu treburile pe care le lăsau abandonate ca să fugă cât mai departe de atmosfera insuportabilă. Marga şi Gabi, lucrau în camera din fund, mai obosiţi, mai încercănaţi şi mai lipsiţi de chef ca niciodată. Marga aştepta orice pauză ca să se întâlnească cu Laura, aştepta week-end-ul şi pretexte ca să fugă.
"Ne certăm în fiecare seară, seara şi scandalul", i-a povestit Marga lui Gabi.
"Ce-aveţi de-mpărţit?", s-a dovedit acesta curios.
"El are de-mpărţit."
"Trebuie să ai şi tu o vină."
"Sigur că am."
"Şi ce faci în timp ce el urlă?"
"Îmi pun plapuma-n cap şi plâng."
"Frumoase imagini de familie, n-am ce zice."
"Refuzând să mă apăr, e modul meu de a mă apăra."
"Eşti ciudată."
"Crezi?"
"Poate că-ţi face plăcere. Sunt femei cărora le place să te porţi violent cu ele. Le excită."
"Crezi că sunt una din ele?"
"Aşa cred."
"Atunci de ce nu mă excit?"
"Asta n-am de unde să ştiu."
În acel moment lucrau amândoi pentru acelaşi proiect, o casă de modă. Rar se întâmpla asta, dar pentru că era un proiect important, li se ceruse să colaboreze. Aşa că puneau fiecare în mijloc schiţele pe care le terminau şi le discutau împreună.
"Spune-i să nu mai sune la mine."
"Cui? Lui Vlad?!"
"Nu, lui mă-ta."
"Încerc. Iar a sunat?"
"Da."
"Ce voia?"
"Nimic. I-a spus lui taică-miu să te las în pace, că i-a transmis Vlad că-ţi bag tot felul de prostii în cap."
"Ce-a vrut să zică?!"
"Să te las în pace, că-ţi bag tot felul de prostii în cap."
"Cu ce ocazie?"
"Cred că Vlad a pus-o. Nu ţi se pare evident?!"
"De ce s-o fi pus?"
"Ca să n-o facă el însuşi, i-e frică de taică-miu. Ce-i între Vlad şi mă-ta?"
"Se plac."
"Nu mă-ndoiesc."
"Vlad crede că-i ceva între noi doi."
"Mai avem markere?"
"Ce mărime?"
"Oricare-i bun."
"Gros, subţire, ce dracu`!"
"Gros, isterico."
"Am ascuns două după cutia cu spirale. Să-l pui la loc după ce termini."
Perioada în care Vlad a rumegat tăcut şi ostil noua situaţie a Margăi, n-a rămas fără roade. Invidia şi ura pe care le simţea pentru cele două femei tinere şi frumoase, dorinţa de a le distruge, de a le tortura, l-au răscolit şi l-au înveninat din ce în ce mai tare. Un gând nou a mijit în mintea lui întunecată. Unul destul de bun pentru scopul său distructiv.
Aşa că n-a venit ca o surpriză ziua când a anunţat-o că a venit momentul. A trecut-o un fior de gheaţă pe şira spinării, dar nu a zis nimic.
S-au suit în maşină. Vlad a condus în linişte, întunecat, sumbru, fără să rostească un cuvânt. Întâi Marga a crezut că n-are nici un scop, sau că o să conducă maşina aia în primul zid pe care o să-l vadă în faţa ochilor. Totul părea posibil. Vlad purta o bluză neagră cu gât şi o pereche de blugi bleumarin.
"Ceea ce o să ţi se întâmple acum, este ceva de invidiat. Oamenii caută asta prin diverse metode. Budiştii prin meditaţie de ani de zile, călugării prin post şi rugăciune, pictorii prin creaţie, scriitorii prin scris. Există mai multe metode care duc în acelaşi loc. Dar acesta este drumul cel mai scurt şi cel mai eficace, crede-mă. Eşti privilegiată că m-ai cunoscut. Este o onoare pentru tine. Se cheamă depersonalizare, distrugerea ego-ului."
Când au ajuns pe o stradă aleasă poate aleatoriu, Vlad i-a poruncit:
"Ridică-ţi fusta."
Fata a ezitat cu mâinile pe genunchi.
"Nu te împotrivi, căci cu cât te împotriveşti, îţi îngreunezi viaţa. Cu cât te împotriveşti mai mult, cu atât vei fi pedepsită mai tare. Deci alegerea e a ta."
Şi-a ridicat pe pulpe fusta neagră, din bumbac, cu volane, pe care-o purta. Şi-a ridicat-o încet, încet, nehotărâtă. Când a ajuns la chilot s-a oprit.
"Scoate-ţi chiloţii", i-a zis.
Marga a rămas ca paralizată.
"Cu cât te împotriveşti mai tare, cu atât o păţeşti mai rău când ajungem acasă. Tu eşti opera mea de artă şi-o să te desăvârşesc acum."
Şi-a săltat fundul de pe scaun şi a făcut ce i s-a cerut.
"Bun", a confirmat Vlad. "Acum deschide portiera."
A pus mâna pe mâner, dar n-a întreprins nimic. A privit îngrozită maşinile care treceau pe stradă, trecătorii grăbiţi.
"Deschide portiera, îşi zic."
A deschis-o.
"Acum răsuceşte-te şi desfă-ţi picioarele cât mai mult."
I-au trebuit câteva minute până s-o facă.
S-a răsucit şi a urmat instrucţiunile întocmai.
Stând acolo, mintea i-a amorţit. Nu mai era în stare să gândească. Era stare pură, fără alterări raţionale. Îi bătea inima cu putere, adrenalina îi inundase arterele şi şi-a văzut toată viaţa în faţa ochilor într-o singură fracţiune de secundă. S-a lăsat să cadă. S-a lăsat pur şi simplu să cadă. Şi-a dat drumul. Şi-a luat adio de la vechea identitate, de la tot ce credea despre sine, de la tot ce fusese învăţată să creadă despre sine. S-a despărţit de eul ei construit cu atâta greutate în cei douăzeci de ani de până atunci. Ea nu mai eram ea.
După aceasta, la un interval pe care nu l-a putut aprecia, pâlnia în care fusese suptă s-a închis şi a intrat înăuntru. A trântit cu putere uşa maşinii. Tremura prea tare să audă ce zicea Vlad, dar el zicea ceva.
"Nu ţi-am poruncit să închizi uşa la loc. Nu ţi-am dat voie să intri înapoi. Nu ţi-am dat voie să te acoperi la loc. Pentru asta, vei plăti. Vei plăti pentru neascultare."
Apoi a adăugat:
"O să te pun în genunchi, ca să mă simţi, ca să simţi cine este bărbatul aici. O să te torturez, şi-o să te lovesc şi-o să te fac să ţipi de durere. O să pătrund cu brutalitate în tine şi-o să te fac zob. Iar mâine o s-o iau de la capăt."
Când au ajuns, a făcut aşa: a dezbrăcat-o. Apoi a luat funia, a prins-o, a imobilizat-o, şi a legat-o bine, apoi a legat capătul de calorifer de calorifer. I-a mai ars câteva cu cureaua, dar pielea a pleznit şi la vederea sângelui s-a oprit.
"Pentru azi ajunge", a zis. "Prima lecţie s-a încheiat. Te dresez eu."
Apoi a plecat. Marga simţea cum funia îi pătrunde prin piele, prin muşchi, în oase, simţea cum îşi pierde minţile.
În noaptea aceea, ea şi Vlad au împlinit un act sexual cu pasiune pentru prima şi ultima oară. De obicei Marga întindea pe spate cu mintea-n altă parte, încercând să facă abstracţie de ceea ce i se întâmplă. Dar nu şi atunci. Se afla într-o stare de exuberanţă exagerată, râdea tare şi chiar a îndrăznit la sfârşit să aprindă lumina şi să-l privească gol. A luat un pix de pe masă şi a început să-i scrie pe piele diverse cuvinte. A început timid dinspre glezna piciorului stâng, ca apoi să-l mâzgălească tot cu semne şi cuvinte din ce în ce mai îndrăzneţe. "Aşa te vreau", a urlat Vlad la un moment dat, excitat şi încântat că reuşise până la urmă să o facă să folosească totuşi cuvintele acelea, chiar dacă doar în scris. Reuşise să o facă să-şi dea şi ea drumul. Să renunţe la spoiala educată pe care-o adusese cu sine ca pe un bagaj nesuferit. În timp ce el era din ce în ce mai exaltat de situaţie, ea sorta tot ce văzuse vreodată scris pe pereţii veceurilor şi reproducea întocmai pe pielea lui închisă la culoare. Se afla într-o stare febrilă, violentă, trupul îi ardea.
"Exact", a continuat el entuziasmat. "Nu te-ai săturat de norme şi morală? De ceea ce vrea marea majoritate de la tine? Nu te-ai săturat de tot ce ţi se impune? Nu te-ai săturat să fii fetiţa asta curată şi bună? Lasă-te să cazi! Nu te-ai săturat de ruşine şi de vinovăţie? Nu te-ai săturat să te urăşti?"
(va urma)