Poezii de dragoste (V)

He Wishes for the Cloths of Heaven
by William Butler Yeats

Had I the heavens' embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet:
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams.

Tânjeşte după un petic de Rai
de William Butler Yeats

De-aş avea straiele brodate ale cerului,
Poleite cu sclipiri de aur şi de-argint,
Straiele albastre, de înserare şi de-ntunecare
Ale nopţii, ale zilei şi ale înserării,
Ţi le-aş aşterne, iubito, la picioare:
Dar eu, sărac fiind, port visurile mele;
Le-am aşternut, iubito, la picioare;
Păşeşte uşor, păşeşti pe visurile mele.

(Traducător: Oana Cristina Andreoiu, Masterat Traducerea Textului Literar Contemporan)

---

Morning
by Frank O'Hara

I've got to tell you
how I love you always
I think of it on grey
mornings with death

in my mouth the tea
is never hot enough
then and the cigarette
dry the maroon robe

chills me I need you
and look out the window
at the noiseless snow

At night on the dock
the buses glow like
clouds and I am lonely
thinking of flutes

I miss you always
when I go to the beach
the sand is wet with
tears that seem mine

although I never weep
and hold you in my
heart with a very real
humor you'd be proud of

the parking lot is
crowded and I stand
rattling my keys the car
is empty as a bicycle

what are you doing now
where did you eat your
lunch and were there
lots of anchovies it

is difficult to think
of you without me in
the sentence you depress
me when you are alone

Last night the stars
were numerous and today
snow is their calling
card I'll not be cordial

there is nothing that
distracts me music is
only a crossword puzzle
do you know how it is

when you are the only
passenger if there is a
place further from me
I beg you do not go

Dimineaţa
de Frank O'Hara

Trebuie să-ţi spun
cât de mult te iubesc mereu
mă gândesc la asta în dimineţile
mohorâte cu gustul morţii

acoperindu-mi gura ceaiul
nu e niciodată destul de
fierbinte atunci şi ţigara
e fără gust capotul cafeniu

îmi dă fiori am nevoie de tine
şi mă uit pe fereastră
la zăpada tăcută de-afară

Noaptea pe cheiuri
autobuzele strălucesc ca
norii iar eu sunt singur
şi mă gândesc la flaute

mi-e dor de tine mereu
când mă plimb pe plajă
nisipul e umezit de
lacrimi care par ale mele

deşi eu nu plâng niciodată
şi te port în inimă
cu o foarte concretă
plăcere de care-ai fi mândru

parcarea este
aglomerată şi eu aştept
zăngănindu-mi cheile maşina
e pustie ca o bicicletă

ce faci acum
unde ai mâncat la
prânz şi era oare
o grămadă de anşoa mi-e

greu să mă gândesc
la tine fără să fiu şi eu în
propoziţie mă întristezi
când eşti singur

Azi-noapte stelele
erau nenumărate şi astăzi
zăpada e cartea lor de
vizită nu voi fi binevoitor

nu e nimic care să
mă amuze muzica e
doar o integramă
ştii cum e

când eşti singurul
călător dacă există un
loc departe de mine
te implor nu te duce

Ea nu vine când Amiaza peste roze se aşterne -
Prea luminos ziua străluceşte.
Ea sufletul nu-mi vizitează până ce după muncă şi joacă
El nu se odihneşte.

Dar când Noaptea peste coline se aşterne, şi măreţele Voci
Răsună dinspre mări line
Purtată de a astrelor, şi a candelelor şi a visului lumină
Ea la mine vine.

(Traducător: Iulian Trandafir, Masterat Traducerea Textului Literar Contemporan)