Fii bărbatul meu (8)

Când a deschis uşa, în loc să intre persoana aşteptată, a intrat Laura împreună cu nişte tinere fete necunoscute Margăi.
"Unde e ăla?", a urlat Laura desfigurată. "Unde e?"
"Nu e aici", a răspuns Marga. Le-a făcut loc să treacă de ea înainte de a fi răsturnată şi a observat cum în urma lor a intrat şi poetul ei, profet de profesie, care arăta la fel de roşu la faţă şi cu capsa pusă ca toată lumea. Pete roşii îi colorau gâtul şi pieptul exagerat de alb, vizibil prin paltonul deschis, unde fire blonde de păr se iţeau zburlite şi rebele.

Planul ei era distrus, iar când a văzut-o pe Cristina, secretara, intrând în urma tuturor, a înţeles cine îi distrusese această frumoasă celebrare a vieţii, ocazie în amănunt plănuită, care ar fi trebuit să decurgă cu totul altfel.

Noii veniţi şi-au dezbrăcat paltoanele şi s-au făcut cât mai comozi, dând iama în sticlele de whisky şi bere ale lui Vlad, servindu-se din frigider cu mâncare. Tinerele care veniseră cu Laura s-au prezentat pe rând, erau prietene vechi de-ale ei şi veniseră să dea o mână de ajutor. Pe cea solidă cât un buldozer o chema Renata şi avea nişte degete ca nişte cârnaţi. Ochii ei aveau aspectul unor brice şi analiza totul în jur cu o seriozitate înspăimântătoare, de parcă evalua câtă treabă o aştepta ca să distrugă absolut tot ce exista în acea casă.
"Ăsta e Omu' Negru?", a întrebat cu fotografia lui Vlad în mână, fotografie făcută la munte undeva lângă o cascadă, cu el purtând o şapcă de artist şi pe care şi-o înrămase singur cu mâna lui.

O fată cu păr lung şi lăţos cu aspect de setter irlandez a pus muzică la combina lui Vlad, după ce a spart câteva CD-uri declarându-le "muzică de proastă calitate", "simbol al prostului gust", al "kitsch-ului care invadează societatea".

Renata a înfulecat somonul gata preparat al lui Vlad şi a tras câteva vânturi între timp. De fiecare dată a râs şi a ascultat bucuroasă zgomotul care-i ieşea din corp.

Gabi a început să danseze cu o puştoaică cu părul verde şi multe inele în ureche, iar poetul îşi nota ceva de zor în carneţel, în plin atac inspiraţional. Doar Marga stătea bosumflată: totul era greşit. Nu mergea după plan. Planul era plan. Ce nu înţelegeau oamenii ăştia?

Aşteptarea s-a prelungit până seara, când deja toată lumea era pilită şi bine dispusă şi în acelaşi timp uşor enervată că cel aşteptat se lăsa mult şi bine aşteptat. Aşteptarea se transformase de mult într-o petrecere în toată regula. Spre sfârşit, obosiţi de atâta dansat, fetele s-au pus pe povestit. Şi despre ce altceva puteau vorbi nişte fete în afară de bărbaţi? Renata s-a apucat să povestească râzând cu gura până la urechi despre ultima ieşire în discotecă şi despre un individ care nu-i dăduse pace, un tip cu un nas borcănat şi palme umezi, în timp ce ea era interesată de un cu totul alt personaj. Dar se pare că avea mălai, aşa că ea şi cu prietena ei nu l-au gonit, deşi el sorbea din priviri câte una care trecea cu fusta terminându-se direct sub fund şi cu sfârcurile învârtoşate străpungând un tricou cu două numere mai mici. N-avea curajul de întreprinderi riscante, aşa că ele s-au hotărât să îl păstreze, cine ştie, poate una din ele s-ar fi decis să îl ia acasă până la urmă. Era ameţit de hormoni, le măsura pe toate din cap până-n picioare şi părea să ejaculeze în blugişorii lui urâţi, turceşti, demodaţi şi prespălaţi din cinci în cinci minute. Îl mai întâlniseră acolo şi-n trecut, era tristul ăla care nu se alegea cu nimeni la sfârşit, condamnat la lucruri singuratice în cămăruţa lui insalubră în care trăia cu mămica, în timp ce alţii se împerecheau cu entuziasm pe unde apucau, după posibilităţi. Da' atunci în discotecă, povestea Renata, unsurosul le-a mai adus un rând de cocteiluri, cu ochişorii lui răi estimând cu lăcomie nivelul de intoxicaţie cu alcool în ele, încercând să calculeze probabilitatea ca vreuna din noi în norul de delirium tremens să-l găsească îndeajuns de atrăgător.

Când era în stadiul acesta al poveştii, uşa s-a deschis ca printr-o minune, spre surpriza tuturor, deoarece nu mai aşteptau pe absolut nimeni. Erau epuizaţi şi fericişi. Cu toate acestea, uşa s-a deschis, după cum spuneam, iar Vlad a păşit înăuntru. Un moment de tăcere s-a lăsat, de parcă nimeni nu s-ar mai fi aşteptat ca el să mai apară cu adevărat. După tăcerea jenantă şi înlemnirea generală, cel care a readus lucrurile pe făgaşul care trebuia, a fost chiar noul sosit:
"Ce-i aici?", a urlat în pragul nebuniei după ce-a privit împrejur şi a estimat dezastrul care se abătuse asupra cuibului său cochet şi îndelung îmbunătăţit.

Dar exact atunci Renata şi-a luat avânt şi i-a tras un pumn în nas. Nimeni nu mai avea energia să răspundă unei astfel de întrebări complicate.

După ce Vlad a căzut pe spate, Renata l-a apucat de picioare şi l-a tras în casă. Era inconştient. Margăi i-a fost teamă că nu mai trăieşte, dar Gabi i-a luat pulsul şi a decretat că jigodia e vie.

Renata l-a aruncat pe umăr şi l-a dus într-o cameră unde cu ajutorul prietenelor l-au legat, în poziţia potrivită pentru o bună răstignire pe pat. Apoi a dat pe gât încă o sticlă de bere, a râgâit şi din reflex a mai scăpat un vânt pe dos. Şi-a suflecat mânecile: Vlad îşi revenise. Era conştient.
"Hai să-l violăm", a propus una din fete, iar vocea i-a sunat de parcă trăise o revelaţie, de parcă i se trimisese un mesaj divin de care se minuna şi ea că trebuie să-l transmită oamenilor.
"Bună idee", a spus Renata. "Chiar genială aş putea spune. Întotdeauna mi-am dorit să am un sclav pe care să-l torturez, să-l umilesc şi să-l fut."

S-au apucat să-i taie hainele cu nişte foarfece. Marga a început să se roage de ele să-l lase în pace, în timp ce vocişoara ei era acoperită de vocea tunătoare a lui Vlad care enumera ce consecinţe va avea acest fapt pentru ele şi ce-o să li se întâmple când el va fi liber din nou.
"Fleanca", i-a ordonat Renata. "Iar tu, Marga, afară..."
"Cum să-l violaţi?! Aţi înnebunit? Nu sunteţi întregi la minte?"

Renata a râs, iar Marga a privit speriată fetele cum se strâng în jurul lui Vlad. Apoi, nici nu pricepea, cum ar fi fost posibil violul, că ideea unei orgii era visul lui suprem împlinit, deci n-ar fi fost viol, ci plăcere pură. De mult visa să facă sex cu o turmă de femei deodată. Pe de altă parte Marga nu pricepea: cum să-l violeze dacă el era întins pe burtă? Pentru un viol nu era nevoie de acces la cealaltă parte?

Dar când Laura apărut în uşă cu un castravete în mână, întrebând senină dacă vrea cu adevărat cineva să facă salată, toate dilemele i s-au risipit.
"Nu puteţi să-i faceţi aşa ceva! Vă rog să-l lăsaţi în pace! Vă implor!"

Poetul privea de lângă ea, turmentat, sprijinit de pragul uşii, era clar că încă mai era în delir creator. Se vedea că studiază încă lucrurile din jurul său printr-un filtru estetic, ca pe un tablou fantastic pe care el era menit să-l descrie în cuvinte. A început să comenteze:
"Fetele astea sunt nişte bestii, nu sunt fete. N-am văzut în viaţa mea atâta cruzime. Să te ferească Dumnezeu să ai de-a face cu ele..."

Apoi şi-a scos carneţelul şi a mai notat ceva în el. Renata îl încălecase pe Vlad şi stătea cu fundul ei mare pe spatele lui în timp ce acesta gemea şi cerea îndurare, înţelegând că ameninţările sale nu au avut efect şi că absolut nimic nu o să-l mai scape de la soarta care-i fusese hărăzită: violul iminent.
"Eh, la dracu', mereu am vrut să văd cum e cu un bărbat", i-a spus poetul Margăi deschizându-se la fermoarul pantalonilor. "Vezi tu, un creator trebuie să aibă experienţe cât mai diverse şi mai variate. Trebuie să aibă experienţă de viaţă, într-un cuvânt. Fără experienţă de viaţă, ce poate comunica el oamenilor? Nu poţi vorbi decât din proprie experienţă, iar dacă vrei să ai credibilitate, nu o poţi căpăta decât prin experienţa nemijlocită. Dacă vrei să devii un artist adevărat, regula principală este că nu trebuie să-ţi fie frică să te murdăreşti în viaţă, ci trebuie să te arunci direct în căcat, ca să zic aşa."
"Parcă spuneai că îl admiri!"
"Sigur că-l admir, acum o să-i arăt toată admiraţia mea. O să intru în această cameră şi o să strâng material pentru un poem sublim."

Marga a izbucnit atunci în plâns, îl iubea la urma urmei, îl iubea cu adevărat, trăise cu el doi ani, dormiseră în acelaşi pat, îşi erodaseră trupurile până la distrugere, iar el era un bărbat extraordinar la urma urmei, avea poate şi mici defecte, dar făcuse foarte multe pentru ea, enorm, ceea ce nu făcuse nimeni niciodată, impactul pozitiv asupra vieţii ei nu era de trecut de vederea, însă Gabi a tras-o după el şi a dus-o până la uşă. Ţinea valiza ei în mână. A îmbrăcat-o cu paltonul, apoi i-a închis cu grijă nasturii. A deschis uşa şi a tras-o în continuare după el.
"Nu e nimic ce ţi-ai dori cu adevărat să faci?", a întrebat-o în timp ce-o târa, iar ea bocea în gura mare.
"Ba da", a răspuns după câteva momente Marga. "Să învăţ japoneza."
"Păi a cam venit momentul să începi", i-a confirmat.

În drum spre gară, drumul făcea ocol pe lângă un deal, iar Gabi i-a zis calm: "Urcă-te până acolo sus, stai câteva clipe, câte ai nevoie până găseşti un răspuns, apoi întoarce-te. Uite, du-te lângă pomul ăla. Când te întorci, vreau să laşi în urmă tot trecutul. Vreau ca atunci când cobori, toată dragostea pentru Vlad s-o fi fărâmiţat şi să-i fi dat fiecărui om un pic din ea."

Ea l-a privit nedumerită, dar a făcut ce i-a cerut, căci aşa era obişnuită, să facă ce i se cere. Ce dracu' putea să găsească în acea pustietate? De pe culmea dealului a privit în jos, încercând să înţeleagă despre ce dracu' îi vorbise Gabi. A privit pomul golaş şi singuratic de pe culmea aceea de deal, cu scoarţa scorojită prin locuri, un pom bătrân, pe care lumea uitase să-l smulgă din rădăcini şi să-l arunce. Adevărul era că mulţumită acestui ocol, se putea bucura de o perspectivă minunată. Casele erau îngropate sub zăpadă şi sclipea totul în soare. Părea nelocuit, pustiu. De la coşurile caselor se-nălţau frânghii de fum către cer. În vale curgea Prahova, undeva în apropierea căii ferate. Era foarte multă linişte, cu mult mai multă decât era ea obişnuită. Îi zumzăia capul de atâta linişte. I-a luat ceva timp să-nceapă să o tolereze, să se-nveţe cu ea, s-o accepte. Dacă se răsucea, zăpada îi scârţâia sub tălpi. Era frumos. S-a lăsat pătrunsă şi înspăimântată de linişte. Şi-a golit mintea, a luat aer în piept. Preţ de-o secundă a făcut să nu mai existe lumea. Era unica fiinţă vie de pe faţa pământului, solitară, sălbatică. S-a simţit plină de energie şi forţă, iar asta a luat-o cam pe neaşteptate.

Şi-a scos uimită mâna stângă din buzunar. Cândva poetul îi strecurase un bilet, ca de obicei. L-a despăturit şi a citit cuvântul scrijelit acolo: "iluminare". A râs, l-a făcut ghem şi l-a aruncat în faţa ei în zăpadă.