Introducere la Trădarea în istorie

Citiți un fragment din această carte aici.


În 1814, după abdicarea lui Napoleon Bonaparte de la Fontainebleau, unul dintre mareșalii săi, Michel Ney, numit "cel mai viteaz dintre cei mai viteji" după victoriile câștigate în războaiele napoleoniene, a jurat credință noului suveran francez, Ludovic al XVIII-lea. A fost răsplătit cu titlul de pair al Franței și a primit comanda corpului de cavalerie. În anul următor, când Napoleon a revenit pe neașteptate din exilul impus în insula Elba, Ney i-a promis lui Ludovic al XVIII-le că îl va înfrânge pe Napoleon și îl va aduce "pe uzurpator într-o cușcă de fier".

Însă văzând cât de ușor înainta Napoleon spre capitală precum și entuziasmul soldaților care i se alăturau pe drum, Ney s-a reconciliat cu fostul împărat francez. Deși a ezitat la început, Napoleon s-a decis, într-un târziu, să-i predea comanda aripii stângi a Armatei Nordului și, după câteva acțiuni militare discutabile, care i-au adus critici, Ney a luptat eroic în bătălia de la Waterloo (1815). După înfrângerea lui Napoleon și a doua restaurație a Casei de Bourbon, Ney s-a retras în departamentul Lot. Proscris și urmărit de noul regim monarhic, avea să fie arestat și judecat pentru trădare în fața Camerei Pairilor de la Paris.

În timpul procesului, avocații lui Ney, Berryer și Dupin, au încercat o stratagemă, susținând la tribunal că orașul natal al mareșalului, Sarrelouis, fusese anexat de Prusia în urma tratatului din 1815 și, în consecință, Ney nu putea fi acuzat de trădare de un tribunal francez deoarece era supus prusac. Dar Ney și-a păstrat demnitatea și a declarat în fața judecătorilor că era francez și rămânea francez. În ciuda apelurilor la clemență ale unor oameni marcanți ai vremii, în decembrie 1815 Ney a fost găsit vinovat de trădare, condamnat la moarte și executat prin împușcare. A refuzat să fie legat la ochi și a cerut să i se permită să dea el însuși ordinul de tragere plutonului de execuție.

Au circulat zvonuri potrivit cărora Ney ar fi scăpat de pedeapsa capitală și a fugit în SUA, unde a trăit sub numele de Peter Stewart Ney, un învățător din Carolina de Sud. În arhivele locale este consemnată sosirea unui Peter Stewart Ney la un an după execuția lui Michel Ney. Era un bun călăreț, vorbea și scria cu înflăcărare despre faptele de armă ale lui Napoleon Bonaparte și, înainte de a muri, în 1846 - la 77 de ani, vârsta pe care ar fi avut-o Michel Ney în 1846 - a pretins că era fostul mareșal al Franței.

Să fi fost posibil așa ceva? Autori, ca D.M. Quinn, L. Garros, Fleuriot de Langle, E.A. Natanson, aducând argumente pertinente, socotesc puțin probabilă sau chiar imposibilă ipoteza conform căreia celebrul mareșal francez ar fi continuat să trăiască sub un nume fals în SUA.

Se spune că, în 1815, în fața plutonului de execuție, Michel Ney ar fi declarat că a dus o sută de bătălii pentru Franța "dar niciuna împotriva ei". Rămâne totuși o întrebare: a fost mareșalul Ney un trădător și, dacă da, care au fost motivele sale?

Citiți un fragment din această carte aici.