Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Întîlniri - De dragoste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dragoste în ritm de mazurcă


Cătălina Miciu

13.02.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Lui Tudor

Să vorbim despre dragoste.

DRAGOSTEA... un demon, cum o numeşte Gabriel Garcia Marquez, sau "... credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi!", cum spune Charles Dickens în Marile speranţe.

Despre dragoste s-au scris cărţi, s-au făcut mii de filme şi dragostea a legat, încă din cele mai vechi timpuri, suflete pereche. Dragostea e celebrată la fiecare 14 februarie al anului, de Sfântul Valentin. Îndrăgostiţii îşi dăruiesc cadouri şi sărbătoresc sentimentul care i-a adus unul lângă celălalt.

Despre dragoste o sa încerc să scriu şi eu în această cronică. Despre dragostea care a legat doi oameni deveniţi celebri. Despre dragostea care i-a făcut celebri. Nu mi-a fost deloc uşor să aleg o pereche de oameni celebri care au scris istorie în ceea ce priveşte dragostea. Toţi aveau o poveste de iubire, aparte în felul ei, care a fost neînţeleasă pentru cei din jur. Da, pentru că am uitat să vă spun că dragostea este un sentiment pe deplin înţeles de cei care se iubesc şi neînţeles de cei din jurul lor.

Veronica Micle şi Mihai Eminescu, Marylin Monroe şi Arthur Miller, Maitreyi Devi şi Mircea Eliade, Josefina şi Napoleon, Simone de Bouvoir şi Jean-Paul Sartre, Zizi Lambrino şi Carol al II-lea, Cella Serghi şi Camil Petrescu, Cleopatra şi Marc Antoniu, Beatrice şi Dante, Elizabeth Taylor şi Richard Burton. Sunt doar câteva dintre perechile de îndrăgostiţi celebri.

O să facem o mică escapada în timp ca să cunoaştem perechea celebră care a sărbătorit dragostea în felul ei. Când s-au cunoscut, el avea 26 de ani, iar ea 32. Asta se întâmpla în 1837, la Paris, Oraşul Iubirii. Numele lor: Frédéric şi Aurore.

Au fost două dintre cele mai apreciate personalităţi ale epocii lor. Au fost două genii în două domenii care nu au nimic în comun şi care, totuşi, se completează atât de bine: muzica şi literatura. Unul dintre prietenii lor, scriitorul Heinrich Heine, spunea despre ea că "este tăcută şi mai mult înregistrează decât comunică", iar despre el că este "făcut să trăiască în doi".

Ea a şocat oamenii vremii prin felul în care se purta: se îmbrăca în pantaloni, fuma trabucuri, divorţase, avea nenumăraţi iubiţi (printre care nu mai puţin celebrul poet francez Alfred de Musset) şi scria romane. Pentru că era neobişnuit ca o femeie să scrie romane, să se afirme pe plan profesional şi să fie apreciată de la egal la egal cu un bărbat, Aurore Dudevant şi-a luat pentru primele sale două romane - Indiana şi Lélia, pseudonimul literar de George Sand.

El - de origine poloneză, locuia la Paris şi este considerat unul dintre cei mai mari pianişti din istorie. Cu toate acestea, a dat foarte puţine concerte, şi acelea în saloane. Ultimul concert l-a dat când avea 26 de ani, chiar înainte să o cunoască pe Aurore. Tot restul vieţii a mai dat trei recitaluri în faţa unui public nu mai mare de 300 de persoane. Cei mai buni prieteni ai săi - un alt mare pianist, Franz Liszt, şi un mare pictor - Delacroix. Se spune că Frédéric Chopin a transformat pianul într-un instrument total şi că literatura pianistică este de neconceput fără el.

Povestea lor de dragoste a început "în timpul acelei splendide veri, absurdă şi sublimă, a anului 1837", cum spune André Maurois în cartea biografică Lélia sau Viaţa lui George Sand. Ea, Aurore, divorţase în urmă cu un an de soţul său. Îl cunoaşte pe Frédéric prin intermediul lui Liszt şi se îndrăgosteşte de el. Lui Chopin, scriitoarea franceză nu îi face o bună impresie. La început, afirma despre ea că este antipatică. Îl uimea prin felul ei de a fi, de a se purta cu prietenii intimi, de a se îmbraca şi prin ideile democratice pe care le avea. În octombrie însă, acelaşi an, Frédéric nota in jurnalul lui: "... În jurul nostru flori. Inima-mi era cucerită... Aurore, ce nume fermecător!"

Iarna lui 1838-1839 cei doi şi-o petrec, împreună cu Maurice şi Solange, copiii ei, în Mallorca. Deşi starea sănătăţii lui Frédéric se agravează, din cauza condiţiilor precare în care locuiesc, Aurore şi Frédéric se comportă ca doi îndrăgostiţi veritabili. Îşi petrec serile împreună, plimbându-se prin împrejurimile oraşului, care lui îi "aminteşte de Africa". Tot la Mallorca, Chopin compune o parte importantă a operei lui şi îşi termină setul de 24 de preludii. Însă cuplul este nevoit să revină în ţară, la Marsilia.

Întorşi în Franţa, Aurore continuă să îngrijească de Frédéric ca de un copil. Vara anului 1939 şi-o vor petrece la Nohant, la conacul scriitoarei. Aici şi-a compus Chopin marea lui muzica; aici cei doi au fost cei mai fericiţi, deşi Frédéric iubea mai mult agitaţia şi zgomotul oraşului decât liniştea de la ţară. Tot în acest timp, Frédéric notează în jurnal: "Pentru tine, Aurore, m-aş târî pe pământ... Nimic nu mi-ar fi prea mult, ţi-aş da totul!... Nu vreau să trăiesc decât pentru tine!"

La Paris, deşi aveau case separate, cei doi locuiau împreună. Aici îşi invitau prietenii şi ţineau seri de muzică şi de lectură. Printre obişnuiţii casei, cei care îşi petreceau frecvent serile cu ei, se numărau: Pierre Leroux, Eugène Delacroix, Honoré de Balzac, Heinrich Heine, poetul Mickievicz, Franz Liszt. Heinrich Heine îi admira pe cei doi mari artişti. Pe ea o iubise şi o considera o mare romancieră. Despre Chopin vorbea cu dragoste: "E mereu bun ca un înger. Fără prietenia lui perfectă şi delicată, adesea mi-aş pierde curajul..."

Verile dintre 1841 şi 1846, Aurore şi Frédéric le-au petrecut la Nohant. Deşi relaţia lor devenise platonică, cei doi aveau să-şi fie fideli unul altuia până la despărţire. Se respectau şi se ajutau reciproc. Îi lega arta: amândoi iubeau frumosul. Chopin, în aceşti şase ani, a organizat teatrul la Nohant- el cânta la pian şi ceilalţi jucau scene şi dansau balete comice. Scriitoarea George Sand nota în cartea sa Impresii şi amintiri: "Îi conduce după placul său şi îi făcea să treacă, după fantezia sa, de la hazliu la severitate, de la burlesc la solemn, de la grandios la pasionant..." Deşi boala nu recidivase, preocuparea Aurorei pentru "micul Chopin", "Chippette" sau "Chopinsky", cum îl alinta, l-a menţinut pe Frédéric într-o stare bună a sănătăţii.

Tot în acest timp, romanciera George Sand scrie o carte despre care toţi cunoscuţii ei aveau să spună că este autobiografică - Lucrezia Floriani. Viaţa marii actriţe italiene, care îşi creşte copiii la ţară şi care se îndrăgosteşte de un înger "frumos la chip ca o nobilă femeie tristă" seamănă izbitor de mult cu viaţa Aurorei. Mulţi l-au recunoscut în prinţul Karol, personajul principal masculin al romanului, pe Chopin. Dar Frédéric nu se recunoaşte în roman, iar Aurore refuză să admită că şi-a transpus viaţa în filele unei cărţi.

Frumoasa poveste de dragoste care a rezistat nouă ani se va încheia în 1847 din cauza unei certe de familie, în care Chopin i-a luat parte lui Solange, fiica Aurorei. Relaţiile dintre cei doi se răcesc, iar Frédéric se întoarce la Paris.

Ultima scrisoare pe care ea i-a trimis-o se încheie: "Adio, prietene!... îi voi mulţumi Domnului pentru acest ciudat deznodământ după nouă ani de prietenie exclusivă. Dă-mi din când în când ştiri despre dumneata. E de prisos să revii vreodată asupra restului." Cei doi aveau să se mai vadă o singură dată, un an mai târziu. Aurore venea la o petrecere, iar Frédéric pleca. Doar s-au salutat şi şi-au strâns mâna.

Aşa s-a sfârşit una dintre cele mai interesante poveşti de iubire celebre. Se pare că pe patul de moarte, în octombrie 1849, Chopin ar fi spus: "Mi-a spus că n-o să mor decât în braţele ei." George Sand, când a aflat de moartea lui, a pus într-un săculeţ de hârtie o buclă de păr pe care i-o dăruise el demult şi a scris: "Poor Chopin! 17 octombrie 1849".

Dragostea ni se arată în fel şi chip. Sper, dragi Valentine şi Valentini, că o veţi recunoaşte şi vă veţi bucura de ea. Pentru că, aşa cum spune şi Sfântul Pavel, fără dragoste nimic nu e: "Şi, de-aş avea darul prorocirii şi tainele toate de le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt."

N.B.: Mazurca este un cântec tradiţional polonez cu ritm moderat. Voi iubiţi-vă intens!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer