Îmblânzirea scorpiei

Cele mai frumoase poveşti de dragoste sunt chiar cele din viaţa noastră. Poate şi cele mai celebre - dacă le privim cu atenţie. Din acest motiv, nu vreau să caut în altă parte, pentru a vă povesti despre iubire, decât în propria mea viaţă. Se ştie doar, că cel mai bine vorbeşti din experienţă.

Aceasta este istoria mea, ale cărei elemente mai mult ca sigur le veţi regăsi şi în poveştile voastre:

Primul pas: Cum ne-am cunoscut?

Femei frumoase, multe haine şi agitaţie. Acesta era decorul unui festival de modă. Eu eram manechin şi el se ocupa de organizare. (În acele momente nu aveam habar că viaţa mea se va schimba total. Eram o zăpăcită, care nu mai fusese niciodată îndrăgostită - poate doar iubiri adolescentine, cu săruturi furate şi suspine pierdute, în care eu "jucam" băieţii pe degete. În nici un caz, nu aveam de gând să-mi se întâmple asta acum! Ştiam că va avea loc o dată, dar speram să fie cît mai târziu. Dragostea mi se părea un lucru complicat, care îmi putea crea multe bătăi de cap. Întâlniri, telefoane date, cadouri, etc. Aveam încă nevoie de copilărie, iar iubirea nu se potrivea în ansamblu. O vedeam ca pe un pas spre maturitate. Singurele momente, când mă simţeam melancolică, erau cele când citeam vreun roman de amor sau când vedeam vreun film siropos la televizor).

De cum l-am văzut a reuşit să mă enerveze cumplit. Din două motive: avea o figură foarte familiară, pe care nu reuşeam să o identific şi se comporta ca un şef cu toată lumea. Mi-am zis că trebuie să-l evit. Totuşi, nu m-am putut abţine să nu-i întreb pe cei din jur - aşa, doar din curiozitate - cine era. Am aflat foarte uşor: un actor pe care îl văzusem la televizor şi care se ocupa de manechine, la acest festival. Enigma fusese elucidată. Din întâmplare, el a avut ceva de discutat exact cu persoana care mă machia pe mine. Avea un fel amuzant de a spune lucrurilor pe nume şi pe mine m-a pufnit râsul. Se pare că se adresa tuturor femeilor cu apelative de genul: căprioară, trandafiraş, dulceaţă, bobocel. Am făcut cunoştinţă, dar nu i-am reţinut numele. Se pare că nici el, din moment ce şi eu devenisem o căprioară. Deja îşi găsea loc pe lista mea neagră.

Festivalul a durat câteva zile, în care ne tot întâlneam, ca "din întâmplare". Ba se nimerea să ne aşezăm pe aceeaşi canapea, ba să mergem în acelaşi loc, ba ne uitam unul în direcţia celuilalt. Erau mici "coincidenţe", care arătau un singur lucru - căutam să fim împreună.

Totul s-a întâmplat ca în filme: începeam să mă îndrăgostesc de tot ceea ce fugisem până atunci (bărbaţi frumoşi, conştienţi de felul în care arată, cărora le plăcea să "vrăjească" fetele cu vorbe dulci!). Nici atunci nu-mi era tare drag, dar parcă orgoliul meu tot vroia să demonstreze ceva. Trebuia să-i arăt că există şi fete care nu sunt imediat cucerite de el. Acest lucru era cam greu, deoarece imaginaţi-vă tabloul următor: el era mierea şi fetele erau albinele, care trăgeau la el. Culmea ironiei era că şi eu am fost pentru el exact ce nu-şi dorea: o fată de şaptesprezece ani, plină de nazuri, sigură pe ea şi mai ales foarte încăpăţânată.

Amândoi am început să ne apropiem unul de celălalt în joacă. Glumeam, râdeam, dar nimic mai mult. Până şi atunci când mi-a cerut numărul de telefon a fost ca o distracţie. A folosit ca pretext faptul că vroia să-mi trimită unul dintre mesajele haioase pe care le avea în telefon. Greu de cucerit cum vroiam să par, i-am spus că putea foarte simplu să-l ceară, fără nici un pretext. Nici în ziua de azi, după aproape doi ani şi jumătate nu recunoaşte că mesajul respectiv a fost doar un fals motiv!

Aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, când dragostea nu bate la uşă, la mine a dat buzna exact când mă aşteptam mai puţin. Dintr-o simplă joacă s-a născut o adevărată poveste. Şi, surprinzător pentru singuratica de mine, nu era aşa de rău. Chiar mă transformam. Prietenii sau părinţii mă vedeau zâmbind fără motiv, neatentă sau pur şi simplu pe altă lume. Mă gândeam la el din senin, aveam emoţii când vorbeam la telefon sau înainte să ne întâlnim, tot felul de lucruri ciudate care nu mi se mai întâmplaseră cu nimeni până atunci. Mai mult ca sigur la starea mea contribuia şi felul lui de a se purta. Parcă se transformase: mă suna de câteva ori pe zi, doar ca să-mi audă glasul, vorbeam în fiecare seară câteva ore la telefon şi îmi trimitea o mulţime de mesaje. De obicei, acestea din urmă veneau ca un făcut în timpul orelor de mate. Imaginaţi-vă cât de atentă mai eram eu la ce se întâmpla în clasă. Pentru mine sin x x cos x = iubire, desene, floricele (cam asta apărea în caietele mele, norocul meu era că profesoara nu ne controla). Eu cea din trecut cu siguranţă aş fi râs de situaţie, dar cea de acum era în altă lume. De curând am povestit cu el de "perioada noastră de debut" şi a recunoscut că nimic din ceea ce făcuse nu era întâmplător. Fiecare gest era gândit, astfel încât eu să mă îndrăgostesc de el, la fel de mult ca şi el.


Prima întâlnire

A fost la ceas la Universitate (care a devenit punct de referinţă pentru rendez-vous-urile noastre). Culmea a fost că până atunci nici măcar nu aveam habar că există un ceas în acel loc. Am venit din inerţie să văd cum arăta el şi în alt context, decît cel al festivalului. Am băut un suc, într-o ceainărie de lângă Facultatea de Arhitectură. Ca un domn ce devenise s-a oferit să mă conducă până acasă cu taxiul. Ca o domnişoară independentă ce eram, care se descurcă mereu singură - l-am refuzat de câteva ori (pentru că aşa mi se părea rezonabil). În final am cedat insistenţelor lui, dar nu l-am lăsat să mă ducă decât până în apropierea casei mele. În fond, mă gândeam eu, la ce îi folosea dacă ştie unde locuiesc? Am coborât dim maşină, i-am mulţumit şi după un "la revedere" grăbit, am plecat. Şi acum îmî amintesc figura lui mirată. Nu prea ştia ce se întâmplase, în orice caz nu luase în calcul că o să se întâmple aşa. Cu siguranţă eram cam sălbatică, în relaţiile mele cu băieţii!


Primul sărut

Trebuie să recunosc că şi la acest capitol am fost cam ciudată, dar el a fost mai şmecher şi aşa cum se spune în fotbal: m-a prins în offside. Dacă până la a doua întâlnire eram ca şoarecele şi pisica, atunci a fost momentul lui. Ca de obicei m-a adus acasă. Când am coborât din taxi, a venit să îmi deschidă uşa (observaţi că mă mai deşteptasem şi nu mai făceam nazuri). Uau, mai există şi astfel de bărbaţi! mi-am zis mirată de gestul lui. Dar la mijloc era o şmecherie - acum nu mai putem să-l las baltă. Am încercat să nu par emoţionată şi l-am sărutat pe amândoi obrajii. A aşteptat să fac acest gest, după care l-a repetat şi el - doar cu o mişcare în plus! Un sărut fulgerător pe buze! Îl aşteptam şi îl doream. Ca să nu se vadă cât de bucuroasă eram şi că roşisem ca o şcolăriţă (deşi afară deja se întunecase) mi-am luat la revedere şi am plecat ca şi cum nimic nu se întâmplase. M-am oprit de abia în faţa uşii mele, râzând de bucurie.


Primul Valentine'Day

Atunci tot oraşul mi se părea roz. Peste tot erau inimioare, flori şi oameni îndrăgostiţi. Nu mai conta nimic, decât faptul că voi fi cu el în acea zi. Ne-am întâlnit ca de obicei la locul nostru, la Ceas la Universitate. Punctual ca de obicei, el mă aştepta. Venind spre el îl tot cercetam din vedere. Căutam un buchet de flori, o pungă cu un cadou, orice semn că ştia ce zi era. NIMIC. Mă linişteam cu gândul că avea toată după-amiaza înainte să îmi ofere cadoul, care poate era ascuns în buzunarul hainei. Toată seara a decurs normal pentru el, pentru mine într-o continuă aşteptare. Şi... NIMIC. Explicaţia a venit la finalul întâlnirii, când am aflat că nu crede în această sărbătoare împrumutată. Preferă Dragobetele, de care nu va uita. Am plecat acasă cu o speranţă. M-am interesat când pica această zi şi îmi însemnam zilele pe calendar pînă la venirea ei. Dragobetele a venit şi cadoul... NIMIC.

Dezamăgită, nu mai dădeam nici o importanţă acestei zile. Era una ca oricare alta. Dar, iubitul meu şi-a luat revanşa anul următor. Cine ştie ce l-a influenţat? Atunci când ne-am întâlnit a avut grijă să îmi pună în buzunarul hainei o punguţă. Bineînţeles că eu nu am găsit-o imediat şi el, nerăbdător, a scos-o şi mi-a dat-o. Nimicul de anul trecut se transformase în acest an într-o brăţară minunată.


Primul dans împreună

A fost foarte greu de obţinut, pentru că el nu dansa blues-uri. Nu a cedat nici rugăminţilor mele, nici păcălelilor, nimic nu-l făcea nici măcar să încerce. Timp de un an de zile m-am chinuit să-l conving. Până în prima seară de Crăciun petrecută împreună, când, doar într-o doară i-am zis: "Hai să dansăm!". S-a sculat, spre surprinderea mea, şi m-a luat la dans, ca şi cum era ceva foarte normal pentru noi doi. A fost cel mai frumos dans din viaţa mea de până atunci, mai ales că după el au mai urmat multe altele.


În aceste rânduri persoana pe care eu o iubesc nu are nume, pentru că este prea importantă pentru mine, ca să se agaţe de o etichetă. În plus nu contează cum ne numim, ci este important că ne iubim şi (fără să par teatrală) suntem făcuţi unul pentru celălalt.

Acestea au fost doar câteva din primele momente palpitante din iubirea mea, care cu siguranţă se regăsesc într-o formă sau alta oriunde există dragoste. Ar mai fi fost o mulţime (prima ceartă, prima vacanţă împreună, primele cadouri, etc.) dar să vă povestesc viaţa mea, nu era scopul celor scrise. Tot ce am dorit, a fost să vă atrag atenţia asupra propriilor voastre poveşti de dragoste. Toate sunt celebre în felul lor unic. Pesemne o să vă întrebaţi cum sau de ce. Şi răspunsul o să vină singur. Atunci când mergeţi pe stradă de mână cu cel / cea iubită şi râdeţi sau vă zâmbiţi fără motiv, oamenii întorc privirea după voi. Zâmbesc şi ei complice, pentru că au fost o dată sau mai sunt încă la fel ca noi: ÎNDRĂGOSTIŢI. Suntem o categorie de oameni în care oricine este binevenit să intre; nu avem decât o singură condiţie pentru a obţine o astfel de celebritate: să existe iubire.

Degeaba căutăm să avem poveşti ca în filme, pentru că de multe ori ale noastre sunt mai interesante ca acelea. Toată şmecheria de a obţine o iubire de romane constă în a face compromisuri, pentru că aşa cum văd eu dragostea, ea este un fel de "Îmblânzirea scorpiei". Doar că reciprocă- atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie. Şi minunea va funcţiona. Trebuie să te laşi dus de viaţă alături de cel de lângă tine şi atunci şi el va face la fel.