Poveste adevărată despre reîntregirea androginului Naum

Pentru a ajunge la Gellu şi Lyggia Naum şi la "reîntregirea" lor, va trebui să pornesc de departe. Mă tem însă că acest departe nu va fi suficient de departe, că mirajul apropierii de androginul Gellu-Lyggia va lăsa în afara poveştii multe lucruri care ar trebui spuse. De asemenea, mă tem că, în drum spre El-Ea, nu întotdeauna îmi voi putea potrivi bine paşii. Şi, nu în ultimul rînd, mă tem de nodul care mi se pune în gît atunci cînd trebuie să vorbesc, fie şi în scris, despre lucruri cu adevărat importante. Mă consolez la gîndul că şi lui Aristofan, cel din Banchetul lui Platon, atunci cînd i-a venit rîndul să vorbească despre Eros, i-a fost imposibil să-l slăvească pe zeu din cauza unui sughiţ. Din fericire, nodurile din gît se mai şi deznoadă, sughiţurile se dizolvă în cele din urmă, şi atunci începem să spunem şi totul începe cu mitul androginului povestit de Aristofan la acel banchet de pomină.

"Cîndva, demult, noi nu eram alcătuiţi cum sîntem acum, eram cu totul altfel. În primul rînd, oamenii erau de trei feluri, nu de două ca acum, de fel bărbatesc şi de fel femeiesc, ci şi de un al treilea fel, care era părtaş la firea fiecăruia dintre cele două. Însă din acesta a rămas doar numele, fiinţa lui a pierit din lume. Făptura aceea omenească din vremurile acelea era un bărbat-femeie, un androgin, iar alcătuirea lui, ca şi numele, ţinea şi de bărbat şi de femeie. În al doilea rînd, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfăţişau, toate trei, ca un întreg deplin şi rotund, cu spatele şi laturile formînd un cerc; aveau patru mîini şi tot atîtea picioare; singurul lor cap, aşezat pe un gît rotund, avea două feţe întru totul la fel, care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părţi ruşinoase şi toate celelalte pe măsură. Făpturile acestea mergeau, ţinîndu-se drept şi putînd să se mişte înainte şi înapoi, ca şi noi cei de acum, iar cînd doreau să alerge se foloseau de toate cele opt mădulare ale lor şi se învîrteau în cerc, dîndu-se de-a rostogolul, ca nişte saltimbanci care fac roata aruncîndu-şi picioarele în sus şi apoi revenind cu ele pe pămînt. Iar felurile acestea de oameni erau în număr de trei şi alcătuiţi cum am spus pentru că cel bărbătesc avea obîrşia în soare, cel femeiesc în pămînt, cel bărbătesc-femeiesc în lună, luna ţinînd şi de soare şi de pămînt. Şi tocmai de aceea erau rotunde şi rotitoare aceste făpturi, atît ele însele, cît şi felul lor de a merge, pentru că semănau cu astrele care le zămisliseră. Şi erau înzestrate cu o putere uriaşă, iar mîndria lor era nemăsurată, astfel că s-au încumetat să-i înfrunte pînă şi pe zei. (...) De aceea Zeus a hotărît să-i taie în două. (...) Aşadar fiecare dintre noi este ca jumătatea unui semn de recunoaştere, fiecare ne căutăm mereu jumătatea, ca să ne întregim."

Să ni-i închipuim, aşadar, pe Gellu şi Lyggia anului 1941, umblînd pe străzi, pe jumătate, trăind şi iubind numai pe jumătate, căutîndu-se unul pe celălalt cu intuiţia melancolică a celor ce ştiu că se vor găsi şi se vor recunoaşte şi vor redeveni androginul care au mai fost cîndva, demult, cînd noi nu eram alcătuiţi ca acum, ci cu totul altfel. Gellu se întorsese de curînd de la Paris şi tocmai divorţase de Mariana. Era concentrat pe front şi, din cînd în cînd, mai apărea prin Bucureşti. Lyggia avea 20 de ani şi un prieten, inginer la Ploieşti, care semăna foarte bine cu actorul Charles Boyer. El o iubea şi Lyggia credea că îl iubeşte.

Într-o zi de sîmbătă a acelui an, Lyggia a fost invitată la nişte prieteni, într-un apartament deasupra fostului garaj Leonida de pe bulevardul Magheru, unde s-a dus singură. Acolo se jucau gajuri. Ajunsese deja cînd în acel apartament a intrat Gellu. Hazardul obiectiv îşi făcuse deja apariţia şi androginul îşi începuse încet reîntregirea. Primul semn: la gajuri, a ieşit ca Gellu să o sărute pe Lyggia. Şi a sărutat-o. Apoi nu şi-au mai dat atenţie unul altuia. La un moment dat, Lyggia a vrut să plece acasă, iar Gellu s-a oferit să o conducă pînă la tramvai. Pe drum au vorbit ceea ce obişnuiesc oamenii să vorbească pe drum. Şi-au spus la revedere şi asta a fost tot din acea primă întîlnire. Lyggia a ajuns acasă şi, la scurt timp, a sunat-o prietenul ei. A întrebat-o: "Ce-ai făcut la ora opt?". Lyggia nu a ştiut pe moment ce să răspundă. I-a spus doar că a fost la nişte prieteni şi au jucat gajuri. El a repetat întrebarea. Nedumerită, Lyggia l-a întrebat de ce insistă atît de mult cu ceea ce a făcut ea la ora opt. Şi el i-a povestit Lyggiei că în seara aceea a ajuns acasă şi a adormit şi a visat un cîine care îl muşca de buze. Şi atunci Lyggia şi-a amintit şi i-a spus prietenului că, la gajuri, a ieşit să se sărute cu cineva. Şi asta se întîmpla exact în timp ce prietenul Lyggiei visa că îl muşcă un cîine de buze.

La două săptămîni de la această întîmplare, un bun prieten a invitat-o pe Lyggia la el, fiindcă învăţase să hipnotizeze şi voia neapărat să-i arate. Lyggia s-a dus şi prietenul acela al ei s-a chinuit mult şi bine să o hipnotizeze, dar nu a reuşit. Îmbrăcată într-o rochie frumoasă, Lyggia era tare mîndră că nu se lăsase hipnotizată. În acest moment, penibil pentru novicele hipnotizator, apare şi Gellu care, după ce află ce se întîmpla acolo, zice că ar vrea să încerce şi el. În cîteva clipe, Lyggia a şi fost hipnotizată. După ce şi-a revenit, a fost foarte contrariată şi foarte nervoasă că cineva reuşise să o hipnotizeze. Din acel moment l-a privit mult mai atentă pe Gellu. Înainte de a pleca, şi-a deschis geanta pentru a-şi scoate batista, şi poza prietenului i-a căzut fără ca ea să observe. Cînd a văzut-o pe jos, Gellu stătea cu talpa pantofului peste fotografia celui care, altfel, semăna foarte bine cu Charles Boyer. Era încă un semn şi ea a înţeles acest lucru.

La scurt timp după episodul cu hipnoza, Gellu i-a dat un telefon Lyggiei, care atît aştepta, spunîndu-i că ar vrea să se întîlnească. Au început să se vadă, se plimbau, se sărutau, ea îl uitase deja pe acel prieten, el îi spunea cît de bine se simte cu ea, îi scria mici povestioare absurde care, împreună, aveau să alcătuiască piesa de teatru Exact în acelaşi timp.

Timp de aproape doi ani, din toamna anului 1941 pînă în iarna lui 1943, Gellu şi Lyggia s-au văzut sporadic. Pe 12 februarie 1943, Lyggia a simţit că trebuie să-l vadă pe Gellu care era concentrat la o unitate în Constanţa. Fiindcă era vreme de război, pentru a putea părăsi Bucureştiul avea nevoie de autorizaţie, s-a dus la poliţie, a stat la o coadă nesfîrşită şi a obţinut autorizaţia.

Sîmbătă, 14 februarie, la ora 11 noaptea, Lyggia se afla în Constanţa, căutînd strada Mircea cel Mare, unde Gellu locuia în gazdă. A găsit adresa, a bătut în geam şi i-a auzit vocea – îl găsise. În frigul cumplit al acelei camere, cele două jumătăţi ale androginului Naum s-au întregit pentru prima oară, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătoare despre care aveau să afle zeci de ani mai tîrziu. A doua zi, Gellu a condus-o la gară, Lyggia se afla deja în tren, cînd el îi tot făcea nişte semne – îi arăta un fluture adevărat lipit de geamul vagonului. Legat de acest episod, în poemul Singură şi imobilă din ciclul Culoarul somnului, Gellu Naum va scrie: "Ceea ce văd e un fluture călcat de tren / ceea ce ating e sîngele tău ca un arbore / ceea ce aud e părul tău ca o scoică". Şi, tot în acest poem, există cîteva versuri care vorbesc despre aventurile androginului Naum în drumul său către o întregire definitivă: "Iată dezgustătoarele amintiri ale corpului meu împărţit în două / jumătatea mea roşie jumătatea mea albastră / linia precisă care mă împarte / pe care am construit-o muşcîndu-mi palmele / iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată / Îţi vor trebui ace mai tari ca să le coşi împreună (...)".

Şi împărţirea aceasta la doi i s-a mai aplicat androginului Naum încă un an şi ceva: în vara lui 1944, în geamul casei de pe Theodor Aman, unde locuia Lyggia, într-o noapte, cineva a bătut de cîteva ori. Era Gellu, avea în mînă un nufăr furat din Cişmigiu, venise la Lyggia pentru a-i spune că el s-a gîndit bine şi şi-a dat seama că este foarte îndragostit de ea şi că numai pe ea o iubeşte. Din acea noapte, androginul Naum nu s-a mai despărţit o clipă de el însăşi.