La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti

  Citiţi un fragment din această carte.



Adriana Georgescu, autoarea cărţii în discuţie, avea în 1945, când ruşii impun, la 6 martie, guvernul prosovietic "Petru Groza", douăzeci şi patru de ani. Absolvise Dreptul, era redactor la ziarul "Viitorul" şi şefă de cabinet a generalului Rădescu, primul ministru.

A fost, alături de alţi tineri remarcabili, studenţi şi tineri liberali, naţional-ţărănişti, un simbol al rezistenţei împotriva ocupaţiei sovietice şi al luptei împotriva comunismului. Alături "de inconfundabila siluetă a lui Mihai Fărcăşanu conducându-i pe tinerii liberali la manifestaţii, de nedespărţit apărea părul auriu, zvelteţea sportivă, râsul încrezător al Adrianei." (Monica Lovinescu - "Prefaţă"). Ea a fost şi una din primele victime, într-un "exerciţiu" al ocupaţiei sovietice care duce la arestarea ei, anchete, înscenare de proces, închisoare, graţiere din nou arestare. Pentru ca apoi, evadând să ia calea exilului.

Cartea, reprezintă acea formă de recuperare a unei istorii trăite de rezistenţa din România care după opinia Monicăi Lovinescu "...a fost probabil mai numeroasă, mai unitară, mai decisă... şi mai îndelungată..." decât în alte părţi şi a cunoscut cele mai diferite categorii sociale: ţărani, ofiţeri în rezervă, intelectuali, studenţi, oameni politici, artişti. Rezistenţa "iniţială" se impune a fi cunoscută tocmai, "pentru a restabili adevărul şi pentru a cinsti pe cei ce nu mai sunt...".

Cartea nu este numai recuperare ci şi suport pentru un nou început în numele adevărului, dreptăţii, moralităţii şi al dragostei noastre de ţară. "Într-un fel Adriana a învins, dar cu ce preţ!"

Carte de memorii cuprinzând evenimente din viaţa autoarei din iulie 1943 până în august 1948, a fost scrisă şi la îndemnul Monicăi Lovinescu, care o traduce în limba franceză şi a fost publicată la Editura Hachette în 1951 sub titlul Au commencement etait la fin. A fost publicată în limba română în 1992 la Editura Humanitas. În 1999 cunoaşte o a doua ediţie revăzută şi îngrijită de Micaela Ghiţescu la "Fundaţia Culturală Memoria". In aceeaşi editură a apărut o ultimă ediţie în limba engleză, în 2004, sub titlul In the Beginning Was the End, în colaborare cu "Fundaţia Educaţională Aspera", condusă de Lidia Bradley.

Titlul este semnificativ; raportat la destinul autoarei prinsă în evenimentele tragice ale anilor '50, tânără, abia ieşită de pe băncile şcolii, plină de energie şi idealuri frânte dar nu şi abandonate, exprimă situaţia limită, moartea chiar, pe care adesea şi-o doreşte în locul oricărei forme de cedare; în destinul ţării ceea ce pretindeau oponenţii prin reprezentanţii lor să fie un început "a devenit sfârşitul", moartea democraţiei, a valorilor tradiţionale, a valorilor naţionale şi intrarea într-un univers concentraţionar pentru o jumătate de secol. Se distruge tot ceea ce a fost, începând cu oamenii de încredere, care erau torturaţi pentru a da "declaraţii care să permită arestarea principalilor şefi politici": Generalul Rădescu, Iuliu Maniu. Cea mai puternică represiune şi teroare, pentru a putea implanta noua ideologie. Culminează cu abdicarea forţată a regelui.

În locul lor apar oameni care întrunesc calităţile de "om nou" al comunismului: mediocritate, carierism, ura iraţională faţă de talentul veritabil, absenţa oricărui simţ moral; se promovează non-valoarea, se distrug valorile umanităţii şi valorile individuale: "Este medic şef al spitalului, dar se teme de responsabilul politic al secţiei sale. Responsabilul e mecanic... membru de partid din 6 martie 1945. Fapt în virtutea căruia avizul lui contează mai mult decât al medicului şef, absolvent al facultăţii de Medicină."

Cartea a fost gândită în trei părţi. Segmentarea este determinată de evenimentele-cheie din destinul autoarei care sunt şi evenimente ce declanşează schimbările grave din destinul României.

Autoarea fixează cu exactitate timpul şi spaţiul şi construieşte un autoportret mai ales din proiecte de viitor care prindeau contur. "În iulie 1943... Aveam douăzeci şi trei de ani; voiam: să mă fac avocată şi tocmai îmi dădusem licenţa... să fac sport şi participasem deja la campionate... să fiu ziaristă si de un an, eram critic cinematografic la ziarul "Universul literar"... eram şi infirmieră...". Seria de verbe ale voinţei şi ale existenţei (a voi şi a fi) exprimă o personalitate puternică, activă, energică, la început de drum. Situarea lor în timpul războiului nu pare să le împiedice realizarea.

Reacţia siguranţei la publicaţiile Adrianei o scot din traiectoria existenţială obişnuită şi o aşează într-o serie de evenimente neobişnuite, de roman poliţist. Schimbări de identitate, domicilii, travestiuri.

Prima situaţie-limită e determinată de atitudinea ei antifascistă.

Eliberarea de nemţi, 23 august 1944 - înlocuieşte un coşmar cu altul; o fugă (cea de nemţi) cu alta (cea de ruşi) - Primul cuvânt rusesc auzit este "Davai" - "se vorbeşte de violuri, de jafuri în serie... ruşii "ar viola" trei feluri de "obiecte": ceasurile, femeile, automobilele".

Iluzia eliberării din momentul în care "Ruşii sunt aliaţii noştri. Războiul s-a sfârşit... vom fi liberi" devine tragedia unei lumi în demolare.

Urmează schimbarea domiciliului de la Câmpulung din nou la Bucureşti. Redarea în paralel a observaţiilor personale despre eliberare şi a mistificării acesteia de către radio-Moscova, de către ruşi şi de către cei care preiau puterea în ţară susţinuţi de ocupanţi. Este începutul bolşevizării, a instalării Securităţii, a terorii stalinismului.

Mărturia autoarei are câteva repere: nevoia de a spune adevărul, de a se face ascultată "Trebuie să vorbesc"; "Nu sunt obsedată decât de o singură idee: să pot vorbi. De nimic altceva nu-mi pasă [...] dar mai întâi trebuie să vorbesc." Această nevoie a însoţit-o când este arestată, în anchete, procese. De aceea, curajului şi tinereţii ei i se răspunde cu adresarea "o obraznică", "eşti obraznică".

Un alt element este legat de reacţia fizică; forţei morale i se opune fragilitatea, vulnerabilitatea fizică ale cărei manifestări sunt febra şi clănţănitul dinţilor, adesea leşinul.

Un alt reper este sentimentul de libertate "dacă nu mi-e frică sunt liberă!" (Fiola de cianură este un suport moral care o însoţeşte permanent).

Cartea e un document al închisorilor comuniste înainte de ororile de la Piteşti, Văcăreşti, beciurile securităţii şi a exerciţiilor de constrângere ale securităţii asupra celor arestaţi, prin privare de somn, mizeria celulelor suprapopulate, alături de deţinute de drept comun, hoaţe şi prostituate, carcera, violul, bătăile, drogurile. Atitudinea constantă e de a nu ceda, de a nu semna nici un document compromiţător pentru ceilalţi, de a salva adevărul, de a-i recunoaşte si evita pe provocatori, de a nu-i expune pe prieteni, pe cei care-i vin în ajutor.

Este şi o carte minunată a solidarităţii tuturor împotriva unui duşman comun şi a convingerii că răul nu poate învinge dacă ştim şi spunem adevărul.